marți, 31 octombrie 2017

CELE 95 DE TEZE: ISTORIE ȘI DESTIN


500 de ani de la un gest. 31 octombrie 1517, ziua în care Martin Luther țintuia pe ușa catedralei din Wittenberg cele 95 de teze scrise în limba latină și așezate sub titlul: Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum. Deși trimise inițial într-o scrisoare episcopului de Mainz și Magdenburg – Albrecht von Brandenburg -, acestea au devenit publice de îndată ce Luther n-a primit nicio reacție din partea prelatului. Au fost traduse cu rapiditate în limba germană și răspândite apoi cu aceeași rapiditate. Impactul acestor fraze dogmatice avea să se cuantifice în anii următori, când lumea occidentală urma să găzduiască o nouă mișcare creștină: Biserica Luterană. Se va dovedi că acest protest a fost mai mult decât o reacție în fața unui abuz al Bisericii Catolice – indulgențele -, transformându-se într-un program în toată puterea cuvântului, așteptat și îndrăgit de o bună parte din populația Germaniei (și nu numai).

duminică, 29 octombrie 2017

Festivalul Speranţei – De ce în întuneric?


Mă întrebam în urmă cu o vreme, cu ocazia evenimentului numit „Untold”, ce se întâmplă la Cluj? Oraşul s-a aflat pentru câteva zile sub semnul magiei şi întunericului, ritualul care a avut loc fiind unul cu semnificaţii clare sataniste. Astfel de evenimente nu pot decât să întristeze un creştin, mai ales că amploarea evenimentului se extinde cu fiecare an care trece. Întristarea însă trebuie să fie anulată de bucuria mântuirii, prin conştientizarea reală a ceea ce făcut Hristos pentru om, prin faptul că pe creştin Dumnezeu l-a scos din această lume de întuneric şi l-a adus la lumină. Iar refugiul şi bucuria creştinului se află în Hristos şi acolo unde se află Hristos, în Biserică, în cei ce Îl urmează pe Hristos în ascultare şi smerenie.

La câteva luni de la acel festival al întunericului a fost organizat la Cluj un alt festival, numit Festivalul Speranţei, un festival care s-a dorit a fi al luminii. Invitatul special al acestui eveniment fiind un nepot al foarte cunoscutului Billy Graham, celebrul evanghelist care a ajuns undeva spre o sută de ani şi care a predat ştafeta urmaşilor lui.

Organizatorii şi mulţi dintre cei ce au participat la eveniment s-au declarat mulţumiţi de felul în care au decurs lucrurile şi l-au trecut în rândul evenimentelor de succes, spunând că multe suflete s-au întors la Hristos. Am discutat personal cu cineva care a participat la acest eveniment şi persoana respectivă a fost încântată de ceea ce s-a petrecut acolo. Eu am urmărit doar secvenţe din ceea ce este pe Internet şi nu vreau decât să aduc câteva semne de întrebare în legătură cu acest eveniment.

duminică, 15 octombrie 2017

De ce îngăduie Dumnezeu răul? – un răspuns genial de Anne Graham


Fiica marelui evanghelist nonagenar, Billy Graham, Anne Graham, într-un interviu în emisiunea “Early Show” (Spectacolul matinal), a fost întrebată de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 și i s-a pus o întrebare la care mulți ar fi dat răspunsuri nesatisfăcătoare: “Cum a putut Dumnezeu să lase să se întâmple așa ceva și să privească atât de nepăsător această catastrofă de pe pământul Americii?”
Anne Graham, după ce a meditat câteva clipe, a dat un răspuns magistral, a răspuns cu niște replici foarte logice, profunde și inspirate, nepregătite dinainte (se poate vedea pe videoclipul înregistrat). Dânsa a precizat foarte calm și explicit, următoarele: