Aşa cum spuneam şi cu altă ocazie, cu excepţia câtorva momente din istorie, creştinii (cei dedicaţi Domnului, nu cei cu numele) au fost întotdeauna lipsiţi de drepturi, fiind marginalizaţi şi persecutaţi. Şi ar trebui să ştim de ce este aşa.
Într-o lume total ostilă noii religii apărute, pe care a fost chemat să o propovăduiască ca nimeni altul şi care a stârnit o mare împotrivire peste tot pe unde a ajuns să fie vestită (despre creştinism vorbesc), sfântul apostol Pavel nu arată mare preocupare pentru drepturile creştinilor, drepturi care erau mereu încălcate prin prigoană şi persecuţie (chiar dacă uneori îi îndemna pe creştinii de atunci să se roage pentru cei înălţaţi în conducerile pământeşti pentru ca aceştia să acorde creştinilor libertate şi linişte), ci este preocupat cu toată fiinţa lui pentru a vesti Evanghelia pretutindeni, şi acolo unde a fost vestită, dând rod, aducând oameni în Împărăţia lui Dumnezeu, îndemnându-i pe aceşti convertiţi la creştinism să trăiască în sfinţenie şi apoi să facă acelaşi lucru pe care Pavel îl făcea: să proclame cu îndrăzneală Evanghelia lui Hristos.
Am citit zilele acestea un mesaj al unui lider creştin din România, adresat autorităţilor din România şi Uniunea Europeană, mesaj prin care se afirma cu tărie că noi, creştinii din România, nu vom renunţa la principiile noastre creştine oricât ar încerca Uniunea Europeană să ne convingă (sau forţeze) că ar trebui s-o facem. Apreciez atitudinea fermă a acestui lider creştin dar nu ştiu dacă va avea efectul dorit, adică de a speria Uniunea Europeană. Poate doar unii dintre creştini să fie sensibilizaţi şi treziţi din somn, pricepând că direcţia UE este greşită (lucru care ar trebui să-l vadă orice creştin care se consideră călăuzit de Duhul Sfânt) fiind mai vigilenţi pe viitor atunci când îşi dau votul pentru cei ce vor să ajungă în fruntea ţării şi fiind mai atenţi la ce fel de învăţături primesc şi acceptă, dar mai de dorit şi benefic mi se pare a fi nu o mănuşă aruncată UE (care nu se va speria de o astfel de provocare) cât o chemare şi mai vibrantă adresată creştinilor din România de a trăi o viaţă sfântă şi curată, dedicată lui Dumnezeu şi apoi la slujba mărturisirii Evangheliei Domnului Isus cu un foc şi o râvnă pe măsura luptei dusă de UE împotriva creştinismului. Vorbind despre priorităţi în vreme de prigoană apostolul Petru scria:11 „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, 12 aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?” (2 Petru 3).
A trăi după principii creştine este minunat. A-ţi organiza viaţa după aceste principii creştine este un lucru foarte înţelept. Nimic nu se poate ridica la un asemenea nivel de înţelepciune aducătoare de beneficii de orice fel ca şi trăirea după principiile creştine. Numai că nu-i destul. Unii pot să trăiască, să-şi organizeze viaţa pământească după principii creştine, pentru că au constatat că aşa este normal şi benefic pentru ei şi familiile lor şi totuşi să nu aibă parte de Dumnezeu. A nu accepta homosexualitatea şi a le vorbi copiilor despre principiile creştine este bine şi trebuie făcut. Dar aceasta nu te face neapărat creştin. A te împotrivi sexualităţii nebune şi a condamna afişarea ei în spaţiile publice sau predarea ei la grădiniţă sau în clasele primare este o atitudine ce exprimă principii creştine, dar a fi de acord cu aceste principii bune nu te face, automat, creştin. Orice alt aspect al vieţii pe care un om îl adoptă pentru el şi familia lui şi îl extrage din învăţătura creştină va aduce beneficii sigure acelui om dar aceasta nu îl face, obligatoriu, să fie şi creştin. Biblia poate fi folosită de unii doar ca o carte cu principii bune şi demne de urmat şi nimeni care a urmat aceste principii nu a regretat vreodată. Ştiu oameni care au regretat că au părăsit aceste principii şi nu le-au putut ţine, suferind apoi, dar Biblia este mai mai mult decât o carte care are principii bune. Scopul ei este ca oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu şi, prin credinţa în Isus Hristos, să fie născuţi din Dumnezeu, să primească o natură nouă şi o altă direcţie a vieţii.
Prin urmare problema creştinătăţii nu cred că este faptul că nu am mai afirma hotărât aceste principii creştine şi de care trebuie să ne ţinem cu mare putere, cât de a trăi aceea viaţă nouă, sub puterea şi inflenţa Duhului Sfânt şi pe care Dumnezeu o pretinde din partea noastră. Şi dacă creştinii nu trăiesc aşa pot avea principii bune şi sănătoase (amestecate şi cu altele din alte surse) şi totuşi să fie lepădaţi de Dumnezeu şi din învingători să devină învinşi.
Creştinii pierd nu pentru că nu îşi apără drepturile cetăţeneşti şi dreptul la credinţă (deşi să o facem ori de câte ori avem ocazia şi să sprijinim orice demers în favoarea creştinismului) ci pentru că au schimbat dragostea de Dumnezeu cu dragostea de lume, pentru că trăiesc un trai tot mai firesc şi, ca urmare a acestui fapt, nu mai au mare interes (poate chiar deloc) pentru mântuirea oamenilor şi vestirea Evangheliei, singura ce le poate aduce această mântuire. Preocupaţi de noi, de binele pământesc, ne-am săpat tranşee din care căutăm să luptăm pentru a nu ne pierde drepturile şi traiul îndestulător.
Domnul Isus Hristos, în ultimele Sale cuvinte pe care le-a adresat ucenicilor Lui, înainte de a se înălţa biruitor la cer, îmbrăcat în slavă, cinste şi glorie, nu le-a spus acestora să sape tranşee în care să-şi apere viaţa şi drepturile lor cetăţeneşti ci le-a spus să meargă în toată lumea şi să predice Evanghelia la orice făptură. Iar Pavel, marele apostol, striga: „Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia!” Aceasta este prima datorie a fiecărui creştin, după ce se asigură că trăieşte în ascultare ce Cel ce a dat porunca de a duce Evanghelia mântuirii până la marginile pământului. Dar Pavel era animat de o dragoste fierbinte de Dumnezeu şi oameni. A ajuns până acolo că aproape că dorea să fie el despărţit de Dumnezeu, în schimbul mântuirii semenilor săi. Şi, dacă ar fi fost cu putinţă acest lucru, dar nu era şi nu este pentru că Dumnezeu nu mai cere un astfel de preţ, preţul deplin a fost plătit de Hristos, deci dacă ar fi fost cu putinţă cred că Pavel ar fi renunţat la el în favoarea altora. Spun asta gândindu-mă că Pavel era condus de acelaşi Duh ca şi Domnul Isus.
Deci dreptul şi confortul nostru nu trebuie să fie prima preocupare pentru că atunci vom da înapoi de la ceea ce Domnul Isus ne-a chemat, ne vom îngropa în defensivă şi duşmanul va cuceri redută după redută.
Văzând puternica desfăşurare de forţe a duşmanului ne plângem de disproporţia raportului de forţe, gândind că vrăjmaşul are mult mai multe posibilităţi la îndemână, controlând mediile de informare în masă, ziarele, televiziunile, internetul, etc. Procedăm ca şi iscoadele trimise în Canaan, uitând că avem un Dumnezeu mare.
Problema însă este că, folosind această tactică defensivă deja de o vreme, lucrurile nu se îndreaptă, ba chiar merg din rău în mai rău şi duşmanului puţin îi pasă de drepturile noastre, ba chiar le ia, rând pe rând. De fapt el vrea să ne lase fără nici un drept cetăţenesc şi fără dreptul de a crede ce vrem noi şi gândim că este bine şi să ne declare duşmani ai societăţii. Reuşita lui de până acum nu i se datorează lui ci aş zice că mai degrabă creştinilor care am uitat care este menirea noastră pe acest pământ şi am devenit mai preocupaţi (deşi trebuie să fim într-o anumită măsură) de drepturile noastre decât de promovarea Evangheliei prin care Împărăţia lui Dumnezeu se poate întinde. Duşmanul nu este supărat că luptăm atât timp cât lupta este dusă pe un front de mică importanţă şi pe care el nu poate suferi decât pierderi nesemnificative.
Apostolul Pavel spunea, la Romani 1: „14 Eu sunt dator şi Grecilor şi Barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi. 15 Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă celor din Roma. 16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului;
17 deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” În Evanghelie este puterea lui Dumnezeu care anihilează puterea duşmanului. În timpul prigoanei comuniste Satan a încercat să facă acelaşi lucru ca şi azi: să oprească mărturia creştinilor despre Isus Hristos. Dar creştinii au ieşit biruitori tocmai prin faptul că nu s-au oprit. Pildele măreţe de jertfă ale gulagului şi închisorilor comuniste ne arată cum creştinii pot birui chiar dacă li se iau toate drepturile cetăţeneşti şi cum lumina poate învinge întunericul cel mai gros.
Mobilizaţi şi de aceste pilde de credinţă, curaj şi devotament ar trebui ca şi noi, urmaşii acestor oameni minunaţi, să mergem în mijlocul oamenilor şi, printr-o îndrăzneală dată de Duhul Sfânt, să propovăduim Evanghelia cum nu am mai făcut-o, cerând oamenilor să se întoarcă de pe căile înşelătoare ale păcatului, căi ce duc la moarte. Aceasta este chemarea noastră ca şi ucenici ai Domnului Isus Hristos. De drepturile noastre sau de protecţia noastră se va îngriji Stăpânul pe care Îl slujim şi care are toată puterea în cer şi pe pământ. El poate închide gura leilor şi domoli focul cuptorului, şi chiar dacă nu o va face (din motive numai de El ştiute) pacea ce vine în urma faptului că am făcut ceea ce trebuia să facem, ca şi nişte robi netrebnici, va fi balsamul care ne va aduce mângâiere, mai mult decât vre-un drept cetăţenesc şi favoare pământească.
Încă un lucru mai făceau apostolii Domnului Isus iar noi suntem chemaţi să le urmăm credinţa şi să le călcăm pe urme: apărau Evanghelia de impostori, de învăţători mincinoşi care strecurau erezii în poporul sfânt, de lupii răpitori despre care ne-au avertizat încă de atunci că, în vremurile din urmă, se vor înnmulţi şi că vor duce pe mulţi în rătăcire. Şi logic este ca creştinii să urmeze această pildă şi să vegheze asupra curăţiei Evangheliei. Dacă datoria creştinilor este să Propovăduiască Evanghelia Domnului Isus şi dacă aceasta este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea celor ce o cred, cu siguranţă duşmanul va căuta s-o pervertească, pentru ca ea să-şi piardă puterea. Aşa că Evanghelia trebuie apărată, păstrată curată, pentru că numai aşa ea va duce la mântuirea păcătoşilor.
Deci biruinţa va fi de partea creştinilor, dacă vor face aceste două lucruri (ba chiar trei): să proclame cu îndrăzneală Evanghelia şi să fie foarte atenţi şi să respingă orice învăţătură care ar putea altera adevărata Evanghelie. Iar al treilea lucru, care este în legătură cu cele două, este datoria fiecărui creştin de a face lucrările de mai sus dar numai pe fondul unei vieţi curate, sfinte, cu lepădare de sine şi de lucrurile lumii, printr-o dragoste fierbinte de Dumnezeu şi oameni.
Dacă vom face aşa şi dacă vom trăi aşa atunci Dumnezeu ne va apăra de furia duşmanului, uneori va schimba liderii politici care vor să ne distrugă şi ne va da alţii care să ne fie binevoitori, va lăsa astfel încă linişte şi pace, posibilitatea de a trăi cu evlavie în ţară. Altfel orice demers cetăţenesc şi în favoarea religiei creştine vor fi de prea mică importanţă, fără efecte reale pe termen scurt sau lung, pentru că Dumnezeu va îngădui încercări peste poporul Său, ca pedeapsă pentru un trai firesc, pentru faptul că creştinii au stat nepăsători faţă de o mântuire atât de mare (Evrei 2:3). Singura nostră soluţie este ca Dumnezeu să nu ne lase. Toate stăpânirile vin de la El, El ridică pe unii şi coboară pe alţii, Satan nu poate face decât îi este îngăduit de Dumnezeu, nimic mai mult. Prin urmare, dacă vedem că lucrurile nu stau bine în privinţa libertăţii şi drepturilor creştinilor, nu ar trebui să spunem că Satan lucrează cu putere cât că, din pricina superficialităţii noastre pe calea sfântă a credinţei în Domnul Isus şi a traiului lumesc a celor ce ar trebui să trăiască pentru cer, Dumnezeu a îngăduit aceste vremuri grele şi tulburi. Singura soluţie este pocăinţa pocăiţilor şi umblarea pe cale strâmtă a credinţei în Domnul Isus Hristos. Calea lată aleasă azi de cei mai mulţi creştini duce la pierzare veşnică şi Tatăl ceresc îngăduie prigoană şi încercări pentru că vrea să ne aducă din nou pe calea îngustă pe care mulţi au părăsit-o, singura care duce în cer. Cred că, văzând presiunea pe care cel rău o pune pe creştini, nu ar mai trebui să dăm vina pe cei din lume, pe cei răi care vor să distrugă creştinismul. O fac pentru că Dumnezeu le dă voie, altfel ar fi neputincioşi. Şi dacă El le dă voie înseamnă că de vină suntem noi şi că numai pocăinţa reală a creştinilor Îl va determina pe Dumnezeu să ne mai dea zile de pace şi linişte. Citiţi cu atenţie doar cartea profetului Ieremia şi veţi vedea că aşa stau lucrurile. Dumnezeu este acelaşi, ieri şi azi şi în veac.
Să luptăm deci, cu tot elanul şi puterea noastră, pentru Evanghelie, pentru puritatea ei şi pentru sfinţenia personală, a celor din familii şi din adunări. Dacă vom face aşa Dumnezeu ne va fi binevoitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu