sâmbătă, 29 februarie 2020

Când Biserica cedează la presiunea străzii


Zilele trecute, un domn userist cu vederi destul de înguste, nu îl pot numi altfel pe Andrei Caramitru Jr cu toate școlile sale elvețiene, a scăpat din gură o păsărică-virus, ecluzionată în mintea domniei sale (și a partidului său, ori de câte ori se ivește ocazia): intrarea bisericilor în carantină! Nu discut aici pe marginea „aberației neo-marxiste” cum o numește un ziar uriaș, ci despre efectul pe care l-a avut asupra Biserici Ortodoxe, care a făcut o gafă și mai de proporții: a cedat în fața unui pamflet! Prin urmare, Patriarhul Daniel a făcut recomandări enoriașilor: să sărute acasă icoanele, să vină cu linguriță la împărtășanie, să rămână acasă suspecții (!) etc. Ne întrebăm oare unde să mai apeleze bolnavii?

Nu știu dacă domnul Caramitru Jr a crezut în ceea ce-a scris. (Că și-ar dori bisericile închise e altă poveste existențială a sa). Dar, din derapaje ca ale domniei sale, bisericile (oricare, oriunde ar fi ele) pot suferi opresiuni. Nu sunt de acord cu toate practicile religioase ale ortodocșilor (pentru că nu au argumente biblice de ce fac ceea ce fac), dar să cedeze Biserica în fața presiunii străzi este cea mai mare înfrângere! Este primul pas făcut în spate, în atacul nebun al lui Antihrist. De 2000 de ani virusul antihristic asta urmărește: închiderea bisericilor! Iar dacă acum a apărut o retragere în fața unui fake-news, mai târziu, în fața unei realități va fi o îngenunchere totală!

Ori de câte ori Biserica a cedat în fața presiunii străzii s-au înregistrat erori grave care ne-au costat pe toți. S-a legiferat avortul, apoi divorțul, recăsătorirea, ori homosexualitatea... S-a făcut imixtiune politică (sub comunism), s-au scos simbolurile creștine din școli, s-a renunțat la religie, s-a scos Dumnezeu pe tușă! S-au îngroșat rândurile ateilor, ale securiștilor și ale seculariștilor! Și alte un milion de probleme...

Când Biserica bate în retragere, cei ce luptă împotriva ei avansează. Nu știu dacă Patriarhul României a făcut declarația sub presiune, sau a vrut numai să iasă „basma curată” dintr-o dispută în care a fost târâtă involuntar instituția ce-o păstorește. Dar știu că dacă domnia sa cedează, va da aripi dușmanilor lui Hristos. Și, prin urmare să nu trezim cumva că vreun „bezmetic al tranziției” va cere oficial să se închidă bisericile! Toate confesiunile! (Într-o zi Antihrist va cere asta!)

Niciodată în criză bisericile nu s-au închis! Căci tocmai în criză oamenii au nevoie mai multă de rugăciune, de îmbărbătare reciprocă, de aprinderea Duhului Sfânt în ei! Bisericile nu au cedat nici în fața marilor dictatori: nici Nero, nici Dioclețian, nici Revoluția Franceză, nici Hitler, nici Stalin, nici Ceaușescu, nici tot comunismul nu au reușit „performanța” să oprească bisericile de la închinare! Pentru că Biserica e mereu deasupra lumii. Fiindcă e lumina ei!

Nu știu de ce Patriarhul a cedat presiunii străzii atâta vreme cât niciun restaurant nu a făcut-o, niciun mall nu e închis, niciun tramvai și nici Metrorex-ul nu sunt oprite! Și acolo oamenii chiar se înghesuie... Dar, îl rog să privească aluzia domnului Caramitru jr ca o imensă provocare: mai are Biserica viruși cu care molipsește lumea?

Când Biserica cedează la presiunea străzi o singură întrebare îmi pun: oare se mai încrede în Dumnezeu?

Nicolae Geantă, https://nicolaegeanta.blogspot.com/2020/02/cand-biserica-cedeaza-la-presiunea.html#more

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu