Cuvântul „democraţie”, dar mai ales ceea ce oferea democraţia, ne-a fost tare drag nouă celor care am trăit în spaţiul aflat sub comunism. Democraţie era similar cu libertatea, cea care nu exista sub regimul comunist. Mulţi şi-au riscat viaţa ca să fugă din lagărul comunist şi să ajungă în libertatea oferită de ţările unde democraţia oferea acest deziderat. Iar ţara cea mai dorită de fugari sau visată de cei ce rămâneau în spatele Cortinei de fier, era SUA, America. Pentru că, pe drept cuvânt, America a fost ţara care a oferit o libertate aşa cum nu a mai oferit nici o altă ţară în ultimii patru sute de ani. America a oferit adevărata democraţie şi a fost un model în acest sens.
Ne uităm la ceea ce se întâmplă acum în SUA şi ne întrebăm dacă nu cumva sfârşitul democraţiei, al libertăţii, este aproape. Şi, la fel ne întrebăm: dacă democraţia va lua sfârşit în această ţară o vom mai găsi în vre-un loc pe acest pământ? Nu cred că forţăm lucrurile dacă răspundem cu „Nu”.
Faptul că America a fost model de democraţie s-a datorat, în primul rând, creştinilor autentici care şi-au dorit o ţară în care drepturile de orice fel dar, mai ales, dreptul la credinţă să fie garantat tuturor. Şi nu doar creştinilor. Dumnezeu i-a călăuzit în aşa fel încât Constituţia pe care au dat-o să asigure aceste drepturi. Majoritatea covârşitoare a membrilor din Congres care au dat această Constituţie erau creştini dedicaţi. Lupta care se duce azi în America nu este doar împotriva creştinilor ci şi împotriva Constituţiei, adică împotriva a ceea ce a dat prosperitate, libertate şi stabilitate Americii. Azi se luptă tocmai împotriva a ceea ce a făcut America mare.
Dacă Israelul a avut un scop deosebit în planul lui Dumnezeu de mântuire a omenirii, în epoca mai aproape de noi, Statele Unite ale Americii au primit şi ele un rol major, special. De la început existenţei acestei ţări şi până în zilele noastre creştinismul şi creştinii au stat la baza măreţiei Americii. Nici într-o altă ţară din lume creştinismul nu a fost trăit mai aproape de ceea ce Dumnezeu cere celor care spun că cred în El. De aici a venit şi prosperitatea şi măreţia ţării. Modelul biblic al binecuvântării date de Dumnezeu în urma ascultării, a protecţiei Lui, l-am putut vedea în America. Dar în zilele acestea se întâmplă în America ceva ce este total diferit de ceea ce am fost obişnuiţi să vedem. America se clatină, sau, cel puţin, aşa pare. Să se fi îndepărtat Dumnezeu de America, sau este doar un moment de avertizare, un moment al chemării creştinilor la pocăinţă şi rededicare?
A trecut în veşnicie în urmă cu aproape şaizeci de ani un om cu numele Aiden Wilson Tozer, creştin. A trăit şi a slujit în America şi, pentru o vreme în Canada. A fost un adevărat profet, un vizionar. Ce vreau să spun prin vizionar? Având un dar deosebit al discernământului putea să anticipeze ce va urma analizând calitatea spirituală a celor ce se numesc creştini. El s-a uitat la creştinismul din acea vreme din America, l-a comparat cu standardul cerut de Dumnezeu, şi a spus că acest creştinism este sub standard, că este căldicel, că este o ofensă la adresa lui Dumnezeu, că nu mai este ceea ce a fost odată şi că, din această cauză, Dumnezeu va aduce pedeapsa peste el, peste ţară. Cu circa o sută de ani înainte, într-o manieră specifică şi foarte viguroasă, Tozer a condamnat acest fel de creştinism şi a îndemnat la pocăinţă. Dar nu a fost ascultat şi lucrurile au degenerat tot mai mult. Aşa că nu cred că greşesc dacă spun că este foarte probabil că azi America a ajuns la scadenţă. Mă uit şi eu la ceea ce se întâmplă în această ţară atât de specială şi deosebită şi pe care, din pricina creştinilor autentici pe care i-a dat, o iubesc, şi văd că acum când se pare că cuţitul a ajuns la os ceea ce îşi doresc creştinii americani este doar ca Donald Trump să rămână preşedinte şi creştinii să poată să trăiască în continuare aşa cum au trăit până acum. Şi eu îmi doresc ca Donald Trump să rămână preşedinte, evident, dar nu aici stă secretul şi rezolvarea problemei. Problemele Americii se vor rezolva numai dacă creştinii din America vor împlini cerinţa lui Dumnezeu consemnată în 2 Cronici 7 cu 14: „Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara”. Eu cred că Donald Trump a ajuns preşedinte tocmai pentru că Dumnezeu a dorit să mai ofere Americii şansa pocăinţei.
Aşa cum am spus la început, este un paradox, dar dacă democraţii ajung la putere în America putem spune „adio” democraţiei şi ea nu va mai fi găsită decât în poveştile unora care au reuşit să aibă parte de ea sau au auzit de ea. Satan este expert în a suci, a perverti termeni şi a le da alte înţelesuri. Ceea ce acum în America poartă numele de democraţie este de fapt totalitarism şi comunism. Partidul democrat este, în realitate, un partid comunist, care, dacă va ajunge la putere va acţiona conform principiilor comunismului. Sperăm să nu ajungă la putere. Deci democraţia azi în America înseamnă comunism.
Vorbind despre creştinism şi creştini Dumnezeu are în vedere anumite aspecte care ar trebui să iasă în evidenţă. Dacă Tozer a condamnat creştinismul formal tot el a arătat şi cum trebuie să fie adevăratul creştinism. Şi a făcut aceasta lăsându-se călăuzit de Scripturi şi Duhul Sfânt. Dar creştinii nu au fost atenţi, nici la Scripturi şi nici la profeţi ca Tozer pe care Dumnezeu i-a trimis ca să avertizeze poporul, aşa cum a făcut-o şi în trecut, şi lucrurile au degenerat. Dacă în trecut America a dat titani ai credinţei, oameni speciali prin care Dumnezeu şi-a făcut lucrarea, în ultimele decade de care vorbim au apărut în America unii dintre cei mai stricaţi şi pervertiţi lideri creştini, cei mai mari înşelători care au dus şi duc poporul în rătăcire pervertind creştinismul şi termenii prin care el a fost definit. Şi dacă în trecut America exporta binecuvântare pentru lumea întreagă acum a ajuns să exporte fals, înşelare, blestem. Creştinismul din America a degenerat şi a ajuns o pricină de cădere pentru creştini din lumea întreagă. Adevăratul sens al termenului creştin s-a pierdut. Creştinismul, aşa ca în Europa, a ajuns să fie doar formal, declarativ. Un creştin astăzi este cineva ceva mai moral decât alţii dar nu dedicat scopurilor şi planurilor lui Dumnezeu. Dragostea de lume şi lucrurile ei nu au mai fost văzute ca pericole şi bunăstarea a ajuns să fie dumnezeul după care creştinii din America au ales să alerge. O viaţă centrată pe om şi lucrurile materiale nu au mai fost văzute ca pericole iar Dumnezeu nu era altceva decât mijlocul care îi ajută pe creştini să ajungă la aceste deziderate. Dumnezeu a fost pus pe margini iar omul pus în centru. Un alt om al lui Dumnezeu, Paris Reidhead, a avut în urmă cu vreo optzeci de ani o predică memorabilă care atinge acest aspect. Predica se intitulează „Zece sicli şi o cămaşă”. Dar nu s-a luat aminte nici la această avertizare.
Sunt şi alte aspecte care fac ca azi a fi creştin (vorbim de America pentru că ea este sub lupă în acest material dar evident că Europa este mult mai decăzută din acest punct de vedere) nu mai este echivalent cu ceea ce a intenţionat Dumnezeu şi modelul acesta greşit s-a exportat din America, în ultimele decade, în lumea întreagă. Dumnezeu nu putea sta nepăsător faţă de acest lucru şi iată că America se clatină din temelii. Statele Unite ale Americii nu mai sunt deloc unite, vrajba şi ura le-au aprins. Creştinii americani cred că lucrul acesta se întâmplă din pricina comuniştilor care se numesc democraţi şi care vor să ia orice drept creştinilor şi să formeze şi în America un stat comunist, pentru că, de fapt, asta şi doresc. Dar nu aici este problema. Nu stânga, comuniştii, sunt problema ci creştinii. Comuniştii sunt ceea ce sunt, şi dacă cineva nu ştie ce înseamnă comunism să se uite la ceea ce se întâmplă azi în America. Este o copie a Revoluţiei din Rusia, Europa de Est, Cuba, Vietnam, Cambogia sau China prin care sistemul satanic al anarhiei a ajuns la putere în 1917 şi în anii care au urmat. Ura, fărădelegea, anarhia, distrugerea, haosul, crima, violenţa, etc. au loc în numele libertăţii. Dar niciodată prin ele nu s-a ajuns la libertate ci la sclavie. Sistemele comuniste stau mărturie în acest sens pentru cine are ochi să vadă. Deci comuniştii îşi arată din nou faţa, în America de această dată, şi ei sunt consecvenţi principiilor care i-au condus întotdeauna. Nu este ceva nou, sunt lucruri stabilite cu zeci, sute de ani în urmă. Ei sunt consecvenţi, şi în această consecvenţă este implicată şi minciuna prin care pretind că ceea ce fac fac spre binele omenirii; ei pretind a fi DEMOCRAŢI.
Comunismul, vedem aceasta nu doar în America, este activ, militant, credincios principiilor satanice care îl conduc, dar mai sunt creştinii credincioşi principiilor divine rânduite de Dumnezeu? Dacă vreţi să vedeţi cum arată comunismul nu trebuie să faceţi altceva decât să deschideţi televizorul şi să vă uitaţi la ştiri, la bandele de tineri care terorizează oraşele Americii. Dar unde îi mai putem vedea pe adevăraţii creştini? Poate în China. Mai sunt cei din America ceea ce ar trebui să fie? Mai sunt ei vizibili şi implicaţi pentru Dumnezeu şi Împărăţia Lui? Mai sunt creştinii din America azi consecvenţi chemării divine? În Europa a fi creştin este tot una cu orice altceva. Cancelarul Germaniei, Merkel, se declară creştină, aşa ca partidul din care face parte. Cu toate acestea vedem cum au lucrat ca să distrugă şi bruma de creştinism care mai era. La fel şi în alte ţări, ca şi în România din nefericire. Preşedintele Johannis se declară creştin. Constatăm, cu durere, că nu este. Cel care a lucrat cel mai mult la distrugerea Americii, fostul preşedinte Obama, se declara şi el creştin şi exemplele ar putea continua chiar dând nume de pastori, papi, patriarhi şi episcopi. America mai avea acea autenticitate pe care Dumnezeu o doreşte dar pe care a pierdut-o şi ea, din păcate. Prin urmare termenul „creştin” azi nu mai are relevanţă, nu mai transmite ceea ar trebui să transmită, este deformat şi induce oamenii în eroare, aşa ca şi cuvântul democraţie. Oamenii din alte religii se uită la ceea ce noi numim creştinism şi nu-L văd, aşa cum ar trebui să vadă, pe Hristos. Atunci la ce să mai ţină Dumnezeu un astfel de creştinism? Creştinii din America ne cheamă să ne rugăm pentru ei, acum când văd că vine nenorocirea, şi trebuie să ne rugăm. Dar fără schimbare şi pocăinţă reală nu se va întâmpla nimic. Creştinii din America trebuie să se pocăiască în sac şi cenuşă pentru lumescul în care au ajuns să trăiască, ofensându-L pe Dumnezeu. Nu că noi am fi mai buni, dar vorbim acum despre America.
Duşmanul sufletelor noastre, Diavolul, este foarte bucuros atunci când poate produce confuzie, când poate da termenilor un alt înţeles care să-i deruteze pe oameni. El a pervertit cuvinte dintre cele mai preţioase şi mai valoroase prin adevăratul lor înţeles, de fapt pe acestea le-a pervertit. A pervertit cuvântul „tovarăş”, un cuvânt frumos care ne trimite cu gândul la cineva care stă aproape la greu, un însoţitor pe care te poţi baza la nevoie. Apoi a pervertit cuvântul „familie”, un cuvânt pe care doar când îl rosteşti ar trebui să simţi pace, confort, siguranţă, frumuseţe. Un cuvânt care înseamnă bărbat, femeie, copii, casa de care avem toţi nevoie. Azi cuvântul familie este grosolan şi murdar siluit şi batjocorit. El nu mai transmite, în această formă nouă, decât întuneric şi apăsare, distrugere, lipsă de speranţă şi de viitor, închisoare. Termeni ca „bărbat” sau „femeie”, „fată” sau „băiat”, au fost de asemenea denaturaţi. Până acum ştiam ce suntem, acum se vrea ca să nu mai ştim nimic sigur, nici chiar cele mai de bază şi necesare cuvinte şi înţelesuri. La fel cuvinte ca „bine” sau „rău”, „libertate” şi multe altele. Celebrul roman al lui Orwell intitulat „1984” se împlineşte azi, la circa 35 de ani de la data la care autorul credea că acele lucruri descrise în roman se vor împlini. Totul se rescrie, cuvintele primesc înţelesuri noi iar instrumentele care lucrează pentru acest Minister, aşa zis al Adevărului (o altă mistificare), sunt Wikipedia, Google, YouTube, Facebook şi altele asemenea lor care promovează corectitudinea politică, instrumente sprijinite sau acceptate de aproape toate guvernele lumii. Dar dacă aceşti termeni au putut fi pervertiţi cu ajutorul celor amintiţi, cuvântul creştin nu a putut fi pervertit decât cu ajutorul creştinilor. Creştinii sunt vinovaţi pentru faptul că atunci când se pronunţă acest cuvânt oamenii înţeleg altceva decât ar trebui să înţeleagă. Creştinism nu înseamnă doar aderarea la anumite idei, la o doctrină, ci o viaţă înnoită prin credinţa în Domnul Isus Hristos şi puterea Duhului Sfânt, o naştere din nou, din Dumnezeu care mă face să trăiesc ca şi Hristos, să am alte preocupări decât cei din lume, preocupat fiind de împlinirea planurilor lui Dumnezeu pe pământ.
Denaturarea cuvintelor, a înţelesurilor lor, se face azi cu o furie nemaiîntâlnită. Nu doar binelui i se spune rău dar şi răului i se spune bine şi într-un mod foarte perfid. Probabil că majoritatea ştim despre această mişcare de revoltă din America pornită sub pretextul că poliţia a ucis un om de culoare, mişcare care şi-a ales drept lozincă cuvintele „Black Lives Matter”, lozincă prin care, cei ce o folosesc, ar vrea să dea de înţeles că le pasă de oamenii de culoare, că ea înseamnă că vieţile oamenilor de culoare contează. Dar realitatea este cu totul alta. Cei din spatele revoltei şi care vor să aducă anarhia în America folosesc cuvintele şi frazele jucându-se cu înţelesul nou pe care li-l dau, şi fac aceasta cu o iscusinţă şi cu o plăcere malefică. Traducerea exactă a acestui slogan este: „Vieţile negre contează”. Prin urmare această lozincă are un mesaj ascuns, subliminal, ocult, satanic, şi ea înseamnă, de fapt, că ceea ce contează este întunecimea din viaţa oamenilor şi nu are nimic de-a face cu binele oamenilor de culoare. Formula „Black Lives Matter” nu doar că îndeamnă la revoltă (un principiu satanic) dar merge mai departe de atât şi transmite, subtil şi perfid, ideea că tot ceea ce contează este întunericul spiritual şi că acolo oamenii trebuie să ajungă: să aibă vieţile negre. Pentru aceasta luptă ei şi acolo vor să ducă America, în întuneric; aceasta este adevărata lor motivaţie. Pentru Satan acesta a fost întotdeauna un deziderat: să aducă întunericul în viaţa oamenilor. Dumnezeu a adus lumina, Domnul Isus Hristos este Lumina, înlăturând întunericul. Dar Satan nu a renunţat niciodată la luptă. Iată că azi nu doar tinerii din America, ci mulţi din lumea întreagă, luptă pentru ca întunericul să cuprindă omenirea spunând că „vieţile negre contează”. Neînţelegând adevărata semnificaţie a cuvintelor, a ceea ce se află în spatele lor, nu văd manipularea grosolană care are loc prin denaturarea adevăratului lor sens şi se fac părtaşi la lucrările întunericului. Şi, dacă „vieţile negre contează”, atunci înţelegem mai bine toată furia lor împotriva „vieţilor albe”, adică a acelor oameni care vor să umble în lumina lui Hristos: creştinii. Ei, revoluţionarii, democraţii, care luptă pentru ca vieţile oamenilor să fie cuprinse de întuneric, şi care cer toleranţă, ajung să fie cuprinşi de ură şi furie oarbă la simpla rostire a numelui de creştin, a celor ce vor să aibă vieţile albe, curăţite de păcat prin Hristos şi păstraţi curaţi pentru El prin lucrarea şi cu ajutorul Duhului Sfânt.
Noi nu putem opri această mistificare care are loc astăzi şi care este soră cu nebunia. Chiar nu o putem opri. A fost publicat recent un film intitulat „Plandemic II – Indoctornation”, film pe care îl puteţi urmări pe platforma „Ise Media” pentru că pe YouTube nu are loc, ştim de ce. Acest film vine cu dovezi în sprijinul ideii că se urmăreşte să ni se facă rău şi că în spatele aşa zisei epidemii cu Covid sunt oameni şi resurse financiare puternice, elitele globale, care caută să strecoare frică în populaţie şi să aducă moarte. O doamnă care a văzut filmul a comentat îngrozită la final şi a întrebat: „Cred că aşa stau lucrurile dar pot eu, un simplu om, să fac ceva ca să opresc acest rău?” Întrebarea este bună şi nu am văzut să primească răspuns. Poate unii vor spune că trebuie să ieşim în stradă, să protestăm, să dăm de pământ cu cei ce se cred stăpâni peste noi, etc. dar nu acestea sunt soluţiile, pentru că, slavă Domnului, soluţii sunt.
În primul rând ar trebui ca cei ce se numesc creştini să-şi revizuiască poziţia şi trăirea în raport cu voia lui Dumnezeu găsită în Sfintele Scripturi. Dacă frumosul nume de creştin pe care îl purtăm nu se dovedeşte şi prin ascultarea de Dumnezeu atunci suntem vinovaţi. Dacă Dumnezeu este doar mijlocul prin care noi ne putem atinge anumite dorinţe ale noastre, dorinţe care au mult de-a face cu pământul şi chiar cu veşnicia, atunci suntem vinovaţi. În acest fel noi perpetuăm un model greşit de creştinism şi îi înşelăm şi pe alţii. Putem fi acei oameni ai fărădelegii mustraţi de Domnul Isus care înconjurau lumea ca să facă un ucenic şi care, după aceea, ajungea mult mai rău ca şi ei. Din nefericire se întâmplă aceasta. Dumnezeu nu poate fi de acord cu un astfel de creştinism şi nu-l va tolera. El nu poate tolera un creştinism care îşi împarte inima între Hristos şi Mamona, Mamona – banul, fiind probabil mai iubit. Dacă Satan îşi găseşte plăcerea în a deforma termeni şi în a-i duce pe oameni în eroare de ce s-o facă cu ajutorul nostru, al creştinilor, cei mai binecuvântaţi oameni de pe pământ? Dacă oamenii nu mai pot vedea în creştini ceea ce Dumnezeu a intenţionat să se vadă în ei, adică chipul lui Hristos, atunci la ce sunt buni pe pământ aceşti creştini cu numele? Dacă creştinii nu ajung să trăiască pentru Hristos, care a murit şi a înviat pentru ei, atunci la ce a folosit toată jertfa Lui? A nu fi de acord cu avortul sau homosexualitatea nu face din cineva, neapărat, un creştin, nici musulmanii nu sunt de acord cu aceste lucruri. Nici măcar dacă cineva spune că crede că există Dumnezeu nu îl face creştin, mulţi o fac şi nu au nici o tangenţă cu creştinismul. Dacă viaţa omului nu dovedeşte că, prin credinţa în Isus Hristos, a fost născut din nou, din Dumnezeu, şi că Duhul Sfânt îl conduce, nu este nimic.
În urmă cu vreo cincisprezece ani am avut bucuria să mă întâlnesc cu Paul Washer, un creştin american devotat, pe care îl preţuiesc. Printre altele mi-a spus: „Am venit pentru prima dată în România după Revoluţie, acum cincisprezece ani. Ce am văzut atunci mi-a umplut inima de bucurie. Am văzut un creştinism vibrând pentru Hristos, o frumuseţe pe care în America nu o mai vezi. Dar acum, după cincisprezece ani, sunt deosebit de întristat de ceea ce văd şi mă doare faptul că, în doar cincisprezece ani, aţi importat din America tot ce este mai rău în materie de creştinism”. El nu era de acord cu felul în care trăiau în America cei ce se numesc creştini şi s-a întristat că acel fel de creştinism a fost repede asimilat şi de noi.
Înţelegeţi acum că creştinii din America şi noi de pretutindeni sunt vinovaţi? Refuzând să trăiască aşa cum Dumnezeu cere creştinii au ajuns să semene cu lumea în aproape toate aspectele vieţii dar să se considere creştini pentru că au mărturisit odată un crez cu gura lor. Şi, în loc să fie mustraţi pentru această stare rea, au fost încurajaţi chiar de către liderii lor religioşi dar corupţi şi li s-a spus că sunt bine, că vor merge în cer. Creştinii de felul acesta sunt idolatri, păcătoşi, hoţi. Idolatri pentru că se închină şi dumnezeului acestui veac, banului. Păcătoşi fiindcă se bălăcesc cu ochii şi urechile în urâciunile şi spurcăciunile vărsate de diavol peste pământ prin filme, televiziuni, pornografie, muzică, etc. Hoţi pentru că Îl fură pe Dumnezeu de timpul şi vieţile lor pe care ar fi trebuit să i le aducă ca jertfe sfinte pe altarul Lui, lucrând pentru El şi lărgirea Împărăţiei sale. Sunt iubitori de plăceri şi nu iubitori de Dumnezeu. Şi mai sunt şi alte aspecte de acest fel.
Cred că din această pricină Dumnezeu permite să se întâmple ceea ce se întâmplă şi în America. Şi dacă „democraţii” vor veni la putere atunci şi creştinii din America dar şi noi din Europa vom afla din nou ce înseamnă să suferi pentru Hristos. În trecut creştinii persecutaţi fugeau în America ca să se ascundă, mulţi români au făcut acest lucru. Acum nu va mai fi unde să fugi, în felul acesta. Dar ce au făcut creştinii care au fugit de persecuţie din România şi au ajuns în America, în libertate? La ce şi-au folosit ei libertatea? Pentru Hristos sau pentru ei? Dar la ce ne-am folosit libertatea care a durat treizeci de ani, noi, cei din România? A fost Hristos pe primul plan sau am fost noi şi lucrurile trecătoare după care am alergat?
Ne putem uita la ce se întâmplă în jur şi să strigăm, speriaţi: „Doamne, uită-te la oamenii aceştia răi, la cum vor ei să ne oprească să mergem la biserică, la cum vor ei să ne oprească să ne închinăm Ţie folosindu-se de tot felul de pretexte cu pandemia şi dând cuvintelor tot felul de noi înţelesuri, uită-te la tot răul şi distrugerea pe care le plănuiesc şi opreşte-i! Nimiceşte-i, Doamne!” Însă, dacă stăm liniştiţi şi cu lacrimi de pocăinţă în ochi s-ar putea să-L auzim pe Dumnezeu spunând: „Dar Eu le-am dat voie să facă ceea ce fac pentru că voi aţi uitat de Mine şi nu mai sunteţi ceea ce pretindeţi că sunteţi. M-aţi trădat.” Nu este trădare atunci când promiţi credincioşie cuiva dar nu îi eşti credincios?
Pavel ne spune aşa: „Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Romani 13:12). Dacă Dumnezeu aşteaptă ceva de la oameni aşteaptă de la cei ce spun că cred în El şi se laudă că Îl cunosc, de la creştini. Cui i s-a dat mult i se va cere mult. Prin pocăinţă şi prin întoarcerea la Dumnezeu noi, creştinii, putem face ceea ce nimeni nu poate, pentru că, prin ascultare de Dumnezeu, noi Îl implicăm pe El. De aceea în noi stă secretul biruinţei dar numai dacă ajungem să trăim aşa cum Dumnezeu pretinde de la noi.
Este bine să ne rugăm pentru America, este bine să ne rugăm pentru România, bătăliile care se duc sunt mari. Dar să ne rugăm pentru ca creştinii să fie ceea ce Dumnezeu vrea să fie şi numele de creştin să însemne din nou ceea ce a însemnat în vremurile de glorie a creştinismului. Să ne dorim ca, prin dăruirea şi dedicarea noastră pentru Dumnezeu, acest nume frumos de creştin – cel mai frumos pe care un om îl poate purta – să îşi primească din nou adevăratul înţeles iar Dumnezeu să primească, în felul acesta, toată gloria şi slava care I se cuvin.
Când Dumnezeu îşi întinde mâinile protector peste o ţară, peste un suflet, nimeni nu poate face nimic, distrugerea nu are loc acolo. Dar când Dumnezeu îşi retrage protecţia atunci iadul se dezlănţuie. Iadul s-a dezlănţuit în America, vedem lucrul acesta clar. Oare de vină sunt comuniştii sau creştinii? Ce a făcut ca Dumnezeu să îndepărteze protecţia pe care a asigurat-o până acum? O fi obosit Dumnezeu? Cred că da, obosit de atâtea chemări la pocăinţă, respinse de creştini.
America are nevoie de pocăinţă şi fiecare din noi să ne analizăm dacă nu suntem în aceeaşi situaţie.
Autor: Dan Bercian, http://www.radiounison.ro/editorial/iadul-din-america-a-obosit-dumnezeu.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu