Într-un cuvânt rostit în faţa ucenicilor Săi, Domnul Isus Hristos afirma că sursa tuturor relelor pe care le fac oamenii, a celor mai mari rele, este inima, evident inima rea. Matei 15 cu19: „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.”
Înţeleptul Solomon spunea şi el (Proverbe 6) „12 Omul de nimic, omul nelegiuit, umblă cu neadevărul în gură.14 Răutatea este în inima lui, urzeşte lucrurile rele într-una, şi stârneşte certuri.15 De aceea nimicirea îi va veni pe neaşteptate; va fi zdrobit deodată, şi fără leac.”
La prima vedere s-ar putea înţelege că o inimă rea este starea cea mai de jos în care poate ajunge un om. Dar Biblia vorbeşte despre o decădere şi mai mare, probabil cea mai adâncă în care poate ajunge un om, creat iniţial după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi care are de-a face tot cu inima. Este omul fără inimă. Ieremia 5 cu 2: „Ascultaţi lucrul acesta, popor fără minte şi fără inimă, care are ochi şi nu vede, urechi şi n-aude!”
După cum mărturiseşte Dumnezeu prin Sfintele Scripturi inima este acel loc tainic al omului în care îşi găsesc originile acţiunile lui. O inimă bună, curăţită prin sângele lui Isus Hristos şi înnoită în fiecare zi prin acţiunea binefăcătoare a Duhului Sfânt, este sursa binelui şi a binecuvântărilor care se revarsă peste cei din jur. O inimă rea care se împotriveşte lui Dumnezeu devine sursa răului şi chiar a terorii pentru ceilalţi. Omul cu inimă rea ajunge o unealtă a lui Satan, aşa cum omul cu inima predată în totalitate lui Hristos ajunge o unealtă a lui Dumnezeu. Dar ce să spunem atunci despre cei ce nu mai au inimă? Ei sunt sursa celui mai mare rău care poate exista pe acest pământ.
Am fost învăţaţi că omul nu poate trăi fără inimă, că inima este organul vital din corp, cel mai important, care susţine viaţa. Dar Biblia ne spune un lucru uimitor, şi anume că omul poate avea suflare şi se poate mişca şi fără inimă. Spunând aceasta, Biblia nu anulează afirmaţia că omul nu poate trăi fără inimă. Pentru că nu poate. Poate vorbi, poate umbla, poate conduce un guvern sau o companie, poate face sport sau merge în concedii, poate face multe dar nu poate trăi. Adică nu poate să-şi împlinească menirea de om şi el vieţuieşte nu trăieşte iar vieţuirea lui se face la un nivel mult mai jos decât a fost proiectat, chiar mai jos decât nivelul unui animal.
Inima omului poate trece fie printr-un continuu proces de degradare, fie printr-un continuu proces de transformare şi asemănare cu inima Mântuitorului Isus Hristos, Cel care a venit să dea oamenilor o inimă nouă, curăţită de păcat prin sângele Lui sfânt şi transformată mereu de influenţa Duhului Sfânt. Inima care nu are parte de înnoirea lucrată de Dumnezeu se răceşte treptat (adică devine tot mai puţin capabilă să facă bine), devine din ce în ce mai puţin sensibilă la semnalele date de Dumnezeu ca avertizare, apoi se împietreşte şi nu mai poate primi nimic din harurile lui Dumnezeu iar apoi omul pur şi simplu şi-o pierde, ajunge în starea cea mai de jos şi mai de plâns – fără inimă.
Gândurile acestea au venit uitându-mă la ceea ce se întâmplă azi în lume, în special în ţara noastră, dar nu suntem chiar o excepţie. Am fost pentru prima dată conştient de faptul că cei ce ne conduc astăzi sunt oameni fără inimă. Iniţial am gândit că au o inimă rea dar apoi, privind la ceea ce fac, spun şi au de gând să facă, am devenit conştient de faptul că pur şi simplu ei nu mai au inimă, că au devenit, Dumnezeu ştie de ce, nişte mutanţi, au fost transformaţi radical în structura lor interioară şi fie inima le este rea la unii, fie alţii pur şi simplu nu o mai au. S-au născut cu o inimă, au avut părinţi care s-au străduit să imprime în inima lor lucruri bune şi să-i îndemne spre bine, au mers a şcoală şi au fost învăţaţi să facă bine, poate chiar au visat cândva să fie oameni buni dar ceva s-a întâmplat pe parcurs şi, efectiv, şi-au pierdut inima, au rămas fără ea. Şi-au dat inima la schimb, şi-au vândut-o.
Cu ce se poate cumpăra o inimă? Sau pe ce se poate vinde ea? În cartea profetului Ezechiel, la capitolul 11, găsim următoarele cuvinte rostite de profet, din partea lui Dumnezeu: 17 De aceea să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vă voi strânge din mijlocul popoarelor, vă voi aduna iarăşi din ţările în care sunteţi risipiţi, şi vă voi da ţara lui Israel.18 Şi când vor veni în ea, vor scoate de acolo toţi idolii şi toate urâciunile.19 Le voi da o altă inimă, şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima din piatră, şi le voi da o inimă de carne, 20 ca să urmeze poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele; şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor. 21 Dar acelora a căror inimă simte plăcere faţă de idolii şi urâciunile lor, le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul Dumnezeu.”
Idolii la care poporul a ajuns să se închine le-a transformat inimile de carne în inimi nesimţitoare, de piatră. Banul astăzi este cel mai mare idol, alături de dorinţa de putere şi stăpânire. Domnul Isus spunea aceasta lămurit atunci când avertiza şi atrăgea atenţia asupra faptului că omul nu se poate închina şi lui Dumnezeu şi lui Mamona, banului. Biblia mărturiseşte în acord cu aceasta spunând că „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri”(1 Timotei 6:10). Prin urmare putem concluziona fără să greşim că oamenii azi nu mai au inimi deoarece şi le-au vândut pentru bani, au iubit banii atât de mult încât au dat ce au avut mai de preţ, inimile lor, pe ei.
Banul face casă bună cu dorinţa de a domina, de a stăpâni şi chiar de a ucide pentru ca omul să atingă anumite scopuri. Când un om bogat a venit la Domnul Isus şi i-a spus că vrea să Îl urmeze (Marcu 10) Domnul Isus i-a cerut să renunţe la averea sa, de care era foarte ataşat. Omul, deşi era deosebit de religios, nu a putut face aceasta, apoi a plecat întristat. Domnul Isus s-a întors spre ucenicii Săi şi le-a spus că în Împărăţia cerurilor un bogat va intra mai greu decât ar intra o cămilă prin urechile acului. Cu toate că ştim aceasta, totuşi, îi considerăm ca fiind cei mai fericiţi şi împliniţi pe cei ce au mulţi bani. Dar numai o simplă privire la ceea ce se întâmplă în jur şi este uşor de constatat că cei mai bogaţi oameni sunt şi cei ce nu mai au inimă. Ei sunt în stare să facă crime împotriva umanităţii pentru a-şi înmulţi averile. Folosesc crima şi minciuna pentru a-şi atinge scopurile murdare. Se întâmplă azi mai mult ca niciodată.
Dumnezeu avertiza asupra acestui pericol cu mii de ani în urmă şi atrăgea atenţia asupra răului care se poate întâmpla atunci când un lider acceptă mita, darurile. Era modul în care un om putea să-şi piardă inima.
Exod 2 cu 8: „Să nu primeşti daruri; căci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschişi şi sucesc hotărârile celor drepţi”.
Deuteronom 16 cu 19: „Să n-atingi nici un drept, să nu cauţi la faţa oamenilor, şi să nu iei daruri, căci darurile orbesc ochii înţelepţilor şi sucesc cuvintele celor drepţi.”
Isaia 1 cu 23: „Mai marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, şi pricina văduvei n-ajunge până la ei.”
De când cu minciuna numită pandemie sunt tot mai multe voci care se ridică şi spun că ştiu şi au dovezi care arată că marile corporaţii multinaţionale, marile companii farmaceutice şi alţii din domeniul tehnologiei mituiesc guvernanţi sau oameni de influenţă în diferite domenii pentru a-şi înmulţi averile. Nu prea s-a luat aminte la aceste veşti dar ceea ce vedem azi că se întâmplă sub ochii noştri, adică înmulţirea fără precedent a cazurilor de oameni fără inimă, dovedeşte că acele voci spun adevărul. Virusul care face azi ravagii nu este Sars-Cov 2 ci VIR, adică Virusul Inimilor Moarte, virusul ce îmbolnăveşte de moarte inimile şi care îi transformă pe oameni în roboţi reci care nu ştiu alt calcul decât cel al portofelului plin până crapă. Chiar dacă drumul spre acest portofel înseamnă moarte pentru cei nevinovaţi, copii sau oameni în vârstă.
Cu câteva zile în urmă am auzit pe cineva care se află în structurile de conducere ale acestei ţări (de aici pornind şi gândurile ce m-au determinat să scriu acest material), dând următorul răspuns unui reporter care l-a întrebat ce se întâmplă dacă un părinte nu este de acord cu vaccinarea copilului său? Răspunsul a fost următorul: „În măsura în care rămâne obligativitatea, în lege vor apare aşa numite contravenţii dar în acest moment se discută inclusiv de contravenţie la nivelul consilierii, dacă nu acceptă acea consiliere”. Reporterul a continuat întrebând ce se va întâmpla totuşi dacă un părinte a fost consiliat şi refuză să îşi vaccineze copilul, acceptând să plătească amenda prevăzută de lege. Iar răspunsul sec, cinic şi rece a fost următorul: „În acest moment discutăm la nivelul specialiştilor de sănătate publică evaluarea şi contextul nevaccinării acestui copil, care sunt condiţiile stricte şi care ar trebui să fie partea din lege care să găsească un tutore din sistemul juridic care să poată accepta acest vaccin”. Întrebarea care urmează este: Dacă vorbiţi de tutore înseamnă că părintele decade din drepturi? Răspunsul care produce fiori (din ce inimă o fi venit?) a fost: „În condiţiile în care nu acceptă (vaccinul), acest drept (de tutore)va fi preluat de altcineva. Se discută acest lucru.”
Pentru mine o discuţie în aceşti termeni, cu răceala şi detaşarea din spatele a tot ceea ce ar putea să se întâmple, ţine de domeniul irealului, grotescului, absurdului şi numai cineva fără inimă poate oferi o asemenea perspectivă halucinantă, care nu are nimic de-a face cu binele public. Să spui cu detaşare că o mamă care nu va accepta vaccinarea copilului său, din orice considerente ar avea ea, în libertatea ei de fiinţă umană şi în felul în care înţelege să-şi protejeze copilul, va fi decăzută din drepturi şi că va putea să-şi piardă copilul, oricât de bine s-ar fi purtat până atunci şi oricâte dovezi ar putea aduce că a avut dragoste şi grijă de copilul său, este ceva ce ţine de absurd, de lipsă de sens şi logică umană. Afirmaţia că „SE DISCUTĂ ACEST LUCRU”, această posibilitate a decăderii din drepturi a mamei sau a tatălui, că „se lucrează la aceasta”, este pur şi simplu scenariu de film de groază. Imaginaţi-vă (şi aceasta este realitatea!) că oameni plătiţi din banii noştri şi de la care ne-am aştepta să ne facă bine, să se ocupe cu altceva, lucrează la aceasta, îşi prăjesc creierii gândind cum să facă posibil, cum să evite interdicţia pe care încă Constituţia o are în această privinţă. Mai pot ei avea inimă?
Dacă cuiva nu-i pasă de ce simte o mamă care, vrând să-şi protejeze copilul, rămâne fără el, copil care este carne din carnea ei şi sânge din sângele ei, în care a investit timp, trudă, lacrimi, suferinţă, dragoste şi multe altele; dacă acel copil nu este până la urmă altceva decât o minge de fotbal pe care azi o dai unuia să se joace cu ea şi mâine la orice alt psihopat, călcând în picioare orice sentiment şi afinitate dăruite de Dumnezeu, atunci nu se poate spune despre un astfel de om decât că pur şi simplu nu mai are inimă. Undeva şi-a pierdut-o, a dat-o la schimb. Numai gândul să iei un copil de la mama lui şi să îl înstrăinezi ca pe o marfă este cutremurător.
Adevărata nenorocire peste pământ şi oameni nu o aduce bietul Covid, căruia i se pun în cârcă lucruri prea mari pentru el şi pe care nu le poate face, ci puternicul şi fatalul Virus al Inimilor Moarte care face ravagii în lumea întreagă şi faţă de care nimeni nu ia nici o măsură de prevenţie. Nu mama care nu vrea să-şi vaccineze copilul este pericol pentru societate ci aceia care plănuiesc să i-l ia cu forţa deoarece nu mai au inimă.
Cel care a făcut afirmaţiile pe care vi le-am supus atenţiei este Nelu Tătaru, preşedinte al organizaţiei PNL Vaslui, fost ministru al sănătăţii. Din spusele dumnealui şi din realizările guvernaţilor noştri foşti şi actuali înţelegem însă că nu este singurul setat pe această direcţie şi că există o echipă numeroasă care lucrează în acest sens. O echipă care vrea să ne facă bine cu forţa, luându-ne drepturile de bază pe care încă le mai avem menţionate în Constituţie. Unul dintre ele fiind dreptul părinţilor de a-şi creşte copiii după convingerile pe care părinţii le au.
Mi-am adus aminte de ceea ce spunea unul dintre românii cu inimă, dar care este, desigur, marginalizat, pentru că nu poate fi prietenie şi tovărăşie între cei cu inimă şi cei fără, domnul Ioan Aurel-Pop, Președintele Academiei României, un om rar astăzi şi cu care ne putem lăuda:
,,Au ajuns copiii să-şi facă idoli din cumpănaşi, pentru că nu mai au modele şi nu le mai cultivă nimeni dragostea de țară şi de eroii autentici ai României.
Pentru Oscar 2021, Danemarca a trimis un film despre 4 profesori. Unul dintre ei predă muzică şi îi învață pe elevi cum să interpreteze şi să simtă până în suflet cântecele despre măreața istorie a țării lor. La noi, e ruşine să cânți aşa ceva. Şi am mari dubii că în România, pe undeva, se mai învață cântece despre patrie. Iar acum citesc că geografia şi istoria României stau să fie scoase din programa şcolară. Cine mai suntem noi, oameni buni? Ne dizolvăm încet, în acidul turnat de “sus”, de nişte iresponsabili, impostori cu Cv-uri pompoase, proşti cu aere sau vânzători de neam. Ne otrăvesc mintea, ca să uităm şi cine suntem, şi cum am ajuns aici, de parcă nu e nimic greşit în a fi pribeag. Fără o identitate clară. Al nimănui. Un diplomat taiwanez mi-a spus o dată: “Numai cine nu are țară înțelege cât de important e s-o ai şi să lupți pentru ea!” Noi avem o țară splendidă şi nu mai ştim cum să scăpăm de ea. Ruşine!!”
Eu nu mi-aş permite să spun astfel de cuvinte dar domnia sa, cu siguranţă, are dreptul să o facă. Domnia sa condamnă, pe bună dreptate, faptul că mai marii noştri luptă pentru distrugerea acestui neam iar aspectul pe care eu l-am semnalat nu este decât unul dintre cele ce dovedesc că aşa este. Totul din pricină că oamenii ce ne conduc pur şi simplu nu mai au inimă. Iar fără inimă, un om mai este om? …
Se pare că ne-am întors din nou la epoca tovarăşilor care ne-au condus în urmă cu o vreme. Şi ei se lăudau că tot ce fac, fac spre binele nostru al tuturor, chiar dacă ne ţineau în întuneric, în foame, în minciună şi necredinţă şi dacă ne închideau prin închisori şi lagăre, pentru binele comun. Acum sintagma „binelui comun” a fost scoasă de la naftalină şi cei mai mulţi nu ştiu cât de mult rău s-a făcut în trecut sub pretextul „binelui comun”. Dacă nu se va milostivi Dumnezeu de noi să ne dea oameni cu inimă, şi cu inimă bună, vor avea şi românii care nu au cunoscut pe viu ce înseamnă comunismul, dar şi cei ce prea repede au uitat de el, posibilitatea să vadă de ce sunt în stare tovarăşii care nu au alt dumnezeu decât banul şi dorinţa de putere.
Dar să ne revenim din întristare şi să ne aducem aminte adevărul ferm şi ultim că Dumnezeu, şi azi ca întotdeauna, stă în cer şi este Suveran, face tot ce vrea şi este în controlul tuturor lucrurilor şi că El este locul de adăpost al celor ce cred în El şi ascultă de El. La El este întotdeauna speranţă, oricât ar fi oamenii de răi, iar nouă nu ne rămâne decât să credem în mila Lui şi să ne rugăm ca El să facă o minune în privinţa celor fără inimă şi să le dea una nouă şi bună. Dacă va face aceasta să Îi mulţumim, iar dacă nu o va face să Îl rugăm şi mai stăruitor să aibă milă de noi, cei ce credem în El, să ne păstreze inima vie şi caldă şi să ne-o umple, nouă celor ce credem în Domnul Isus, cu tot mai multă dragoste pentru El şi chiar pentru cei răi şi fără inimă ca astfel să nu cădem în capcana urii, şi să ne păstreze în credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna, aşteptând cu bucurie ceruri noi şi un pământ nou în care vor locui dreptatea şi sfinţenia.
Încheiem cu un fragment care ne aduce mare mângâiere şi încurajare din Psalmul 37, un psalm al lui David scris cu mii de ani în urmă dar scris pentru noi peste care au venit vremurile sfârşitului şi care privim cu nădejde, speranţă şi bucurie spre zorile adevăratei lumi noi în care Hristos va domni:
1 „Nu te mânia pe cei răi, şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul;2 căci sunt cosiţi iute ca iarba, şi se vestejesc ca verdeaţa.
3 Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie.
4 Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.
5 Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra,6 El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amiază.
7 Taci înaintea Domnului (sau „rămâi liniştit”/ „odihneşte-te în Domnul”), şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul, care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.
8 Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.
9 Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni ţara.
10 Încă puţină vreme, şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, şi nu va mai fi.
11 Cei blânzi moştenesc ţara, şi au belşug de pace.
12 Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit, şi scrâşneşte din dinţi împotriva lui.
13 Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine şi lui ziua.
14 Cei răi trag sabia şi îşi încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit şi sărac, ca să junghie pe cei cu inima neprihănită.
15 Dar sabia lor intră în însăşi inima lor, şi li se sfărâmă arcurile.
16 Mai mult face puţinul celui neprihănit, decât belşugul multor răi.
17 Căci braţele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijină pe cei neprihăniţi.”
Autor: Dan Bercian, http://www.radiounison.ro/editorial/virusul-inimilor-moarte.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu