miercuri, 29 septembrie 2021

Este pace între întuneric şi lumină?

Din perspectiva lui Dumnezeu oamenii sunt împărţiţi doar în două categorii: păcătoşi şi sfinţi. Păcătoşii sunt cei ce nu vor să asculte de Dumnezeu, trăiesc în păcat sau pur şi simplu îşi urmează căile lor, îi poţi găsi peste tot în lume, chiar în mijlocul bisericii, iar sfinţii sunt cei ce au luat aminte la cuvintele lui Dumnezeu, s-au recunoscut ca fiind păcătoşi, prin credinţă L-au primit pe Domnul Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor al vieţilor lor şi, fiind născuţi din nou din El, umblă în ascultare de El, cu bucurie, iubindu-L, în fiecare zi a vieţilor lor.

Dar vrăjmaşul sufletelor noastre este foarte abil, el este ucigaş şi tatăl minciunii, şi ştie cum să facă despărţiri cât mai multe, cu scopul de a-i învrăjbi pe oameni unii împotriva altora. Cea mai recentă despărţire pe care a reuşit să o facă este cea dintre cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi.

sâmbătă, 25 septembrie 2021

Pentru fiii risipitori

Sunt din nou invins de niste ganduri pe care ma lupt sa le pun in cuvinte cat mai potrivite astfel incat sa ia forma, iar mai apoi sa prinda viata. Ele reprezinta o meditatie personala ce are ca punct de plecare pilda fiului risipitor- Luca 15. Pentru aceia care nu cunosc voi afisa pasajul biblic la finalul postului.

Ceva din povestea aceasta m-a rascolit prin suflet multa vreme, conturandu-se ca o idee despre viata si lume. Este vorba despre atitudinea fiului mai mare, cel ramas acasa cu tatal, care slujeste intotdeauna din datorie, nu din convingere, care desi are totul nu se bucura de nimic. El doreste „vitelul cel ingrasat al tatalui pentru a se veseli cu prietenii sai, si nu cu tatal.”