„AM ÎNCHEIAT LEGĂMÂNT CU DUMNEZEU ÎN APA BOTEZULUI...”

O expresie des întâlnită în contextul evanghelic românesc și atât de împământenită în limbaj că nimeni nu-i mai pune la îndoială validitatea. Cu toate acestea, încetățenirea unor astfel de formule nu presupune nicidecum un statut infailibil, de aceea merită din când în când să revenim asupra lor și să le despicăm de coajă și să ajungem la miezul teologic pe care îl presupune. Nu vreau să fac mare caz de asta, pentru că este posibil ca cei mai mulți să ne folosim de astfel de ziceri evanghelice din instinct, fără să ținem neapărat de premisele care stau la baza lor. Însă cred că ar fi cel mai bine să nu le trecem cu vederea, pentru că, așa cum spunea Sherlock Holmes, de foarte multe dăți „diavolul este în detalii”.

Personal cred că formula mai sus citată presupune trei înțelegeri asupra legământului, ca premisă, pe care le consider nebiblice. În primul rând presupune o înțelegere greșită asupra rolului pe care omul îl are în legămintele lui Dumnezeu. Un legământ este un contract care cuprinde două părți, Dumnezeu și omul. Însă, de fiecare dată când vorbim despre un astfel de legământ, nu omul este cel care încheie legământ cu Dumnezeu, ci Dumnezeu este cel care încheie legământ cu omul. Dumnezeu a încheiat un legământ cu Noe, cu Avram, cu Israel, cu David, nu invers. Asta pentru că în antichitate se știa că întotdeauna suveranul, adică partea mai puternică genera, iniția, stabilea, parafa legământul. Ori o astfel de formulă îl deposedează pe Dumnezeu de această poziție și îl așează pe om în locul care îi este atribuit numai Lui.

În al doilea rând, o astfel de formulare presupune și o înțelegere greșită a naturii Noului Legământ. Trebuie înțeles mai presus de toate că oamenii nu sunt parte a legământului decât prin asociere cu Hristos. Cele două părți ale legământului nu sunt Dumnezeu și omul, ci Dumnezeu și Hristos, legământul fiind extins asupra credincioșilor în virtutea faptului că Hristos îi reprezintă ca om. În sensul acesta Hristos este numit în Evrei 9:15 „mijlocitorul unui legământ nou”. Legământul făcut de Dumnezeu cu Avraam este extins asupra celorlalte generații prin asociere cu acesta, sau prin mijlocirea patriarhului. Dacă este nepotrivit să presupunem că un evreu poate încheia legământ cu Dumnezeu, pentru că el este deja în legământ printr-o legătură genetică cu Avraam, tot la fel este nepotrivit să presupunem că noi putem încheia legământ cu Dumnezeu, pentru că suntem deja parte din acest legământ printr-o legătură spirituală cu Hristos prestabilită de Dumnezeu.

În al treilea și în ultimul rând, cred că afirmația trădează și o înțelegere greșită a rolului botezului în cadrul legămintelor. Se presupune că botezul în apă este mijlocul prin care un credincios intră/încheie legământ cu Dumnezeu. De observat că nu există nici un astfel de text în Scriptură care să gireze această credință. Legămintele au fost parafate întotdeauna prin jertfă, în Vechiul Testament prin jertfele animale, iar în Noul Legământ prin jertfa lui Hristos. Evident că au existat unele simboluri, sau semne ale legământului, dar acestea nu erau nici baza și nici mijlocul de intrare în legământ. Lui Noe i s-a dat curcubeul, lui Avraam i s-a dat tăierea împrejur (circumcizia) etc, dar acestea nu au fost un mijloc de a intra în legământ, ci simbolul lor. Personal cred că în Noul Legământ simbolul nu e nicidecum botezul, ci Euharistia, Cina Domnului. Dar și dacă am considera botezul ca semn al Noului Legământ tot nu putem socoti că el e mijlocul de acces.

Cred că botezul este un simbol al credinței în Hristos și totodată un mod prin care biserica locală primește noii convertiți în baza mărturisirii publice a credinței. Este important în sensul acesta și face parte din rânduiala lăsată de Dumnezeu, dar nu este modul de intrare în legământul cu Dumnezeu. Dacă așa ar sta lucrurile, atunci botezul ar fi vital pentru mântuire, pentru că devreme ce prin botez se intră în legământ cu Dumnezeu, atunci are valoare salvifică. Cu ce ar fi această credință mai presus decât a iudeului creștin din primul secol care spunea că e nevoie să fii circumcis pentru a intra în legământ cu Dumnezeu și a beneficia astfel de harul mântuirii?! Ca evanghelici obișnuim să criticăm abordările sacramentale ale botezului la bisericile istorice și credința că are valoare pentru mântuirea sufletului, dar unele afirmații cu care ne-am obișnuit trădează de multe ori o teologie similară.

de Alex Ghiță, https://ar-ar.facebook.com/360738804274227/posts/1224532221228210/