Epistola întâi a lui Ioan / Capitolul 5

1Ioan 5.1

Când privim cu atenţie responsabilităţile noastre în legătură cu fraţii noştri, suntem întotdeauna susceptibili să revenim la întrebarea lui Cain, atunci când în noi învinge carnea: „Sunt eu păzitorul fratelui meu?” (Geneza 4:9 ). Poate că nu suntem exact păzitorul lui, dar trebuie cu siguranţă să fim ajutorul lui, într-un duh de dragoste. Riscăm astfel să revenim la o întrebare similară celei puse de învăţătorul legii în Luca 10 . În dorinţa de a se îndreptăţi pe el însuşi, a întrebat: „Şi cine este aproapele meu;?” (Luca 10:29 ). Putem întreba într-adevăr: „Şi cine este fratele meu?” Răspunsul la această întrebare ne este dat într-un mod foarte direct la începutul capitolului 5: „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu”. Astfel deci trebuie să recunoaştem ca frate al nostru pe oricine crede în Isus ca Hristosul, oricine ar fi. Nu este vorba de a-i alege pe cei care ne plac.

Epistola întâi a lui Ioan / Capitolul 4

1Ioan 4.1-3

Printre vicleniile diavolului, imitaţia ocupă un loc de prim ordin. În Vechiul Testament de exemplu, când Dumnezeu a lucrat cu putere prin Moise în prezenţa lui Faraon, vrăjitorii egipteni au imitat atât cât au putut ceea ce făcuse Moise, pentru a neutraliza impresia făcută asupra duhului lui Faraon. Regăsim aceasta în vremea orânduirii templului de la Ierusalim cu ceremoniile sale pentru slujba divină: Ieroboam a întors cu uşurinţă zece seminţii de la adevăr, punând în loc o religie falsă la Betel şi Dan. Primele versete din capitolul 4 arată că Satan şi-a început imitaţiile înşelătoare imediat după ce credinţa a fost transmisă sfinţilor prin apostolii aleşi de Dumnezeu.

Apostolul Ioan, ultimul dintre apostoli, a trăit destul de mult pentru a vedea mulţi profeţi falşi care ieşiseră deja în lume (1. Ioan 4:1 ). Apostolii fuseseră în mod vădit animaţi şi susţinuţi de Duhul Sfânt pentru a transmite Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, fie în scris, fie oral. Nu a fost nevoie să se aştepte mult timp ca să se ridice alţi oameni. De asemenea ei vorbeau prin puterea unui duh, şi rosteau deci cuvinte inspirate.

Epistola întâi a lui Ioan / Capitolul 3

Versetul 28 din capitolul 2 formează un scurt paragraf autonom şi ar fi fost mai bine să se termine cu el capitolul 2. Versetul 29 începe un alt paragraf care se întinde până la versetul 3 din capitolul 3.

1Ioan 2.29 ; 1Ioan 3.1

Ne-am putea într-adevăr întreba acum: dar cine sunt copiii lui Dumnezeu? Şi cum să-i deosebim cu exactitate de cei care nu sunt?

Răspunsul dat aici este că cei care sunt născuţi din Dumnezeu sunt copii ai lui Dumnezeu şi că îi putem deosebi prin faptul că practică dreptatea. A practica, este ceva obişnuit şi caracteristic. Nu înseamnă că lucrează potrivit dreptăţii cu intermitenţă, din timp în timp; ci o practică în mod obişnuit în viaţa lor. Sunt departe de a o face perfect – Unul singur a făcut-o. Şi mai mult, ca născuţi din Dumnezeu, ei au în mod necesar natura Sa. El este drept: o ştim foarte bine. Atunci cei care sunt născuţi din El sunt în mod necesar caracterizaţi de dreptate: nu ar putea fi altfel. Astfel deci când vedem pe cineva practicând cu adevărat dreptatea, putem pe bună dreptate să admitem că este vorba de un adevărat copil al lui Dumnezeu.