Este Dumnezeul mânios al Vechiului Testament acelaşi cu Dumnezeul iubitor al Noului Testament?

Este aproape imposibil să citeşti Biblia de la un capăt la celălalt şi să nu observi discrepanţa dintre imaginea lui Dumnezeu din Vechiului Testament şi cea din Noul Testament. Yahweh al Vechiului Testament este adesea mânios, răzbunător şi neîndurător, un Dumnezeu care porunceşte masacre inimaginabile, care pedepseşte fără milă păcatul, care încurajează sclavia, epurarea etnică şi patronează o mulţime de alte monstruozităţi. Mai mulţi atei, mai ales cei din valul noului ateism, în speţă „cei patru călăreţi ai Noului Ateism” – Richard Dawkins, Christopher Hitchens, Sam Harris şi Daniel Dennett – l-au numit pe Dumnezeul Vechiului Testament „un monstru moral”. Dar când citeşti Noul Testament Îl descoperi pe Isus Cristos, care este imaginea perfectă a dragostei, un apropiat al vameşilor şi al păcătoşilor, un apărător al prostituatelor, un personaj destul de blajin. De ce există această diferenţă între imaginea lui Dumnezeu din Vechiul Testament şi cea din Noul Testament? Este Dumnezeul Vechiului Testament acelaşi cu Dumnezeul Noului Testament?

De ce scriu despre politică?

Adevărata politică se face în sferele înalte rarefiate ale marilor puteri mondiale. Deasupra lor, politica o face Dumnezeu care ridică pe cine vrea și coboară pe cine vrea El.

Pentru mine, ca și creștin venit din etnia română, publicarea materialelor care apar aici despre România este o cale de ajutor pentru aflarea poziției americane. Ea este una din marile puteri mondiale și românii ar face bine să țină seama de părerile ei. O altă putere mondială este Rusia. Pe ea au vrut cei din bolnava Nouă Ordine Mondială să o diminueze prin atacurile strategice ale NATO. O altă putere mondială este China, cu care nici America și nici Rusia nu știu cum să procedeze.

Gruparea statelor Europene în Europa Unită stârnește în Rusia o reacție normală: dorința de a aduna și ea părțile care au format altă dacă Rusia cea mare, ca pe o contrabalansare a amenințării pe care o resimte.

Simina Mihai | A-nviat Domnul, nu e în mormânt

Scurtă prezentare privind nașterea și evoluția teologiei înlocuirii

Teologul Derek Prince, în lucrarea ”Destinul Israelului și Biserica”, apărută la Editura Neemia, în 1992, la pagina 10, afirmă: ”O înțelegere greșită, ignoranța și o deformare aproape nelimitată, referitoare la identitatea Israelului, a cuprins Biserica timp de multe secole. Acest fapt mie mi se pare extraordinar, deoarece afirmațiile Bibliei referitoare la Israel sunt atât de clare! Cu toate acestea mintea unei mulțimi întregi de creștini pare să se fi întunecat referitor la aplicarea numelui Israel… Originea confuziei referitoare la Israel, poate fi găsită deja la primii părinți ai Bisericii, care au dezvoltat o doctrină care spune că Biserica a înlocuit Israelul în scopurile lui Dumnezeu și că, din acest motiv, Biserica ar trebui să fie numită Noul Israel. O învățătură de acest fel a fost publicată oficial, în jurul anului 150 d.H., de către Iustin Martirul și a fost mai târziu adoptată și amplificată de persoane celebre cum ar fi: Irineu, Origen și Augustin.” (incheiat citatul din Derek Prince) Pe de altă parte, teologul Dr. Thomas McCall a explicat că teologia substituirii a existat în realitate încă dela sfâșitul primului secol, dar n-a reprezentat poziția oficială a doctrinei creștine. Abia Augustin a răspândit această ideee la sfârșitul sec. al IV-lea în lucrarea sa ”Despre Cetatea lui Dumnezeu”. Sf. Augustin a mărturisit cum inițial a fost hiliast, adică credea într-o viitoare Împărăție de o mie de ani pe care Hristos urma să o instituie pe pământ după revenirea Sa, dar văzând progresul nemaipomenit al Creștinismului a ajuns la concluzia că prin acesta urma să fie instaurată împărăția în discuție, aceasta urmând a fi nu de natură fizică (politico-socială), ci de natură spirituală. Problema era, într-o astfel de concepție, că Israelul trebuia să fie ”distrus” din punct de vedere teologic, anihilat, pentru a nu încurca planurile unui gen de împărăție ”aici” și ”acum”. Soluția problemei, este explicată în termeni moderni, de către Colin Chapman, un susținător al acestui punct de vedere, care și-a permis să spună, cum spunem noi, verde-n față următoarele: ”Venirea Împărăției lui Dumnezeu prin Isus Hristos a modificat și a reinterpretat toate promisiunile din Vechiul Testament.” (citat din ”Țară promisă cui?”, Colin Chapman, pag. 285)

Păcatul ascuns e periculos

Expunerea legii de către Domnul Isus este o critică puternică împotriva minciunii conform căreia imaginea este totul.

Domnul nostru a predicat în repetate rânduri faptul că păcatul ascuns în interior, ferit de privirea celorlalți, este la fel de condamnabil ca păcatul care se manifestă în cele mai grave forme de comportament infam. Cei care poartă ură față de alții sunt la fel de vinovați precum aceia care își exprimă ura prin acțiuni, iar cei care se lasă pradă poftelor ascunse sunt la fel de vinovați ca adulții desfrânați.

Prin urmare, creștinii nu ar trebui să considere păcatele ascunse ca fiind mai puțin grave sau respectabile decât păcatele vizibile. Iată trei motive pentru care păcatul ascuns este profund inacceptabil:

Politica și creștinul neoprotestant

De la început spun că nu sunt parte a nici unui partid politic și sunt lucrător în biserică.

Subiecte de felul acesta sunt ignorate sau negate în mediul creștin neoprotestant, deși unii pastori sau credincioși din bisericile noastre sunt implicați în politica unor partide progresist anticriste, globaliste.

Socialismul globalist anticrist de care omenirea are parte în momentul de față este antibiblic și anticrist, cu toți vedem acest lucru, îl simțim și cumva dacă ești astăzi urmaș al Domnului ar trebui să te rușinezi și astfel noi pocăiții ar trebui să ne înregimentăm în rând cu lumea din jur, având ca țintă prosperitatea, bogăția și umanismul care-l situază pe om la nivelul de ”buricul pământului” de unde pornesc meridianele și fără de el planeta Pământ ar dispărea în mod categoric.