Căci dacă păcătuim cu voia...nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate

DAVID (DUTU) MICLEA

A trebuit sa ma gandesc mult, pentru a incepe sa scriu despre acest subiect…Evrei 10:26-27 este unul din versetele care ii ingrozeste pe crestini. Haideti sa-l citim impreuna:
„Căci, daca pacatuim cu voia, dupa ce am primit cunostinta adevarului, nu mai ramane nici o jertfa pentru pacate, ci doar o asteptare infricosata a judecatii si vapaia unui foc care va mistui pe cei razvratiti.”
In urma cu aprox. o luna de zile am ascultat un pastor, care in timpul predicii sale, a folosit si aceste doua versete din Epistola catre Evrei. A fost un dezastru teologic, si un examen de rabdare pentru mine, sa ascult cat de usor se loveste in planul de mantuire al Domnului Isus Cristos. Deseori m-am intrebat: Oare acesti slujitori nu au ajuns la o adevarata cunostinta biblica, sau prin predicile lor, doresc sa tina Biserica sub autoritatea lor. Oricare ar fi motivatia lor doresc sa spun doar Adevarul care elibereaza crestinul cazut in pacat, iar acum are impresia ca a pierdut tot, si nu a mai ramas pentru el, dacat: ,,asteptare infricosata a judecatii si vapaia unui foc care va mistui pe cei razvratiti”
In primul rand autorul Ep. catre Evrei vorbeste despre o persoana care a cunoscut adevarul, a beneficiat de jertfa care i-a spalat pacatele, iar dupa aceea a savarsit un pacat ,,cu voia”. Eu personal, nu cunosc pacate savarsite fara voie, deoarece crestinul minte cu voia, barfeste cu voia, poate blastama cu voia, se imbata cu voia sau comite adulter cu voia. Pentru ca sa ajungi la aceste pacate trebuie sa premaditezi pregatirea acestor pacate si apoi sa le faci. David nu a ajuns sa comita adulterul si crima accidental. El cu siguranta a privit, a poftit si a infaptuit pacatul. Intre aceste etape exista si posibilitatea sa te opresti, dar David nu a vrut. Dorinta lui era sa pacatuiasca.

Robert Turcescu: „Sunt un om păcătos ”

    „In lipsa lui Dumnezeu, totul va fi îngăduit” – Dostoievski
   „În om e un șir nesfârsit de oameni” – Mihai Eminescu
   Cum de știu că sunt un om păcătos? Cum am constatat asta?
   De ce majoritatea oamenilor par să nu înțeleagă acest cuvânt    (păcătos)?
   Unui om care nu a simtit niciodata durerea fizica e dificil si aproape    imposibil sa i-o definesti. La fel, vorbeste-i unui orb de culorile       deosebit de placute si atractive ale florilor de primavara sau cele ale    frunzelor de toamnă, el nu va putea intelege pe deplin oricât ne-am stradui noi!

POCĂINŢA LA CONTROL

O radiografie completă a modului cum este ințeleasă dar mai ales aplicată pocăința de către creștinii de azi.
   1.Pocaința mimată
   “Pocăit”, un termen devenit un invectiv în spaţiul românesc. Apelativul „pocăitule” are, în general, o conotaţie vădit dispreţuitoare. „Pocăiţi” sunt consideraţi a fi cei care aparţin denominaţiilor evanghelice. Şi totuşi, astăzi, însuşirea acestei titulaturi nu mai comportă semnificaţia reală pe care o poartă termenul în sine. Mulţi pocăiţi nu mai sunt pocăiţi. Asta se vede limpede. Chiar şi de către cei din afara tronsonului evanghelic.

Adevărul cel mai teribil din Scripturi – Paul Washer

Patru păcate sexuale pe care orice creștin trebuie să le evite

   Pacatele sexuale excesive si goliciunea, este una dintre marcile culturii noastre occidentale si o mare parte a lumii de azi. Totul este senzual. Totul trebuie sa fie sexy. Traim intr-o lume nebuna dupa sex, si goliciunea sare la noi peste tot. Devine din ce in ce mai dificil pentru femei si barbati sa se mentina intr-o stare de puritate morala.
   Pacatul sexual si neglijarea legilor de puritate in trupul lui Christos (Biserica), este una din elementele care au potentialul sa aduca slabiciunea, boala, si chiar o moarte prematura multora din Biserica. Acesta este un aspect uitat, unde nu se deosebeste trupul lui Christos (1Corinteni 11:29-31).
   Aceste ultime afirmatii suna asa de primitiv in biserica contemporana de astazi. Exista o lipsa de discutie pe aceasta tema din partea pastorilor din cauza faptului ca ar starni acuzatii ca ei ar fi neiubitori, ca judeca, ca sunt legalisti, si ca ei impartesc frica si condamnare. Sincer vorbind, noi ne-am pierdut calea in aceasta privinta. Corectia, mustrarea si observatia lipsesc in mod clar de la sfaturile noastre in aceste zile strambe de comfort fals si mila nebiblica.
   Altadata, era ceva obisnuit sa se faca o corectare nu numai folosind Scriptura dar si prin manifestarea darurilor Duhului Sfant. De exemplu, un batran in credinta spunea ca atunci cand se facea rugaciune pentru cei bolnavi, persoanele care au fost infideli in casatoria lor si nu s-au pocait de fapta lor, dar care totusi doreau vindecarea au fost mustrati cu asprime de Duhul Sfant. Pe vremea aceea ei au inteles ca numai o pocainta din adancul inimii si o curatire prin sangele pretios al Domnului Isus Christos putea sa ierte gravitatea acestei crime.

Scrisoare deschisa...

„Domnul să vă înmulţească harul şi binecuvântările pe ogorul Evangheliei!
   Trăim vremuri de crize. Criza lipsei de dragoste faţă de Dumnezeu şi a dragostei faţă de fraţi şi faţă de lumea pierdută în păcate şi stricăciune e aproape în toate bisericile. O stare de moleşeală, de adormire spirituală a pătruns pe nesimţite şi în bisericile noastre, nu numai în cele oficiale. Unele au încă o prezenţă frumoasă dar lipseşte puterea şi lipseşte roada. Unii, obosiţi, au suspendat un serviciu de închinăciune de duminica după masa, căci poporul nu venea la Casa Domnului. Prin anii 1945-1950 noi aveam trei servicii pe Duminică şi adunările erau tixite.
   Ce s-a petrecut? Fără să ţineam seama s-a dezvoltat gustul de predicatorie. Şi Duhul Sfânt şi orele de rugăciune erau tot mai neglijate. Se punea un frate mai slăbuţ să o conducă. Şi tinerii au început să lipsească, căci păstorul însuşi lipsea. Era prea ocupat. Ori forţa Bisericii nu stă în oratorie, ci în rugăciune. Şi iată, pe nesimţite, am ajuns la o stare de răcire a dragostei, un fel de apostazie (2Tim.3.5).
   Unii vor zice: „Am ajuns la ceea ce s-a profeţit”. Nu, nu trebuie să gândim aşa. Nu noi suntem în funcţia de proorocie ci Duhul profetic a ştiut mai dinainte cum vor fi unii şi a dat înştiinţarea ca noi să nu ajungem în acea stare. Dumnezeu e Izvorul Dragostei, a căldurii spirituale. Prin îndepărtarea treptată de El am ajuns la un formalism uscat. Rugăciunea nu poate fi substituită cu nimic. Ea e părtăşia prin Duhul Sfânt cu Dumnezeul nostru mare. Celelalte, fără ea, devin surogate. Nu e mirare că nu mai e căutarea celor pierduţi. În cele mai multe locuri la botez sunt doar unii copii de-ai pocăiţilor, şi din aceia unii fără naşterea din nou. Când nu e părtăşia sfinţitoare cu Dumnezeul Preasfânt, valuri de păcătoşenie inundă bisericile: prefăcătorie, minciuni, plăceri, avorturi, divorţuri, duşmănii. Şi biserica nu mai e Biserică ci sinagogă a Satanei.
   Trebuie să ne trezim, să ne pocăim. Realitatea trebuie să ne zdrobească inimile. Înapoi, conform Cuvântului, la post şi rugăciune. E vreme târzie. Venirea Domnului e mult mai aproape. Şi ce mare e răspunderea noastră! Fiecare să înceapă cu el. Daţi valoare rugăciunii personale. Domnul Isus a zis: „Intră în odăiţa ta şi închide uşa”, adică izolează-te de toate. Lasă televizorul, lasă Internetul, şi toate afacerile. Priveşte-te pe tine în lumina Lui, smereşte-te şi şi roagă-L ca prin Duhul Sfânt să te facă o forţă spirituală pentru ridicarea bisericii şi pentru mântuirea multor păcătoşi. Hotărâţi cu biserica zile de post şi rugăciune. Topiţi-vă în faţa Lui pentru răcirea dragostei. În toate trezirile spirituale Dumnezeu s-a folosit de oameni ai rugăciunii. Fiţi la îndemâna Lui. El aşteaptă şi vrea aceasta. Şi lumea pierdută aşteaptă după trimişi ai lui Dumnezeu, care să-i ia de mână, ca îngerii pe Lot, şi să-i scoată din Sodoma de azi. El e gata pentru lucrări nemaipomenite (Luca 21.25-26).
   Scrisoarea aceasta e un strigăt al dragostei mele către toţi fraţii mei răscumpăraţi prin sângele lui Dumnezeu care a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.
   În glorioasa Lui slujire,
   bătrânul frate Petru Popovici”