Dacă urmărim explicațiile jurnaliștilor și comentatorilor de pe la toate televiziunile, dar și din presa scrisă, ne dăm seama că toți au fost surprinși, iar unii de-a dreptul bulversați de ceea ce s-a întâmplat la alegerile de duminică.
Ei bine, cu riscul de a fi catalogat simplistic, o să îmi exprim și eu părerea. Pentru cititorii Bibliei, lucrurile stau destul de simplu. Dacă citiți despre poporul lui Israel (poporul ales de Dumnezeu), vom vedea că de fiecare dată când păcătuiau și făceau ce este rău înaintea lui Dumnezeu, El le trimitea un conducător rău, pentru a-i pedepsi. Dar când se smereau și strigau către Dumnezeu, atunci le era trimis un conducător bun, prin care Dumnezeu îi binecuvânta. Ei bine, eu cred că acesta este fenomenul care s-a întâmplat în România, duminică.
Dumnezeu s-a uitat la plânsul și smerenia celor mai mulți români din tot acest timp de 25 de ani și s-a îndurat de acest popor atât de oropsit. Ținând cont de faptul că Biserica Ortodoxă numără aproximativ 88% din populația țării, apoi ținând cont și de faptul că liderii Bisericii ortodoxe (ba mai mult și unii “evanghelici” ), i-au îndemnat pe toți ortodocșii să voteze cu un așa zis ortodox, era imposibil ca un evanghelic, și din afara Bucureștiului, să câștige.
Dar Dumnezeu care controlează istoria, a văzut durerea poporului român și împotriva oricărei logici, a ascultat plânsul și durerea neamului românesc și așa cum spunea Dragnea, Dumnezeu a pierdut alegerile – pentru cei din gașca lui Dragnea – dar le-a câștigat pentru cei smeriți și îndurerați din România. Apoi să nu uităm afirmația domnului (încă) prim-ministru Ponta, la prezentarea situației economice la zi, chiar cu o zi înainte de alegeri (ce coincidență): “DUMNEZEU ȚINE CU CEI BUNI” – Domnule ponta, Dumnezeu a ținut cu cei buni, duminică. Dumnezeu, prin influența pe care la un moment dat poate să și-o exercite asupra oricărei ființe omenești, a vorbit la peste 6.000.000 de cetățeni români, să voteze împotriva tuturor neregulilor folosite în ultimii 25 de ani. Slăvit fie Dumnezeu. Pentru cel puțin o zi, creștinii cu frică de Dumnezeu din România, au uitat de apartenența religioasă și politică și au ascultat de o singură voce, vocea lui Dumnezeu, care abia a așteptat să găsească destui oameni buni în această țară românească, pentru a putea interveni. Sunt mulțumitor pentru toți cei ce s-au lăsat conduși de o influență divină, măcar pentru 24 de ore.
Dar speranțele mele sunt că va fi mai mult de atât. Cred că este clar acum pentru toți românii, faptul că orice criză (economică, financiară, politică, etc.) începe de la depărtarea noastră de Dumnezeu și de fapt asta înseamnă CRIZĂ SPIRITUALĂ, din cauza căreia vin toate relele peste orice popor fără Dumnezeu. Nu înseamnă că dacă vorbești ca un creștin, dar trăiești ca un tiran, prin vorbele tale păcălești pe Dumnezeu.
Dumnezeu a pus capăt unui regim de corupți și a spus, DESTUL. Destul cu corupția, destul cu minciuna, destul cu asuprirea altora, destul, destul, destul. Destul v-ați bătut joc de ce este sfânt și moral, fără să vă gândiți la nimeni, doar la voi și la ai voștri.
Mai vreau să scot în evidență încă un lucru. De această dată, alegerile au fost câștigate de către populația care locuiește în România, cu toate că cei din diaspora au provocat, și au făcut alegerile dramatice. Împreună am făcut un lucru foarte bun pentru România, dar creditul i-L datorăm doar lui Dumnezeu, care ne-a unit împreună pentru binele și viitorul neamului nostru.
Doresc să mulțumesc tuturor slujitorilor (Ghiță Rițișan, Iosif Țon, Vasilică Croitoru, Florin Ianovici, Vladimir Pustan, Emanuel Contac, Oli Oniga și alții) care au riscat într-un fel și au ieșit în față cu tot felul de mesaje ajutătoare și încurajatoare pentru a scoate oamenii din casă, cu riscul de a fi catalogați “firești” de către cei “spirituali”. Să nu uităm că noi întotdeauna avem o parte (chiar dacă infimă) în mai toate lucrurile care le face Dumnezeu pe mapamond. În cazul de față, cel mai mic lucru pe care l-am putut face, a fost să mergem la vot. Dar unii au făcut mult mai mult. Dumnezeu să le răsplătească efortul.
Se pare că Dumnezeu de data aceasta s-a folosit de cei mai puțin duhovnicești pentru a-și duce la îndeplinire un astfel de plan binecuvântat pentru țara noastră. Mulțumesc din toată inima lui Dumnezeu pentru toți cei care ați votat, Domnul să vă răsplătească.
În mod deosebit mulțumesc tuturor celor care nu au putut vota, dar au călătorit și au stat la cozi interminabile pentru acest lucru. Sunt convins că răsplata o aveți la fel ca și noi cei care am votat, fără prea mari cheltuieli sau eforturi.
GOD BLESS YOU ALL!
Cu multă dragoste și prețuire față de neamul meu,
Mike Olari
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu