marți, 22 noiembrie 2016

Înapoi în epoca de piatră


În România oamenii sunt îngrijoraţi pentru ziua de mâine, le este frică că nu vor avea destul, adică tot ce-şi doresc, că nu vor putea să-şi cumpere un salam mai bun sau o haină mai de firmă, cu ce să-şi plătească medicamentele şi cheltuielile pentru locuinţă, că nu vor putea călători acolo unde şi-ar dori, de condiţiile de trai în general. Alături de România se află numeroase alte ţări, probabil majoritatea.

În Africa sau în ţările subdezvoltate temerile oamenilor sunt diferite. Acolo mulţi se tem că mâine nu vor avea o felie de pâine sau un pumn de orez sau chiar o cană de apă, un acoperiş deasupra capului, lucruri de care chiar depinde viaţa lor. Şi nu puţini mor din pricină că nu au aceste lucruri elementare pentru supravieţuire. Aud că în India zeci de milioane de oameni se nasc şi mor pe stradă, singura lor avere fiind o bucată de pânză pentru a-şi acoperi corpul. În fiecare zi depind de mila celorlalţi dar, din păcate, nu o prea au pentru că în cultura lor religioasă (ei cred în reîncarnare), un om poate trăi mai multe vieţi şi trăieşte mai bine sau mai rău funcţie de viaţa de dinainte, iar dacă trăieşte rău atunci înseamnă că plăteşte pentru ce a făcut în viaţa de dinainte şi nu ai voie să intervii în karma, în destinul lui.

miercuri, 16 noiembrie 2016

Scopul naşterii din nou


Naşterea din nou este una dintre cele mai mari minuni care se întâmplă în univers. Ea este miracolul prin care oameni simpli, păcătoşi şi muritori, primesc natură dumnezeiască, devenind nici mai mult nici mai puţin decât copii ai Lui. A fi născut din nou înseamnă a avea aceleaşi: înclinaţii, instincte, porniri, dorinţe, pasiuni, aspiraţii, tendinţe ca ale Domnului Isus. Aceasta nu se realizează prin eforturile noastre personale, ci are la bază lucrarea de la cruce şi este realizată de către Duhul Sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu. Noi suntem născuţi din nou ,,nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.”(1Pet.1:23) La baza naşterii noastre din nou, stă învierea Domnului Isus din morţi, cea mai mare minune a tuturor timpurilor, şi se realizează prin unirea noastră cu El în moarte şi înviere. Naşterea din nou este opera exclusivă a lui Dumnezeu, fiind realizată din apă şi din Duh. Atât apa cât şi Duhul vin de la Dumnezeu, şi fără intervenţia divină orice strădanie omenească este zadarnică. Naşterea din nou este lucrarea specială a lui Dumnezeu prin care căpătăm o natură care poartă în ea tiparul genetic al lui Hristos. Aceasta era şi convingerea lui Pavel când se adresa galatenilor astfel: ,,Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, pânăce va lua Hristos chip în voi!”(Gal.4:19)

miercuri, 9 noiembrie 2016

Prima impresie: Mulțumim lui Dumnezeu


Nu este treaba mea să-l susțin pe Donald Trump. Este treaba mea să fac tot ce pot ca să o împiedic pe doamna Clinton împreună cu tot ceea ce reprezintă ea pentru avansarea planului lui Antichrist pe planetă. Toți mebrii elitelor, care sunt antichriști în atitudinea lor față de Dumnezeu și de Christos, au fost frânați prin această înfrângere.

M-am grăbit să citesc presa europeană și am aflat că ambasadorul francez a declarat: ,,După Brexit, această alegere a lui Tump. Privim cum lumea se prăbușește înaintea ochilor noștri“. Care lume? Lumea planurilor lor demonice. Podesta, marele preot în cultul morții, a apărut în locul doamnei isterice și a spus cuvinte absolut fără rost. Sunt bezmetici, sunt turbați, dar nu vă așteptați să renunțe la planurile lor întunecate. Bătălia continuă. Schimbarea de ton și de titluri din presa engleză și german mi-a amintit de succesiune de titluri după evadarea lui napoleon: ,,Tiranul a fugit!“, ,,Nebunul se apropie de Franța“, … ,,Împăratul a reintrat în capitala care-l aștepta nerăbdătoare“ …