Biblia conţine o mulţime de îndemnuri la a ne verifica dacă suntem cu adevărat sau nu pe calea credinţei. În 2 Corinteni 13:5, adresându-se bisericii din Corint, Pavel zice: ,,Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă Sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă cercaţi-vă.” Cu ocazia Cinei Domnului el se adresa aceleiaşi biserici astfel: ,,Fiecare să se cerceteze, deci, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osîndiţi odată cu lumea.”(1Cor.11:28-32) Biblia ne învaţă că pericolul autoînşelării este unul cât se poate de real. Ziua revenirii Domnului Isus, va fi o zi a marilor surprize, pentru mulţi nu tocmai plăcute. Iată cuvintele rostite de Mântuitorul în finalul predicii de pe munte: ,,Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” (Mat.7:22-23) Cu altă ocazie, El s-a adresat astfel ascultătorilor Săi: ,,Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus, şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor.” (Mat.8:11-12) Într-o altă împrejurare, un om preocupat de statistici, L-a întrebat zicând: ,,Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le-a răspuns: Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strîmtă. Căci vă spun, că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea.” (Lc. 13:23-24) La o citire atentă a Scripturii, nu poţi să nu observi faptul că peste tot, din Ea răzbate un mesaj de atenţionare, o alertă care ne cheamă să stăm în gardă, să veghem, să ne cercetăm, să ne verificăm, deoarece ne pândeşte pericolul autoânşelării. Expresia: ,,nu vă înşelaţi” cu derivatele sale, apare de mai multe ori în Sfânta Scriptură. Să privim doar la câteva exemple: Matei 24:5,11: ,,Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi…. Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi.” Matei 24:24: ,,Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”. 1Corinteni 6:9-11: ,,Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” 1Corinteni 15:33: ,, Nu vă înşelaţi: Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” .Galateni 6:7-8: ,,Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce samănă omul, aceea va şi secera. Cine samănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine samănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.” Galateni 5:19-21: ,,Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” Marii oameni ai lui Dumnezeu au vegheat asupra vieţii lor, ţinând cont de acest pericol iminent. David se ruga lui Dumnezeu astfel: ,,Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!” (Ps.139:23-24) Pavel, la rândul său declara: ,,Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1Cor.9:26-27) Despre o altă categorie de oameni Pavel afirma: ,,Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.” (2Tim3:13) Adevărul este că în vremea în care trăim, acest simţ spiritual al vegherii şi cercetării este atât de rar întâlnit în poporul lui Dumnezeu. Dar ideea de veghere şi verificare nu se contrazice deloc cu lucruri pe care le facem zilnic în viaţa cotidiană. Când plecăm în oraş, verificăm de două ori dacă am închis apa, gazul, dacă ne-am luat actele şi banii, şi cu toate acestea se mai întâmplă să avem şi surprize. Prudenţa nu exclude ideea de siguranţă ci dimpotrivă o întăreşte. Chiar şi în şoferie, cu cât conducem mai prudent, cu atât siguranţa călătoriei va fi întemeiată pe baze mai solide. Cuvântul lui Dumnezeu ne cheamă încă odată la cercetare, la a ne verifica dacă suntem cu adevărat copii ai lui Dumnezeu. Partea frumoasă este că ea ne oferă şi criteriile adecvate după care o putem face. Să urmărim în continuare câteva dintre acestea:
Semne distinctive ale omului născut din nou.
1.Schimbarea atitudinii faţă de păcat.(1Ioan3:6,9, 5:18, 2Pet.1:4) Pentru omul firesc păcatul este principalul mijloc de dobândire a satisfacţiei şi plăcerii. Mintea, sentimentele şi voinţa lui sunt subjugate firii pământeşti şi angajate în slujba acesteia. În schimb pentru omul născut din nou, păcatul este cel mai groaznic accident care i s-ar putea întâmpla. Natura din Dumnezeu existentă în el, face o reacţie de tip alergic la păcat, datorită totalei incompatibilităţi dintre cele două. Din experienţă ştim foarte bine că de alergie se poate muri, dacă nu te fereşti de elementele la care trupul tău reacţionează, sau dacă în caz de criză nu ajungi la medic, în timp optim, pentru administrarea antidotului necesar. Omul născut din nou nu este desăvârşit, ci datorită firii sale pământeşti, se mai întâmplă să păcătuiască. Însă reacţia lui la păcat nu este una euforică ci una convulsivă, a unui om aflat în criză. Prin urmare, în cel mai scurt timp va alerga la sângele Domnului Isus, care curăţeşte de orice păcat, iar pe viitor îşi va lua toate măsurile necesare pentru îndepărtarea tuturor factorilor alergeni spirituali din viaţa sa.
2.Principala preocupare de a fi sfânt ca Dumnezeu. (1Ioan3:3, 4:5,) Orice copil îşi doreşte să devină ca Tatăl său. Iată argumentul folosit de către Domnul Isus pentru a dovedi originea diabolică a fariseilor: ,,Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. Dar acum căutaţi să Mă omorâţi, pe Mine, un om, care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Aşa ceva Avraam n-a făcut… Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi.” (Ioan 8:39,40,44,45) Cei care sunt ai lui Dumnezeu îşi dau toate silinţele, după cum spune Petru să semene cât mai mult cu El în gândire, vorbire, trăire şi lucrare.
3.Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de Domnul Isus. (1Ioan5:1-3) Orice om iubeşte lumea căreia îi aparţine. Aşa ne-a spus Domnul Isus în Matei 6:21: ,,Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” sau cu alte cuvinte, lumea în care eşti ancorat, pe aceea o vei iubi. Cei care aparţin lumii lui Dumnezeu Îl iubesc pe Dumnezeu, şi sunt preocupaţi de lucrurile de sus. Cei care aparţin lumii acesteia, iubesc lumea şi lucrurile din lume, iar Ioan spune despre aceştia că dragostea lui Dumnezeu nu rămâne în ei. Dar prin ce se exprimă cel mai bine dragostea faţă de Dumnezeu? Să citim versetul trei: ,,Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui.” Părinţilor ce preferaţi: un copil care toată ziua spune că vă iubeşte, dar niciodată nu vă ascultă, sau unul mai reţinut cu declaraţiile de dragoste, dar generos când este vorba de ascultare? Este adevărat că ar fi de preferat ambele, dar niciodată vorbele nu vor putea înlocui ascultarea, deoarece: ,,Ascultarea face mai mult decât jertfele”, fie ele chiar şi cele de laudă.
4.Atitudine pozitivă faţă de Legile şi Poruncile lui Dumnezeu. (Rom.7:22, 4:6, Ps.119:131) Legile şi poruncile lui Dumnezeu nu sunt altceva decât descrierea caracterului Său, şi a criteriilor de bază după care funcţionează Împărăţia Sa. A avea reacţie negativă faţă de acestea, înseamnă a nu face parte din Împărăţia Sa. În Împărăţia lui Dumnezeu nu există dezbinare, pentru că ea este veşnică, iar o împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi nu poate dăinui. Da, este adevărat faptul că Legea lui Dumnezeu trebuie aşezată la locul ei în raport cu doctrina mântuirii prin Har. Am fost mântuiţi: ,,Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”, dar ,,pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” ,,Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor Isus Hristos.” (Tit2:11-13)
5.Iubire faţă de semeni.(1Ioan4:7-8, 12) Când Biblia vorbeşte despre iubirea semenilor se referă la ceva mai mult decât la o dragoste firească de care sunt capabili chiar şi mulţi oameni nenăscuţi din nou. ,,Aţi auzit că s-a zis: Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgînii nu fac la fel? Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (Mat.5:43-48) Dumnezeu n-a intenţionat să adune în Biserica Sa vameşii cei mai de treabă nici păgânii cei mai parolişti, ci să-i transforme pe toţi aceştia în copii ai Săi, capabili să-şi iubească duşmanii şi prigonitorii.
6.Biruinţa asupra lumii.(1Ioan5:4, 2:15-17) Copiii lui Dumnezeu chiar dacă mai cad, chiar dacă mai sunt amăgiţi de diavolul, totuşi ei au resursele necesare, să ajungă la biruinţă. În Proverbe 24:16 ni se spune: ,,Căci cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.” Chiar dacă viaţa noastră de credinţă mai are şi sinusoide neplăcute, totuşi ,,omul nostru dinăuntru se înoieşte din zi în zi.” (2Cor.4:16) Chiar dacă nu avem, de la început, putere să iubim pe cei care ne fac rău, totuşi dorim lucrul acesta, ne rugăm, postim, încercăm, şi apoi Dumnezeu ne dă putere.
7.Preocupare de implicare în lucrarea lui Dumnezeu. Ioan 5:19 spune că: ,,Isus a luat din nou cuvântul, şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” Există o vârstă la care copiii ne exasperează cu tendinţa lor de imitare. Dar imitarea este cea mai bună metodă de învăţare şi formare a deprinderilor. Priveşti la ceea ce face maestrul tău şi apoi încerci să faci şi tu. Aceasta este ideea de bază a uceniciei. De aceea Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă: ,,Urmaţi, deci, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi.” De aceea Isus a trăit printre noi ca să ne fie un model de urmat.
8.Dumnezeu se poartă aspru cu copiii Lui. În Evrei12:6-11 citim: ,,Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar dacă Sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, Sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim? Căci ei într-adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.”
9.Mentalitate de străin şi călător aici pe pământ. (Evrei11:13-16, Filipeni3:20, Matei6:19-21, Col.3:1-2, 1Pet.5:10, 2Tes.2:14) Omul născut din nou se va raporta la lumea aceasta şi la bogăţiile ei, ca la nişte lucruri puse în nişte geamantane, necesare pentru efectuarea unei călătorii. Dar adevăratele şi permanentele sale preocupări vor fi lucrurile de sus, neprihănirea şi Împărăţia lui Dumnezeu. Este adevărat că unii îşi iau mai multe lucruri într-o călătorie, în funcţie de pretenţii şi posibilităţi, dar oricum acestea reprezintă doar un procentaj foarte mic în comparaţie cu lucrurile care rămân acasă.
10.Acceptarea urii şi persecuţiei din partea lumii. (Matei5:10-12) În Ioan15:18-20 citim: ,,Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: Robul nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă m-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.”
În concluzie: Nu încerc să definesc naşterea din nou în termenii desăvârşirii. La desăvârşire se ajunge doar după o viaţă întreagă de umblare cu Domnul. Omul născut din nou poate întâmpina serioase dificultăţi în oricare dintre domeniile amintite. Dar ele există în viaţa lui sub formă de instincte, aspiraţii şi preocupări. Cea mai clară dovadă a naşterii din nou este dorinţa şi lupta lui de a le transforma în trăsături de caracter.
Poate veţi spune că un mesaj ca acesta este incompatibil cu dragostea lui Dumnezeu. Însă vă rog să observaţi că cele mai multe versete citate provin din partea ucenicului iubirii. Cel care a stat rezemat pe pieptul lui Isus, şi a cărui mesaj principal în epistole este dragostea, rosteşte şi cuvintele cele mai categorice în ce priveşte, a fi sau a nu fi copil al lui Dumnezeu. El este cel mai ferm, direct şi precis, în a defini semnele distinctive ale acestuia. De fapt, şi Dumnezeu, tocmai datorită faptului că ne iubeşte, nu ne lasă pradă lucrărilor de rătăcire ale diavolului, ci ne prezintă cât se poate de clar diferenţa dintre original şi imitaţie.
Cei care verificându-şi viaţa, în lumina acestor teste biblice, constată că în viaţa lor totul este în regulă, au încă un motiv de a-şi întări convingerea că sunt pe calea cea bună, de a-L lăuda pe Domnul şi de a merge cu şi mai mult entuziasm spre desăvârşirea cerută de El. Cei care constată că pe ici pe colo lucrurile stau sub semnul întrebării, au încă o ocazie de a face ordine şi lumină în viaţa lor, de a verifica şi consolida suportul nădejdii mântuirii. Cei a căror viaţă este departe de caracteristicile descrise aici, au încă o dată şansa de a fi confruntaţi cu bunătatea lui Dumnezeu care îi cheană la pocăinţă, la a ieşi din capcana autoânşelării, a renunţa la religia falsă şi de a se întoarce cu adevărat la Dumnezeu.
Vasile Mich - https://predicipredici.wordpress.com/2012/01/14/semnele-distinctive-ale-omului-nascut-din-nou/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu