COVID în baruri şi în biserici

Nu este nici un dubiu că vremurile pe care le trăim în acest an 2020 sunt cu totul ieşite din comun. La nivel global niciodată populaţia lumii întregi nu a mai fost provocată la schimbări atât de drastice şi majore în ceea ce priveşte comportamentul zilnic şi modul de viaţă. În doar câteva luni de zile totul s-a schimbat. Despre aceste schimbări se vorbeşte şi se va mai vorbi şi sunt subiecte asupra cărora putem medita, căutând să vedem ce putem învăţa din ele. Dar eu vreau să vă îndemn să meditaţi asupra unui aspect, care, nădăjduiesc să vă fie de folos în luptele interioare pe care ştiu că le aveţi.

Dacă este adevărat că numărul cazurilor de Covid este în creştere atunci cauza pare a fi (aşa ni se spune pe canalele oficiale) faptul că populaţia s-a expus prin concedii, călătorii, evenimente în comun şi locuri publice, distracţii, tot ceea ce a făcut ca distanţarea socială să fie neglijată. S-ar putea ca lucrurile să stea aşa, nu ştiu. Ce ştiu este că, oricum, varianta care ni se propune, aceea de distanţare socială, nu este o variantă viabilă deoarece noi, oamenii, nu putem trăi aşa la nesfârşit. Sigur, ni se spune că va fi aşa doar o vreme, până va fi găsit un remediu, şi apoi totul va intra în normal. Tare mă tem că aceasta este doar propagandă şi încercare de a ne condiţiona pentru a deveni supuşi şi docili oricăror măsuri de constrângere. Ieri am citit un interviu pe care Bill Gates (iertaţi-mă că îi pronunţ numele) l-a dat unei publicaţii şi în care făcea aprecieri elogioase la adresa sistemului comunist din China care, după el, a gestionat mai bine ca alte ţări criza de corona, inclusiv prin limitarea drepturilor cetăţeneşti!

Mântuirea nu este o conlucrare între harul lui Dumnezeu, credinţă şi fapte bune!

„El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii…” (2 Timotei 1:9)

Cea mai răspândită predică a lumii este: „Fă cât poţi de mult bine, trăieşte o viaţă morală şi Dumnezeu te va mântui.” Dar predicarea evanghelică sună aşa: „Tu eşti un păcătos pierdut, şi nu meriţi de la Dumnezeu decât dizgraţia sa; dacă ar fi să fii mântuit, nu s-ar putea decât printr-un act de har suveran. Dumnezeu ar trebui să-ţi întindă nesilit sceptrul de argint al dragostei Sale, căci tu eşti un ticălos vinovat care merită să fie trimis în fundul iadului. Cele mai bune fapte ale tale sunt atât de pline de păcat încât nu te pot mântui cu niciun chip; harului benevol al lui Dumnezeu datorezi tu toate lucrurile.” Cineva ar putea întreba: „Ah, nu sunt de niciun folos faptele bune?” Faptele dumnezeieşti sunt de folos atunci când sunt dovezi ale mântuirii unui om, dar faptele bune nu mântuie un om şi faptele bune nu influenţează hotărârea lui Dumnezeu de a mântui vreun om, căci dacă ar fi aşa, atunci mântuirea ar fi chestiune de datorie şi nu de har. Domnul a declarat în Cuvântul Său în repetate rânduri: „Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:9); „Prin faptele Legii nu va fi nimeni îndreptăţit” (Galateni 2:16).