marți, 22 decembrie 2020

Crăciun palid în pandemie

Probabil că v-aţi întrebat şi voi de ce Dumnezeu permite ca să se întâmple azi, în aceste vremuri, tot răul care se întâmplă. Şi nu mă refer la această epidemie de Covid, au mai fost şi altele înaintea ei, ci la măsurile care se iau ca pretext la această epidemie. Aflăm că suntem foarte aproape de instaurarea unui guvern mondial, că populaţia trebuie redusă cu miliardele, că acest guvern mondial va fi unul comunist şi că libertatea individuală va dispărea şi că unii, din vârf, vor hotărî pentru toţi ceilalţi, în absolut toate aspectele vieţii iar controlul populaţiei va fi total. Nu cred că se putea ceva mai rău. Răul dus la maxim.

Creştinii ştiu, ar trebui să ştie, că Dumnezeu este Suveran şi că El face tot ce vrea; că nimic, absolut nimic, nu se întâmplă fără ca El să vrea sau să îşi dea acordul. Prin urmare şi această stare, situaţie nemaiîntâlnită a societăţii omeneşti, acest rău care se profilează la orizont, este cu acceptul şi îngăduinţa Lui, nu avem nici un motiv să ne îndoim de aceasta. Şi este justificat să ne întrebăm de ce lasă Dumnezeu să se întâmple ceea ce se întâmplă? Nu este doar justificat ci chiar benefic să ne punem această întrebare şi să căutăm să primim un răspuns. Răspuns venit nu de la înţelepciunea omenească, care nu ne este de nici un folos (vedem toate dezbaterile fără rost care au loc astăzi şi în care oamenii îşi dau cu părerea), ci de la Dumnezeu, care ne poate da răspunsul potrivit şi care să ne fie cu folos.

vineri, 11 decembrie 2020

Idolul VACCIN

Omenirea atârnă de Dumnezeu ca de un fir de aţă. Dacă El întăreşte acest fir atunci nici o putere din Univers nu-l poate rupe. Dacă nu, atunci totul se prăbuşeşte. Dumnezeu a creat ceea ce există şi El a pus în toate legi. Legi perfecte care, dacă sunt respectate, atunci toate vor funcţiona în bună rânduială, în armonie şi frumuseţe. Când legile Lui sunt încălcate atunci degradarea începe şi ea nu se termină până când lucrurile nu revin din nou în ascultare de Dumnezeu. De aceea atunci când apar situaţii grele, stări conflictuale, probleme de tot felul, întrebarea înţeleaptă pe care omul ar trebui să şi-o pună este: „cu ce am greşit în privinţa legilor lui Dumnezeu, a voii Sale?” Dacă va exista sinceritate în această întrebare atunci omul va primi răspuns, va îndrepta răul produs şi va putea fi restaurat, se va bucura din nou de toate beneficiile care decurg din ascultarea de Dumnezeu. Altfel se va încurca mai mult, va bâjbâi şi se va adânci în probleme şi necazuri.

vineri, 4 decembrie 2020

Duhul lui Hitler

Data trecută (14 noiembrie 2020) am vorbit despre duhul lui Ceauşescu, fostul dictator român. Spuneam atunci că acest duh nu a rămas în mormânt atunci când Ceauşescu şi-a găsit sfârşitul ci şi-a găsit alte gazde care, spunând că tot ce fac, fac spre binele oamenilor, continuă şi azi politica dusă de fostul lider comunist, asuprind poporul cu pretenţia că aşa îi face bine.

Nu aveam de gând să continui acest subiect dar ieri am vizionat câteva înregistrări video făcute cu doar câteva zile în urmă în Germania şi imaginile pe care le-am văzut m-au determinat să mai rămân asupra acestui aspect.