Uneori, asa cum s-a intamplat ani la rand in cazul meu, ispita vine imbracata in cele mai sfinte straie cu putinta, diavolul incercand sa ne intoarca privirile spre noi, sub pretextul ca nu suntem suficient de sfinti, de buni si de placuti inaintea lui Dumnezeu. Folosindu-se de realitatea launtrica a vietilor noastre imperfecte si chiar de dorinta noastra de sfintenie, dusmanul sufletelor noastre seamana in noi indoieli, teama si descurajare, facandu-ne sa ne preocupam cu noi, mai mult decat cu Mantuitorul nostru .
Din pacate, asa incepe chinul pentru multi. Asa a inceput si pentru mine. Si a durat ani pana ce am fost vindecat. Au fost ani de truda, durere si cu o permanenta frustrare data de faptul ca niciodata nu ma ridicam la standardul cerut de Dumnezeu; momentele de bucurie erau de scurta durata, mereu umbrite de faptul ca in mine se gaseau la fiecare pas lucruri pe care sa le condamn; nu mai aveam prea multe motive sa fiu fericit, din moment ce privirile mele erau indreptate numai spre mine, iar in mine nu vedeam nimic bun.
Ispita aceasta nu e deloc noua. Crestinii din toate timpurile au fost ademeniti, sub diverse forme de „spiritualitate”, sa se preocupe cu ei insisi si sa nu mai priveasca la Hristos- Manutirea lor. Diavolul este multumit atunci cand, coplesiti de realitatea dureroasa a sinelui nostru, uitam de adevarul ca suntem acceptati inaintea lui Dumnezeu, doar prin har, prin jertfa perfecta si suficienta a lui Hristos si cautam sa fim acceptati prin propriile fapte. Prinsi in aceasta cursa, eforturile noastre de a ne sfinti nu vor fi de dragul Aceluia care ne-a mantuit, ci pentru a ne putea considera mantuiti si pentru a ne da sentimentul ca suntem in siguranta.
Aceia dintre noi, care au fost fermecati de ispita celui rau de a ne spriji pe propria neprihanire, vor spune, de regula : „da, suntem mantuiti prin jertfa lui Isus Hristos, dar…”. Si aici pot urma multe „dar-uri”, care conditioneaza salvarea: pazirea poruncilor, gradul de curatie interioara, nivelul de dedicare etc. . Partea trista e ca ceea ce urmeaza dupa conjunctia adversativa, de regula, este o conditie care niciodata nu poate fi implinita in mod perfect, iar acest lucru spulbera orice siguranta cu privire la mantuire.
Aceasta era capcana in care cazusera crestinii din Galatia, fapt pentru care apostolul Pavel ii caracteriza drept „nepriceputi” („O, galateni nechibzuiti! Cine v-a fermecat pe voi, inaintea ochilor carora a fost zugravit Isus Hristos ca rastignit?” Galateni 3:1).
Suntem nepriceputi de fiecare data cand ne punem speranta in orice altceva in afara de persoana lui Hristos in vederea mantuirii! Suntem de-a dreptul fara minte atunci cand, jertfei lui Isus adaugam alte conditii si motive pentru care ar trebui sa fim acceptati de catre Sfantul Dumnezeu! Suntem neintelepti atunci cand primim iertarea pacatelor prin simpla credinta in moartea si invierea Lui, dar mai apoi ne judecam cu Dumnezeu in functie de faptele noastre, gandindu-ne ca vom putea ramane in picioare altfel decat prin har! Si, ah, de cata nechibzuinta am dat si eu dovada in trecut, cand privirea mea era atintita doar catre mine si cand Satana imi soptea ca nu sunt suficient de sfant pentru cer, facandu-ma sa ma tem pentru mantuirea mea! Si cu ce ardoare incercam sa-mi dovedesc contrariul, sfarsind intotdeauna zdrobit de propria-mi imperfectiune!
NU avem alt razim decat Hristos! NU exista alta Stanca care sa reziste in eternitate decat Hristos! NU avem cu ce completa la mantuirea noastra! Chiar si dupa ani de credinta (sau zeci de ani in cazul altora) NU vom gasi in noi nimic demn care sa ne recomande inaintea LUI, in afara de lucrarea ispasitoare a Fiului Sau iubit si de mila harului Sau care ni s-a descoperit la cruce! NU avem alta temelie pentru acceptarea noastra decat persoana Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos!
Restul (pazirea poruncilor, sfintirea interioara, dedicarea pentru slujire)… le facem pentru ca El ne-a oferit in dar o mantuire completa; le facem de dragul Lui si pentru slava Lui! („Daca ma iubiti, veti pazi poruncile mele.” Ioan 14:15).
Sa nu ne lasam fermecati de glasurile de sirene ce ne ademenesc sa ne intoarcem de la Hristosul rastignit, suficient, pentru a ne indrepta spre o neprihanire a faptelor, care nu ofera nicio garantie! Asa sa ne ajute Dumnezeu!
sursa: https://kristallherz17.wordpress.com/2021/01/11/cine-ne-a-fermecat/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu