În mediul creștin occidental, a devenit obișnuit să ignori, respingi sau să pui la îndoială ce spune Scriptura despre identitate și sex. Dacă faci lucrul acesta, vei continua să te-ndoiești de autoritatea Scripturii, ca temelie a vieții creștine. Din ce în ce mai mulți creștini, crescuți în biserică de la o vârstă fragedă, se îndepărtează în acest fel. Oare de ce?
Un răspuns ar fi temelia șubredă pe care este zidită credința acestor persoane.
Probabil cea mai întâlnită distorsionare a credinței creștine (cel puțin în cultura occidentală) este prin prisma consumerismului. Această perspectivă privește credința în termenii câștigului și dezvoltării personale. Enoriașul caută biserica perfectă pentru el, la fel cum ar cumpăra o pereche de blugi. Și, la fel ca orice altceva întemeiat pe consumerism, se bazează pe ipoteza individualismului și a orientării spre confort. Credința este ceva bun atât timp cât nu cere sacrificii, cât timp aduce beneficii și puține costuri, cât timp nu împiedică autonomia și exprimarea într-un mod unic al “adevăratului sine” al creștinului. Acest fel de credință prosperă în contexte unde convingerile creștine nu sunt controversate, iar mersul la biserica contribuie la statutul social al creștinului.
Credința formată în cadrul “dezvoltării personale” are toleranță scăzută la durere. Este tot atât de puternică pe cât sunt avantajele. Când apar costurile – stigma socială, marginalizare, prietenii pierdute, creștinul consumerist își făurește o spiritualitate care elimină “luatul crucii”. Nu va rezista într-o eră în care ceea ce crezi despre sex vine cu un preț de plătit, cultural, relațional și profesional. Credința consumerismului este credința compromisului. Întâietatea individualismului, presupusul drept al fiecărei persoane la a fi fericit și susținut în orice fel ar dori, face ca autoritatea acestei credințe asupra problemelor de etică sexuală să fie neclară. Dacă fericirea individuală este considerată superioară autorității Bibliei, atunci bineînțeles că Biblia va fi dată la o parte în favoarea individului.
Tendința pragmatică vine dintr-o motivație bună: a fi pe cât de folositor poți din punct de vedere evanghelistic. Este tipul de credință care a dat naștere la biserici imense, care se adaptează stilurilor contemporane muzicale și culturale, la creștinismul hipster și alte feluri strategice de a planta noi biserici. Concentrați pe opinia publică, pe a ajunge la oameni în starea în care sunt, aceasta credință cu strategie de PR (n.t. – relaţii publice) are intenții bune – să facă ce este necesar pentru a umple rândurile și a-i câștiga pe cei pierduți – însă rezultatele sunt nesatisfăcătoare.
Învățăturile clare ale Scripturii cu privire la sex merg împotriva curentului modern. Este o strategie proastă de PR. Acest lucru reprezintă o dilemă pentru credincioșii pragmatici care-și doresc ca credința lor să fie proeminentă, plăcută și atrăgătoare pentru cât mai mulți oameni cu putință. Ce se întâmplă când un subiect biblic (etica sexuală) face credința un proiect imposibil pentru unii care, dacă lucrurile ar sta diferit, s-ar converti? Creștinii pragmatici iau decizia calculată de a ignora sau de a reinterpreta subiectele controversate.
Aceasta practică este des întâlnită în bisericile cu mulți membri sau în industriile unde sunt mulți bani in joc. Dacă supraviețuirea înseamnă “regândirea” doctrinei pentru a se potrivi mai bine audienței, mulți creștini vor face acest compromis.
Când afilierea politică și teologia se întrepătrund, cea din urmă va fi modelată pentru a o servi pe prima. Astfel, se va crea o situație în care creștinul s-ar putea să “se răzgândească” asupra unor chestiuni, din motive politice sau să fie forțat să “regândească” anumite învățături scripturale pentru a-i servi scopurilor politice.
Credinţa adevărată nu se va potrivi niciodată în cadrul unui sistem politic partizan. În privința eticii sexuale, am văzut mulți creștini adepți ai ideologiei politice de stânga schimbându-și convingerile biblice deoarece acest lucru venea la pachet cu programul politic la care aderau. Nu poți fi relevant politic în această ramura a politicii fără a flutura steagul curcubeu. Acest lucru nu scuză politicienii de dreapta care au avut tendința, în ultimii ani, să minimalizeze sau să ignore comportamentul sexual deviant al liderilor conservatori.
Sensibilitatea emoţională. Cu siguranță, emoțiile sunt vitale într-o viața de creștin sănătoasă. Dar o credință excesiv emoțională poate fi instabilă. Aceasta este o credință în mare parte bazată pe experiența personală: închinare care atinge inima, predici însuflețite și experiențe spirituale extatice. Este o credință care se evaluează în termenii intensității și zelului. Dacă “nu mă simt la fel la biserică” sau dacă începe să fie plictisitor, începe declinul. Credința “energiei pozitive” tinde să evite a se gândi la judecată viitoare, preferând să-L creioneze pe Dumnezeu ca întotdeauna binevoitor, asemănător lui Moș Crăciun.
Această credință terapeutică nu și-ar putea imagina un Dumnezeu care ar cere, de exemplu, unei femei care se simte atrasă de o altă femeie să-și ia crucea celibatului mai degrabă, decât să trăiască conform dorințelor ei sexuale. “Dumnezeu e mai de treabă decât atât”, ar spune ei.“Nu ar judeca pe nimeni pentru cine sunt.” Își dau seama că acceptarea identității sexuale a cuiva și respectarea Cuvântului lui Dumnezeu se exclud reciproc, așa că aleg să reevalueze autoritatea Scripturii asupra acestei probleme. Se justifică prin sintagma “Dumnezeu este dragoste”, unde dragostea este subiectivă, având ca punct de referință identitatea personală.
Credința rațională. Doctrina și cunoștințele biblice sunt vitale, cu siguranță. Dar o credință prea rațională poate fi problematică când crezul este divorțat de modul de viață. Învățătura sănătoasă poate fi scoasă în evidență, dar dacă nu este conectată cu o viață vizibil schimbată de aceste învățături, această credință este sortită eșecului. Prea mulți creștini știu răspunsurile corecte, însă nu trăiesc conform acestora. Această separație este letală pentru o credință durabilă într-o cultură în continuă schimbare.
Te-ai gândi că o credință rațională, îmbibată de doctrină ar trebui să reziste uraganului cultural al eticii sexuale. Nu se întâmplă întotdeauna așa. Uneori se separă crezul de felul de viață. Poate fi fondatorul unei biserici care are probleme cu dependența de pornografie, studentul de la Institutul Biblic care întreține relații sexuale cu prietena sa, pastorul care predică împotriva căsătoriilor homosexuale în timp ce este infidel. Acestea sunt exemple extreme, însă orice separare, oricât de subtilă, între realitățile raționale ale adevărului biblic și implicațiile personale te vor îndemna la compromis.
Un motiv pentru care mulți tineri literați biblic fac compromisuri în domeniul eticii sexuale este că au văzut mulți creștini ipocriți care trăiesc vieți duble, unde convingerile nu influențează viața de zi cu zi.
Va fi din ce în ce mai greu să rămânem credincioși în această privință. Nu lua în zeflemea aceste compromisuri, gândindu-te ca nu ți se poate întâmpla ție. Examinează-ți credința și inima.
Este credința ta influențată de altceva în afara de Cristos? Dorința de a fi plăcut? De a fi confortabil? De a avea putere? De a fi fericit? Orice altă temelie în afara de Cristos este un nisip mișcător, iar tu ești un constructorul nesăbuit din Matei.7.26-27 . Când vor veni vânturile, credința ta se va dărâma. Dacă ești că înțeleptul, zidind pe stânca care este Cristos, ferm și satisfăcut de suficiența Cuvântului și lucrării Sale, indiferent de cât de nepopulare vor deveni, atunci casa ta va dăinui.
Brett McCracken, The Gospel Coalition
*Text preluat de la Edictum Dei
sursa: https://radiounison.ro/cinci-fundamente-care-vor-conduce-la-compromisuri-in-etica-sexuala/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu