1 Care este problema ? - O ilustrare
Pentru a înțelege problema la care răspunde eliberarea, să luăm o imagine :
Ilustrare :
Să ne imaginăm un miel care a fost spălat în întregime și care stă înaintea noastră absolut curat. Acestui miel îi place să fie curat, dar el știe totuși că, în orice clipă, poate cădea înapoi în noroi, și chiar că este inevitabil. Deci, el știe că se va afla permanent în situații total contrarii naturii sale (în contrast cu un porc care îi place să se tăvălească în noroi, a se vedea 2 Petru 2:22).
Mielul, pentru a fi cu adevărat mulțumit, ar avea nevoie nu doar de această curățire inițială, ci de a fi eliberat de orice constrângere de a cădea înapoi în noroi, adică în ceea ce întinează.
Pentru noi, credincioșii, Dumnezeu a rezolvat într-un mod minunat atât problema păcatelor noastre, (faptele comise), cât și problema puterii păcatului :
- Am fost îndreptății de păcatele noastre, odată pentru totdeauna (Rom. 5:1, 9 ; conf. Ev. 10:10, 14). Această chestiune este tratată în detaliu în Romani 1 la 5:11.
- Păcatul nu mai stăpânește asupra noastră (Rom. 6:14). Nu mai trebuie "să trăim în păcat" (Rom. 6:1, 2). Această chestiune este tratată în detaliu în Romani 5:12 la 8:4.
2 Doctrina și practica eliberării
Acest pasaj (Rom. 5:12 la 8:4). poate părea, la prima vedere, puțin dificil de înțeles. Dar el este fundamental pentru viața noastră de credință. Fără această învățătură, este imposibil de a trăi fericit și de a înainta în alte domenii ale adevărului. Căci un creștin care nu a înțeles eliberarea sa și care, prin urmare, caută să-I placă Domnului prin propriile sale puteri, este prea concentrat pe sine însuși pentru a se preocupa mai profund cu Hristos sau cu adevărul. Înțelegerea acestui pasaj va fi cu siguranță ușoară dacă acordăm atenție structurii sale : prezentarea doctrinei eliberării este întreruptă de prezentarea practicii eliberării.
1 - Romani 5:12-21 - Doctrină
2 - Romani 6 - Doctrină
3 - Romani 7:1-6 - Doctrină
4 - Romani 7:7-25 - Practică
5 - Romani 8:1-4 - Doctrină
Vom vedea că doctrina eliberării este simplă. Dificultatea constă în punerea ei în practică în viața noastră. Doctrina constată în faptul că păcatul nu mai stăpânește asupra noastră, dar viața noastră pare uneori să contrazică doctrina. Vom vedea că Dumnezeu a pregătit o cale : El ne-a dat o putere care ne oferă tot ceea ce este necesar pentru a trăi în libertate.
3 Partea I : Doctrina eliberării
Pentru a înțelege mai bine doctrina eliberării, este necesar să discernem câteva etape - de fapt, concluzii logice de tras - care ne sunt descrise în Romani 5 la 8.
3.1 Etapa 1 : Ceea ce s-a întâmplat cu Hristos ne privește și pe noi (Romani 5)
În a doua parte a capitolului 5 (de la versetul 12), apostolul Pavel arată că lucrarea Domnului Isus de la cruce are consecințe importante pentru fiecare credincios. Dovada pe care o dă este atât uimitoare, cât și simplă : ceea ce Adam a făcut (încălcând porunca lui Dumnezeu) a avut efect asupra tuturor descendenților săi. Toți au moștenit păcatul, toți au comis păcate în mod individual, și toți au murit sau trebuie să moară. În același fel, ceea ce Hristos a făcut pe cruce are efect asupra celor care Îi aparțin : I-a făcut pe toți drepți.
Niciunul din aceste două fapte nu pot fi tăgăduite : că toți descendenții lui Adam trebuie să moară, toată lumea o știe. Și că toți care aparțin lui Hristos sunt îndreptățiți. Pavel arată acest lucru în detaliu în primele cinci capitole din epistola sa (conf. 5:1).
Prin urmare, este cert că acțiunile capului rasei (de oameni, n.t.) au avut efect asupra tuturor descendenților săi (sau "familiei sale"). Adam a păcătuit și toți urmașii săi au devenit păcătoși. Hristos a murit și toți cei din familia Sa sunt socotiți drepți.
3.2 Etapa 2 : Noi am murit (Romani 6:2, 11)
Etapa a doua este o consecință a celei dintâi. Dacă Hristos a murit, și eu, de asemenea, am murit ! Dacă Hristos a murit "față de păcat" (6:10), atunci și noi suntem (6:2, 11) ! Dacă El nu mai are de-a face cu păcatul, atunci aceasta se aplică și la noi.(*)
(*) Domnul nu a avut niciodată păcatul în El Însuși, în timp ce noi, îl avem încă permanent în noi ; dar faptul că Hristos a murit "față de păcat" semnifică faptul că El nu mai are niciodată de-a face cu păcatul după moartea Sa. Nu mai trebuie să se ocupe de el, nici să țină cont de el - a se vedea Evrei 9:28.
3.3 Etapa 3 - Cel care a murit este liber
Acest punct este atât evident, cât și confirmat în mod expres de către Pavel : "Căci cine a murit a fost îndreptățit (sau "eliberat") față de păcat" (6:7). Un rob trebuie să asculte, atât timp cât trăiește, față de stăpânul său. Dar după ce a murit, stăpânul său nu mai are autoritate asupra lui. Ar fi aberant să gândim că un rob mort trebuie să asculte încă față de stăpânul lui.
Deoarece credinciosul, după cum am văzut, este socotit mort împreună cu Hristos, păcatul, ca un vechi stăpân, nu mai are autoritate asupra lui, nici asupra tuturor celor care aparțin familiei lui Hristos.
3.4 Etapa 4 : Cel care a murit trebuie, de asemenea, să se socotească ca mort
Ilustrare :
Un tânăr este chemat la război. Guvernul țării sale i-a dat să aleagă, fie merge el însuși la război, fie plătește un înlocuitor ca să meargă în locul lui. El alege această ultimă opțiune. După câteva luni, guvernul îl informează că înlocuitorul său a fost ucis pe front. Tânărul răspunde : "Nu pot să merg la război, căci eu am murit !". El a înțeles că are dreptul de a se socoti ca mort deoarece înlocuitorul lui a murit în locul său.
Dumnezeu ne-a spus că noi am murit. El ne socotește ca morți deoarece noi suntem identificați cu Hristos care a murit. Fiindcă Dumnezeu ne vede astfel, putem și trebuie să acționăm în conformitate cu aceasta. Putem și trebuie să ne socotim ca morți față de păcat, adică nu mai trebuie, nu mai suntem forțați să ascultăm de el, ci putem pur și simplu să-I mulțumim Domnului că nu mai suntem obligați la această ispită. Și avem nu doar dreptul, dar și datoria și responsabilitatea de a ne considera ca morți, adică de a ne socoti ca morți față de păcat (vezi cap. 6:11).(*)
(*) Nu se pune problema să ne considerăm ceva ceea ce nu suntem, ci, dimpotrivă, să ne considerăm ceea ce suntem. Suntem morți și, prin urmare, trebuie să ne socotim ca morți.
3.5 Etapa 5 : Trebuie deci ca să țin legea ca să nu mai păcătuiesc ? (Romani 7:1-6)
Cum ar putea să trăiască un creștin ca să-I placă Domnului ? Primul răspuns al multor persoane - inclusiv credincioși - este adesea că ei vor să urmeze regulile și că ei gândesc că o pot face prin ei înșiși. Aceasta ridică următoarea întrebare : trebuie să mă străduiesc să țin legea ca să nu mai păcătuiesc ?
Absolut nu ! Acesta ar fi cel mai sigur mijloc de a eșua. Noi nu avem putere să ținem legea lui Moise, nici o altă lege sau listă de reguli. Nu mai suntem "sub lege, ci sub har" (Rom. 6:14). Da, noi suntem chiar morți "față de lege". Motivul este din nou același ca mai sus : prin moartea lui Hristos, noi suntem morți față de lege ; "ați fost făcuți morți față de lege, prin trupul lui Hristos" (Rom. 7:4).
3.6 Etapa 6 : Dar unde pot găsi puterea de a trăi într-un mod consecvent ? (Romani 8:1-4)
Este clar pentru credincios că el are nevoie de putere pentru a fi plăcut lui Dumnezeu în viața lui. Dar această putere nu o vom găsi în noi, nici chiar în natura noastră nouă. Natura cea nouă are, cu siguranță, calități bune și dorințe bune, dar ea nu are putere în sine însăși. Dumnezeu este cel care ne oferă capacitatea, dându-ne Duhul Sfânt. Acesta ni-L prezintă pe Hristos, ne umple de bucurie și ne călăuzește.
Aceasta vrea să spună că nu mai putem să păcătuim ? Categoric nu. Noi nu mai suntem obligați să păcătuim (Rom. 6:10, 11, 14), nu mai trebuie să păcătuim (1 Ioan 2:1a), dar noi suntem încă în stare să păcătuim (1 Ioan 2:1b) deoarece avem încă în noi natura veche, carnea (1 Ioan 1:8 ; Rom. 7:20).
Ilustrare :
Iată o corabie cu un căpitan rău. Acesta nu dă decăt ordine rele și forțează echipajul să asculte. Într-o zi, mateloții reușesc să-l învingă pe căpitan și să-l închidă în cală. Acum, ei sunt liberi. Nu mai trebuie să asculte de vechiul lor stăpân. El este închis, nu mai este șeful lor. Chiar dacă el strigă ordinele sale rele din cală, ei aud glasul lui dar nu mai ascultă de ordinele sale. Aceasta este o stare normală.
Dar să presupunem că într-o zi ei greșesc și încep din nou să asculte de vechiul lor căpitan, deși el este închis. Vor vedea foarte repede că aceasta este o mare nebunie. Nu ar fi trebuit să asculte de vechiul lor stăpân.
Creștinul are un nou stăpân. El a murit față de păcat. Nu mai este obligat să asculte de el, de a urma impulsurile sau instrucțiunile păcatului. Și dacă umblă potrivit Duhului (Rom. 8:4), el nu va mai urma pe vechiul lui stăpân (nici ordinele sau ispitele sale). Dar dacă, într-o zi, el o face, va remarca foarte repede că aceasta a fost o mare greșeală, o mare nebunie. Ce este de făcut ? Asta înseamnă că el are nevoie de o experiență specială, de exerciții sau de hotărâri pentru a ajunge într-o stare în care să nu mai păcătuiască ? Nu ! Aceasta nu duce la nimic în afară de preocuparea cu sine însuși - care va duce direct la eșec ! Nu, el trebuie să-și mărturisească greșeala, trebuie să se judece pe sine însuși înaintea Domnului. În acel moment, Duhul Sfânt poate, din nou, să-l facă să se preocupe cu Hristos. El ne arată că Dumnezeu ne vede acum "în Hristos" și nu găsește în noi nimic care poate fi condamnat (Rom. 8:1). El ne arată, de asemenea, cât de îngrozitor este păcatul, și că Dumnezeu l-a judecat în Hristos (8:3). Și rezultatul ? Atunci este posibil ca să "umblăm prin Duhul", adică să trăim în puterea Duhului (8:4). Împlinirea cerințelor drepte ale legii este atunci o consecință, un produs secundar, ca să zicem așa. De fapt, atunci când umblăm prin Duhul, vom face chiar mai mult decât cere legea.
3.7 Rezumatul doctrinei
Hristos a murit. Noi suntem identificați cu Hristos. Deci, am murit împreună cu El. Prin urmare noi suntem liberi : eliberați de puterea păcatului și liberi față de lege. Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt ca putere pentru a trăi spre gloria Sa.
4 Partea II : Practica eliberării
Doctrina eliberării este simplă în sine : noi am murit. Motivul ? Hristos a murit - iar noi suntem identificați cu El. Cum știm aceasta ? Pentru că Dumnezeu o spune. Iar ca morți, noi suntem liberi - atât de puterea păcatului cât și de lege.
Adevărata noastră problemă constă în practica eliberării. Adesea, experiența noastră pare să contrazică doctrina. Dumnezeu spune că noi am murit, dar noi nu o simțim, iar experiența noastră este adesea mult diferită : reacționăm la provocări, la ispite, etc. Dacă încercăm să spargem acest ciclu prin propriile noastre eforturi, vom eșua. Iar aceasta continuă până când vom învăța - adesea printr-o experiență amară - lecția din Romani 7.
4.1 Etapa 7 : Și dacă experiența mea pare să contrazică doctrina ? (Rom. 7:7-25)
În acest pasaj, Pavel întrerupe - după cum am menționat deja - prezentarea doctrinei eliberării pentru a menționa piedicile pe care le întâmpină mulți credincioși înainte de a realiza cu adevărat eliberarea lor.
Pentru a spune lucrurile mai simplu, principala dificultate rezultă din faptul că noi nu putem să-I fim plăcuți Domnului prin propriile noastre puteri. Cu cât vom încerca mai mult, cu atât vom avea mai puțin succes.
4.1.1 Situație
Un nou convertit își începe viața sa cu Domnul. El Îl iubește pe Mântuitorul său. El știe că toate faptele sale rele au fost iertate. Dintr-o dată, într-o situație neașteptată, el se lasă provocat și comite un păcat. Devastat și dezamăgit, se întreabă cum a putut să i se întâmpe acest lucru acum că s-a convertit. Își propune, în inima sa, să fie mai atent, să-L urmeze pe Domnul cu toată voința și energia sa, pentru a evita o astfel de cădere, dar, la puțin timp după aceasta, el cade... Ce este de făcut ?
4.1.2 Căile propuse
Au fost propuse diferite căi pentru a răspunde la această problemă :
- "Sfințenia progresivă" : unii găndesc că este vorba despre o problemă bine cunoscută de creștinii începători. "Nu trebuie să se îngrijoreze", spun ei, "aceasta vine cu experiența". Natura cea nouă va crește, cea veche se va diminua și, cu timpul, va avea biruință ;
- "Dispariția naturii vechi" : o versiune chiar mai extremă proclamă că, datorită sfințeniei progresive, se va ajunge la o stare făra păcat, fără nicio urmă a naturii vechi. Dar, aceasta nu se va întâmpla atât timp cât noi suntem pe pământ (Ioan 1:8) ;
- "Mai multe eforturi" : alții spun că trebuie încercat din nou, cu mai multă energie, mai multă voință, mai multă "dedicare", mai multă rugăciune, mai multă... etc.
- "Lucrul acesta este normal", mai zic alții. "Aceasta se întâmplă la toți, până la urmă, noi nu suntem decât oameni...
Atitudinea celor din ultima grupă este, poate, cea mai răspândită astăzi. Riscăm de a nu mai lua în serios păcatul, uităm cât a suferit Hristos, ne lăsăm influențați de atitudinea oamenilor din jurul nostru, conștiința începe să se împietrească, și sfârșim prin a concluziona că "lucrul acesta este normal".
Aceasta este probabil explicația de ce astăzi, noi avem nu doar dificultatea de a înțelege eliberarea în sine, dar că avem chiar dificultatea de a înțelege de ce este ea importantă și la ce folosește. Fie ca Domnul să trezească conștiințele noastre și ca El să ne facă sensibili la această problemă și la soluționarea minunată pe care ne-o oferă harul.
4.1.3 Descoperirile din Romani 7
În acest pasaj (Romani 7, de la v. 7), Pavel scrie adesea la persoana întâi singular ("eu"), nu pentru că este vorba despre el însuși, ci pentru că acest pasaj se referă la o experiență personală. "Eul" reprezintă o persoană născută din nou care caută să-I placă Domnului prin propriile sale puteri. Prin urmare, nu este vorba nici despre un necredincios, nici despre un credincios ca reprezentant al unei stări normale a creștinului. Această persoană este serioasă, dorește din toată inima să facă ceea ce este bine, dar trebuie să constate că ea cade, din nou și din nou, în lucrurile pe care nu vrea să le facă.
Pe parcursul acestei experiențe, această persoană face o serie de descoperiri importante, care o conduce, în final, la o eliberare conștientă și fericită.
Iată descoperirile :
1. Legea, legalismul sau o atitudine legalistă nu mă pot ajuta să-I fiu plăcut lui Dumnezeu. Aceasta nu poate decât să mă condamne (Rom. 7:7 și următoarele) ;
2. Atunci când încerc să-I plac lui Dumnezeu prin propriile mele eforturi, eșuez continuu (7:15, 16, 19) ;
3. Dumnezeu are dreptate cănd condamnă păcatul (7:12) ;
4. Nu eu sunt cel care comite păcatul, ci păcatul care locuiește în mine, acest motor care nu poate și nici nu vrea să facă nimic altceva decât să păcătuiască (7:17) ;
5. În carnea mea, adică în ceea ce sunt prin natură, nu locuiește nimic bun (7:18) ;
6. Nu am putere să mă eliberez singur, ci am nevoie de un eliberator din afară (7:24) ;
7. Eu sunt într-o poziție complet nouă înaintea lui Dumnezeu : "în Isus Hristos". Deci, nu mai sunt sub condamnare (8:1). Dumnezeu mă iubește - chiar și când am păcătuit, și chiar dacă păcatul locuiește în mine ; El nu mă va judeca pentru aceasta, căci El a judecat deja această natură păcătoasă în Fiul Său la cruce (8:3) !
Unii rămân ani de zile în această situație, alții învață mai repede lecția acestei experiențe. Se întâmplă, de asemenea, ca unele persoane auzind evanghelia mântuirii în mod deplin - inclusiv eliberarea de sub puterea păcatului - și acceptând-o aproape imediat prin credință, să nu rămână deci mult timp în această stare descrisă în Romani 7.
Punctul esențial, însă, nu este timpul necesar pentru a învăța această lecție, ci faptul de a ajunge cu adevărat în Romani 8, adică la a renunța de a mai încerca prin propriile puteri, ci, dimpotrivă, de a trăi în puterea Duhului (8:4).
4.1.4 O putere superioară
Eliberarea de sub puterea păcatului în sens practic este, de fapt, foarte simplă : o putere se înclină în fața unei puteri superioare. Avem întotdeauna în noi carnea, natura păcătoasă. Dar nu mai suntem în situația de a asculta de impulsurile ei. Noi nu putem să ne împotrivim ei prin propriile noastre puteri. Dar dacă trăim în comuniune cu Domnul și dacă permitem Duhului Sfânt să ne preocupe cu Hristos, atunci vom putea să trăim în bucuria creștină. Și dacă se întâmplă vreodată să cădem, atunci să mărturisim, pentru a putea să trăim din nou în puterea Duhului.
Astfel, ispitele sau impulsurile naturii vechi sunt învinse prin puterea superioară a Duhului Sfânt. Știm cu toții, din experiență, că o forță care este reală, care există, poate fi neutralizată și chiar învinsă printr-o forță mai mare.
Exemplul 1 : Există bucăți metalice pe biroul meu. Ele vor rămâne mult timp acolo datorită forței de gravitație. Dar dacă un magnet este apropiat de bucățile metalice, ele sunt atrase spre magnet. Forța lui este superioară celei de gravitație.
Exemplul 2 : Un elicopter se înalță de la sol și rămâne în aer mai multe ore. Aceasta vrea să zică că forța de gravitație nu mai există ? Bineînțeles că nu ! Dar există, de asemenea, în această situație o forță superioară : de la o anumită viteză de rotație, rotorul exercită o forță ascendentă permițând elicopterului să rămână în aer fără să se prăbușească la sol.
La fel, păcatul (carnea, natura veche) este încă în noi (1 Ioan 1:8 ; Rom. 7:20), dar Dumnezeu ne-a dat o forță superioară, Duhul Sfânt care este o Persoană, dar și o putere. "Căci legea (sau aici : puterea) Duhului de viață (Duhul Sfânt ca putere pentru viața cea nouă în noi) în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului și a morții (puterea cărnii)" (Rom. 8:2).
5 Rezumat
Creștinii aparțin lui Hristos. De aceea Dumnezeu i-a identificat cu Hristos mort și înviat. Poziția Lui este poziția lor. Credința acceptă pur și simplu, pentru că Dumnezeu o spune. Dacă am murit împreună cu Hristos, noi nu mai suntem sub puterea păcatului, nici sub autoritatea legii. Nu mai suntem obligați ca să slujim păcatului, ci putem (și trebuie) să ducem o viață cu totul nouă. Nu avem în noi înșine această putere, ci prin Duhul Sfânt.
Ilustrare :
Un camion încărcat greu este staționat. Muncitorul care tocmai a terminat de încărcat decide să-l mute. Îl împinge cu toate puterile sale. În final, camionul se mișcă, pentru a se opri zece centrimetri mai departe.
Acum, vine un alt om. El se suie la volan, sucește cheia în contact și pune motorul în mișcare. Camionul se mișcă, înaintează, parcurge sute de kilometri cu viteză mare. De ce ? Deoarece conducătorul a fost mai puternic decât muncitorul ? Fiindcă el a depus un efort mai mare ? A avut el o hotărâre sau o determinare mai mare ? Bineînțeles că nu. Dar el a sucit cheia ! El a restabilit contactul care era întrerupt, deconectat. Prin urmare, puterea motorului este acum la dispoziția sa.
Creștinul trebuie să restabilească contactul dacă acesta este întrerupt (prin mărturisire, prin judecata de sine). Dacă o face, toată puterea Duhului Sfânt este la dispoziția sa. Duhul Sfânt îi prezintă pe Domnul, îi dă bucurie, îl face să înainteze.
"Mulțumesc lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru. Astfel deci eu însumi, slujesc legii lui Dumnezeu, dar, cu carnea (sau "firea") legii păcatului" (Rom. 7:25).
Realitatea eliberării vine deci de la altcineva decât mine, de la Isus Hristos, chiar dacă în mine sunt două legi (sau : puteri) : cea a lui Dumnezeu (Duhul) și cea a păcatului, - puterea Duhului care face să fim preocupați cu Hristos fiind mai puternică decât cea a păcatului.
Autor: Michael Hard
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu