A mărturisi adevărul este un act de curaj

Fiecare om crede cu tărie (sunt şi excepţii, dar puţine) că se află în adevăr, că felul în care înţelege el lucrurile este cel corect şi că alte variante sunt greşite.

Dacă vorbim despre felul în care ne organizăm viaţa, cum muncim, cum ne câştigăm existenţa, etc. atunci unii, da, sunt în adevăr, adică au o înţelegere corectă asupra acestor aspecte şi văd lucrurile mult mai sănătos decât mulţi alţii. Ţine şi de mediul în care au fost crescuţi şi formaţi, de educaţia primită, de influenţa la care au fost expuşi încă din copilărie, inclusiv de factorul religios care i-a modelat. Este evident că unii văd lucrurile mai bine comparativ cu alţii, viaţa fiind etalonul după care, privind tot timpul la parcursul oamenilor prin ea, putem aprecia dacă felul în care aceştia şi-au organizat-o şi trăit-o a fost urmare a unei alegeri corecte sau greşite. Dar felul în care ne organizăm viaţa aici pe pământ, chiar dacă are o mare importanţă, are efecte doar pentru scurtă vreme, să zicem pentru maxim o sută de ani, puţini ajungând la această vârstă. Există însă o componentă spirituală după care oamenii se ghidează, un „adevăr” care îi conduce, şi care are efecte veşnice. Aşa cum o viaţă care se conduce după principii sănătoase poate duce la o viaţă împlinită din punct de vedere social şi material pentru maxim o sută de ani (şi lucrul acesta îl putem observa cu uşurinţă în jur) tot aşa, o viaţă care, din punct de vedere spiritual se conduce după Unicul Adevăr şi după adevăratele principii sănătoase care decurg din acesta, se poate împlini pentru veşnicie.

Israel – Colosul care se trezeste

Israel – Colosul care se trezeste dintr-o lunga adormire ca sa sfarseasca istoria prafuita de pacat si sa inceapa o noua era – Regatul Cerurilor

“Cand vor incepe sa se intample aceste lucruri, sa va uitati in sus, si sa va ridicati capetele, pentru ca izbavirea voastra se apropie…” Luca 21:28

Privind panoramic peste evenimentele care se succed la nivel global cu o repeziciune atipica zilelor noastre, remarcam cu uimirea inocentilor cum toate energiile lumii converg in jurul misticului si tainicului tinut al Israelului, de parca toata aversiunea acumulata in intreaga istorie ar vrea sa se descarce odata pentru totdeauna acolo in Ierusalim, in eternal “Oras al pacii”; ca sa mai tina macar si pentru ceva vreme inchis in temnita istoriei, “Colosul” arhaic de trezirea caruia se leaga sfarsitul acestei ere prafuite de pacatul omului.

Cu cine suntem prieteni la sfârşitul vremurilor?

Nu multe sunt motivele pe care aleşii poporului român ni le dau pentru a ne putea bucura. Deja ne-am obişnuit ca domniile lor să lucreze împotriva intereselor poporului, urmărind interese numai de ei ştiute. De aceea trebuie să ne bucurăm şi să apreciem orice iniţiativă bună, care poate aduce poporului propăşire şi binecuvântare.

Gestul guvernanţilor noştri de a sprijini mutarea ambasadei americane la Ierusalim, de a se opune unei rezoluţii a Uniunii Europene prin care să fie condamnată mutarea ambasadei Americii la Ierusalim şi afirmarea intenţiei ca şi România să fie printre ţările care să îşi mute ambasada în capitala poprului evreu mi-a produs multă bucurie şi mi-a dat noi speranţe că Dumnezeu va avea milă de ţara noastră şi ne va ajuta să trecem de partea celor buni, aşa cum spunea şi doamna Tzipi Hotovely, adunctul ministrului de externe israelian, într-o întrevedere pe care a avut-o cu şeful diplomaţiei române, domnul Teodor Meleşcanu. Ea a declarat că „este timpul să alegeţi să vă aflaţi de partea cea bună a istoriei şi să fiţi una din ţările pioniere care-şi mută ambasada în capitala nostră Ierusalim”. Aceste cuvinte, după cum văd eu lucrurile, sunt cuvinte profetice şi exprimă adevărul fără nici o urmă de îndoială. România are şansa istorică şi ultimă de a trece de partea celor buni, într-o lume în care cei buni (evreii şi creştinii) sunt tot mai marginalizaţi şi ostracizaţi.

Cum se părăsește o biserică

Îmi amintesc, la ceva ani distanță, de timpul când m-am întors cu adevărat la Domnul Isus, când am fost conștientă de prezența Lui, când am înțeles cu adevărat ce a făcut El pentru mine.

Îmi amintesc de ziua când am mers la o întâlnire cu frații în vederea cercetării pentru a intra la Cină! Când i-am văzut prima dată, strânși în jurul unei mese rotunde, cu ochii ațintiți cercetători spre mine, aproape că mi-am uitat numele. Simțeam că, undeva, în încăpere, dincolo de ei, este Domnul Isus, că Lui Îi spun viața mea, ca o spovedanie târzie, cu regretul că am venit la El așa de târziu, că am îndrăznit să-L ignor atâția ani, iar El m-a așteptat răbdător, iar acum mă privea blând și se bucura că în sfârșit am venit...

Atacul împotriva simbolurilor creştine

Studiind cu atenţie învăţăturile Domnului Isus şi ale sfinţilor apostoli observăm că o singură sărbătoare le-a fost dată urmaşilor Domnului Isus Hristos. Este vorba despre sărbătoarea Cinei Domnului, ca aducere aminte despre Jertfa şi lucrarea răscumpărătoare a Mântuitorului. Luca 22:

.14 „Când a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. 15 El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea; 16 căci vă spun, că de acum încolo, nu le voi mai mânca, până la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.” 17 Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: „Luaţi paharul acesta, şi împărţiţi-l între voi; 18 pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până când va veni Împărăţia lui Dumnezeu.” 19 Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi le-a dat-o zicând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Apostolul Pavel reaminteşte despre dorinţa Domnului Isus în 1 Corinteni 11:24-25.

Libertatea risipită

O discuţie pe care am avut-o zilele trecute, când m-am întâlnit cu un frate în vârstă pe care nu l-am întâlnit de multă vreme, mi-a dat de gândit şi am meditat asupra subiectului despre care urmează să scriu.

Printre altele fratele m-a întrebat cum merge munca la radio şi mi-a spus că este bucuros că se poate folosi de acest mijloc pentru zidire sufletească. I-am răspuns că este şi acesta un har şi că, atât timp cât Dumnezeu va păstra împrejurările favorabile, să căutăm să folosim din plin orice mijloc pentru a răspândi Evanghelia. Am vorbit despe faptul că azi, spre deosebire de perioada de tristă amintire a comunismului, Evanghelia se poate vesti prin radio, TV, cărţi, conferinţe, etc. La aceasta fratele a replicat: „Şi totuşi azi creştinismul este mai slab decât era în perioada de persecuţie”. Această replică mi-a dat de gândit şi în zilele ce au urmat am meditat asupra acestui adevăr trist.