Text: Rom.8.12-13
Doar cu o săptămână în urmă am primit o scrisoare de la o veche prietenă pe care n-o mai văzusem de trei-patru ani sau probabil mai mult de atât. Iar această scrisoare ridica o problemă veche. Este una pe care slujitorii Evangheliei sau pastorii o aud frecvent. Cu doi ani în urmă prietena mea începuse să se întâlnească cu un bărbat necreştin. Chiar de la începutul relaţiei ea ridicase problema legată de religie. El a refuzat imediat să vorbească despre acest subiect spunând că nu este interesat de el. Ea a renunţat să mai discute despre aceasta la momentul respectiv, fiindcă raţionamentul ei a fost că relaţia nu va rezista oricum. Dar a continuat. Şi se afla acum la doi ani de la acel moment. S-a îndrăgostit de el şi mi-a scris pentru a-mi explica unele dintre problemele pe care le întâmpina şi pentru a-şi împărtăşi gândurile.
În scrisoare şi-a exprimat două probleme. Prima problemă era evidentă – „Cum să găsesc puterea să fac ceea ce ştiu că trebuie să fac?” Ştia că trebuie să pună capăt relaţiei, fiindcă el nu părea să aibă vreun interes în a deveni creştin. Cum să găsească puterea de a face acest pas? Iar cea de-a doua problemă era puţin mai profundă. Desigur, ea se rugase ca el să se convertească, însă el nu era interesat de aceasta şi nu părea că avea să fie. Şi, prin urmare, întrebarea era: „De ce nu răspunde Dumnezeu la rugăciunile mele intervenind într-un mod special în situaţie? De ce nu intervine Dumnezeu? Dacă El nu intervine, ce spune aceasta despre relaţia mea cu El sau relaţia Lui cu mine sau relaţia Lui cu oricine altcineva?” Atunci când această prietenă a început să se gândească la faptul respectiv, ea a privit retrospectiv la viaţa ei şi a spus: „Mi-e greu să găsesc un moment în viaţa mea, atunci când privesc înapoi, unde pot spune că Dumnezeu a intervenit într-un mod special doar pentru mine, ca să mă ajute într-o anumită situaţie.” Ea începuse chiar să se întrebe dacă Dumnezeu era implicat în acel mod specific.
Împărtăşesc această scrisoare deoarece cred că exprimă o problemă des întâlnită. De fapt, îmi imaginez că, într-un fel sau altul, la un anumit moment, v-aţi pus aceste întrebări. S-ar putea să nu fie aceleaşi detalii. Probabil că nu au de-a face cu faptul că aţi întâlnit un necreştin, v-aţi îndrăgostit, dar ştiţi că nu ar trebui să vă căsătoriţi cu el. În schimb, este posibil să aibă de-a face cu munca voastră. Cum rezolvi o anumită problemă la locul de muncă? Cum învingi un obicei sau un păcat pe care aparent nu eşti în stare să-l depăşeşti? Poate vă aflaţi într-o situaţie dilematică de viaţă şi nu ştiţi ce să faceţi. Însă vă întrebaţi: ‚Cum să găsesc puterea de a o face şi de ce nu intervine Dumnezeu să rezolve problema mea?’
Spun asta fiindcă e tocmai ceea ce tratează Pavel în Romani, în special în versetele 12 şi 13 din capitolul 8. El continuă să vorbească despre sfinţire, adică despre trăirea vieţii creştine. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă să faci ce este corect sau drept în situaţii specifice. Continuând în credinţă şi în ce este drept în locul alunecării în tot felul de comportamente imorale şi păcătoase aşa cum fac cei care nu sunt creştini. Iar El oferă soluţia pentru aceasta. Vorbeşte despre ea în termenii obligaţiei. Observaţi că acesta e cuvântul pe care-l foloseşte el. Versetul 12 spune: „Aşadar, fraţilor (le include şi pe surori), noi avem o obligaţie...” [traducerea literală din engleză, n.tr.]. În plus, când începem să privim la aceasta (şi cred că veţi observa în timp ce explorăm împreună) că el se referă nu doar la obligaţie, ci şi la abilitate. Nu doar că noi avem obligaţia să trăim o viaţă sfântă, ci avem şi abilitatea de a trăi astfel. Iar cele două, obligaţia şi abilitatea, sunt fundamentate în ceea ce înseamnă să fii creştin.
Înainte să privim la răspunsul lui, aş dori să observăm lucrurile pe care nu le spune, răspunsurile inadecvate sau care duc în eroare, sau, în anumite cazuri, răspunsurile false care sunt recomandate astăzi uneori oamenilor creştini ca modalităţi de creştere în sfinţenie. Presupun că ele se împart în diferite categorii. În primul rând, poate fi vorba despre o anumită metodă. Sunt sigur că aţi auzit de metode recomandate, prin care poţi creşte rapid în viaţa creştină. Câteodată aceasta are de-a face cu un anumit fel de disciplină a rugăciunii: întocmirea de liste, rugăciunea pentru anumite lucruri şi zile şi aşa mai departe.
Sau poate fi o anumită formulă recomandată, asemenea unei mici proceduri pe care, dacă o înţelegeţi bine şi dacă o practicaţi, veţi fi întru totul bine. De exemplu: „Renunţă la felul tău de a face lucrurile şi lasă-L pe Dumnezeu la cârmă. ” Aceasta era foarte populară cu câţiva ani în urmă. Sau: „Coboară de pe tronul vieţii tale şi lasă-L pe Cristos pe tron.” Sau: „Treci din Romani 7 la Romani 8.” Lucruri de genul acesta. Avantajul unei formule, pe care o înţelegem, este că e o formulă – e uşor de amintit şi probabil şi de practicat. Şi câteodată, într-o anumită măsură, am văzut efectiv beneficiile de pe urma unor asemenea lucruri. Însă dificultatea, desigur, este că e prea simplă. O formulă, prin ea însăşi, nu este adecvată realităţii crunte de a încerca să trăieşti o viaţă sfântă într-o lume extrem de nelegiuită.
A treia modalitate de sfinţire care ni se recomandă este un al doilea fel de experienţă în viaţa creştină. Uneori este numită ‚cea de-a doua binecuvântare’, alteori ‚botezul Duhului Sfânt’. Uneori este asociată cu anumite fenomene. Ideea este aceasta: eşti un creştin normal, dar apoi ajungi la un moment din viaţa ta când ai cea de-a doua experienţă şi după aceasta descurajările şi înfrângerile de mai înainte sunt depăşite, iar atunci nu cunoşti nimic altceva decât bucurie şi victorie în slujirea lui Isus Cristos. Problema e, aşa cum am subliniat în mod repetat, că nu reprezintă modalitatea despre care vorbeşte Pavel în Romani 8. Pavel nu vorbeşte despre diferite niveluri ale creştinismului, el nu spune că doar dacă ai experienţa Duhului Sfânt treci de la stadiul inferior de creştin la cel superior, sau de la a fi un creştin înfrânt la a fi un creştin biruitor. Când vorbeşte despre Duhul Sfânt, el vorbeşte despre diferenţa dintre a fi creştin şi a nu fi creştin. Acesta este contrastul pe care-l prezintă el. Nu vorbeşte despre nicio cale de mijloc sau despre o a treia modalitate.
Prin urmare, acestea nu sunt modalităţile de abordare ale sfinţirii. Aceasta nu este învăţătura Noului Testament. Desigur, vă veţi întreba: „Păi, care este atunci modalitatea?” Despre aceasta vorbeşte Pavel aici. Permiteţi-mi s-o examinez cu atenţie. În primul rând, doresc să evidenţiez faptul că cel mai important cuvânt din Romani 8:12,13 este probabil primul: „aşadar”. Acesta este un cuvânt dinamic în scrierile lui Pavel, iar noi l-am văzut înainte. De exemplu, se află chiar la începutul capitolului 5. Apoi îl vedem iarăşi. L-am văzut chiar la începutul capitolului 8: „Acum, dar, [aşadar] nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus...” Iar aici apare din nou. Acest cuvânt este întotdeauna menit să prezinte o concluzie întemeiată pe ceva ce a fost înainte, ceva ce el tocmai a spus. Ceea ce a dezbătut mai înainte este ceea ce înseamnă să fii creştin. Şi a făcut-o în termenii lucrării lui Dumnezeu pentru noi. În versetele 9-11 a vorbit despre trecutul, prezentul şi viitorul creştinului. El spune că în trecut s-a întâmplat ceva extraordinar: Dumnezeu a transformat în mod absolut trecutul nostru. Înainte noi eram pierduţi în păcat şi ne aflam sub mânia Lui. El ne-a izbăvit din acea stare şi ne-a unit cu Isus Cristos. Moartea Lui s-a socotit ca moartea noastră. Acum suntem vii în El şi beneficiari ai binecuvântării lui Dumnezeu în loc să fim obiectele mâniei Lui. Întregul nostru statut a fost schimbat. Cât priveşte prezentul, El lucrează în vieţile noastre prin Duhul Sfânt pentru a ne face plini de viaţă din punct de vedere spiritual. Acum noi suntem cu adevărat făpturi noi în Isus Cristos. Nu mai suntem ceea ce am fost înainte. Avem o natură nouă. În ce priveşte viitorul, trupurile noastre muritoare vor fi înviate şi vom fi în prezenţa lui Dumnezeu, trup, suflet şi duh, de atunci încolo şi pentru totdeauna. Toate acestea sunt înfăptuite de Dumnezeu. Nu este ceva ce putem face noi. Dumnezeu o face pentru noi.
Acum, spune Pavel, fiindcă Dumnezeu a făcut aceasta, noi avem o obligaţie. Iar obligaţia noastră este să trăim o viaţă de sfinţenie, să trăim pentru El. Modul în care o exprimă el în aceste două versete este printr-o negaţie. El spune că obligaţia nostră nu este să trăim după natura păcătoasă. Iar ceea ce trebuie să facem este să omorâm faptele rele ale trupului. Evident că negaţia implică afirmaţia pozitivă. Dacă el spune că noi nu trebuie să trăim după natura păcătoasă, atunci Duhul Sfânt este Cel după care trebuie să trăim. Aceasta este modalitatea prezentată de el în versetele dinaintea acestuia. Când vorbeşte despre omorârea faptelor nelegiuite ale trupului, partea pozitivă a acesteia este că noi trebuie să oferim mădularele trupului nostru lui Dumnezeu, ca să fie folosite de El în neprihănire. Acest fapt decurge în mod evident. Vă amintiţi că în Romani 6 Pavel a continuat ceea ce a spus în Romani 5 cu privire la schimbarea noastră de statut prin lucrarea lui Dumnezeu în unirea noastră cu Cristos. El a spus că înainte noi eram una cu Adam. Prin urmare, eram condamnaţi în Adam, pentru păcatul lui Adam. Acum noi suntem uniţi cu Isus Cristos şi găsim sfinţenie şi neprihănire în El. Pavel începe să explice acest adevăr şi, după ce l-a prezentat în primele zece versete ale capitolului, el începe să-l aplice. În versetul 12 foloseşte cuvântul „deci”. „Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” (Romani 6:12-14)
Observaţi că el face exact acelaşi lucru pe care-l găsim făcându-l iarăşi mai târziu în Romani 8. Este exact aceeaşi doctrină, dar exprimată în termeni diferiţi. În Romani 5 şi 6 el vorbeşte despre uniunea noastră cu Cristos. Din cauza faptului că suntem uniţi cu Cristos noi ar trebui să trăim diferit. Aici, în cel de-al optulea capitol din Romani el vorbeşte despre lucrarea Duhului Sfânt. Noi ar trebui să trăim diferit din pricina a ceea ce a făcut Duhul Sfânt. Însă, dacă vă întrebaţi ce a făcut Duhul Sfânt, răspunsul este că Duhul Sfânt ne-a unit cu Cristos. Duhul Sfânt este mijlocul acestei uniuni spirituale. Aşadar, ceea ce aveţi în cele două capitole, 6, respectiv 8, este abordarea doctrinei sfinţirii de către Pavel din două direcţii dar ajungând exact la acelaşi punct. El spune că voi trebuie să trăiţi diferit datorită a ceea ce a făcut Dumnezeu. Şi nu trebuie doar să trăiţi diferit, ci voi veţi trăi diferit, fiindcă puteţi trăi diferit. Aveţi abilitatea s-o faceţi doar pentru că Duhul Sfânt este înlăuntrul vostru.
Doresc să aplic aceasta într-un mod practic dar, înainte s-o fac, vreau să mă ocup, într-o paranteză, de ceva din versetul 13, care ridică o întrebare în minţile voastre. Versetul 13 spune: „Dacă trăiţi după îndemnurile ei (firii pământeşti), veţi muri...” Iar întrebarea este: Ce fel de moarte este aceasta? Vorbeşte el despre o moarte fizică sau despre o moarte spirituală? Indiferent dacă vorbeşte despre o moarte fizică sau una spirituală, ce aveţi voi de-a face cu a suferi de fapt consecinţa? Cât de mult trebuie să trăiţi „după îndemnurile firii pământeşti”? Cât de răi trebuie să fiţi? Acest verset a fost tratat în moduri diferite. Presupun că în zilele de faţă explicaţia cea mai populară a acestei sintagme, în biserica evanghelică, este că Pavel se referă aici la ceea ce este numit în alte locuri din Biblie „păcatul care duce la moarte”. Această expresie „păcatul care duce la moarte” provine din prima epistolă a lui Ioan, capitolul 5, versetele 16 şi 17 unde vorbeşte despre rugăciune. El spune că voi trebuie să vă rugaţi pentru toţi creştinii. Însă, el spune că există un păcat care duce la moarte. „Nu-i zic să se roage pentru păcatul acela.” Dar să se roage pentru toţi creştinii. Aceasta i-a pus în încurcătură şi pe comentatori, fiindcă Ioan nu explică despre ce anume vorbeşte. Păcatul care duce la moarte – ce este el? E un anumit păcat? Este o categorie de păcat? El nu spune. Sunt mai multe explicaţii date, însă concepţia evanghelică predominantă este că acesta se referă la moartea fizică. Unii creştini pot să nu-L asculte pe Dumnezeu într-o manieră atât de gravă, într-un mod atât de nelegiuit încât Dumnezeu să-i judece luându-i acasă, în cer, mai devreme decât să le permită să continue în păcat.
Există o anumită justificare pentru aceasta în Noul Testament. Când Pavel scrie creştinilor corinteni despre cina Domnului mustrându-i pentru necinstirea ei, el spune că, din pricina faptului că au dezonorat cina Domnului unii dintre ei sunt neputincioşi, bolnavi şi alţii dorm. Ceea ce pare să spună este că unii au murit din cauză că au abuzat de cina Domnului. Sau ne putem gândi la un exemplu ca cel al cuplului Anania şi Safira, care a minţit biserica în legătură cu banii obţinuţi din vânzarea proprietăţii. Ei au câştigat mult şi au dat o parte din sumă bisericii. Au pretins că era toată suma, când de fapt ei au păstrat o parte. Şi din cauza ipocriziei lor ei au fost judecaţi. Au fost loviţi cu moartea. Şi, prin urmare, oamenii spun: „Ei bine, despre aceasta vorbeşte Pavel aici.” Nu ştiu dacă Ioan vorbeşte în prima sa epistolă despre moarte fizică sau despre un anumit păcat îngrozitor sau public. Am studiat acest capitol şi mi se pare că aceasta este probabil cea mai bună explicaţie cu excepţia faptului că există o problemă: versetul care urmează imediat după acesta este unul în care Ioan însuşi spune – „oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte.” Este greu de înţeles modul în care el pune alături aceste două aspecte. Dacă un creştin, care este născut din Dumnezeu, nu perseverează în păcat, cum este cu putinţă ca el să ajungă la punctul în care să comită un păcat atât de rău încât Dumnezeu să-l judece prin moarte fizică? Poate fi aşa. Dar, cu toate că mi se pare probabil cea mai bună explicaţie, ea este cel puţin foarte, foarte dificilă.
Ceea ce doresc să sugerez este că, dacă aceasta-i interpretarea adecvată a pasajului din 1Ioan 5:16,17, ea nu este în mod clar interpretarea ce ar trebui dată versetului de aici, din Romani. Fiindcă Pavel nu vorbeşte în aceşti termeni. El nu vorbeşte despre un creştin care este neascultător sau trăieşte într-un mod atât de păcătos încât nu realizează ce recomandă el în capitol. El face o distincţie între cei care sunt creştini şi cei care nu sunt. Cei care sunt creştini sunt creştini fiindcă au Duhul Sfânt. Şi, fiindcă au Duhul Sfânt, ei trăiesc pentru Cristos. Iar cei care nu sunt creştini, nu au Duhul Sfânt. Şi, fiindcă nu au Duhul Sfânt, ei nu trăiesc pentru Cristos. Pavel o spune foarte clar în versetul 9: „...Dacă n-are cineva Duhul lui Cristos, nu este al Lui. Şi dacă Cristos este în voi... duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.” (Romani 8:9b-10) Sugerez, prin urmare, că nu se potriveşte altă explicaţie decât moartea spirituală, despre ea vorbeşte realmente Pavel aici. Dacă trăiţi după îndemnurile firii păcătoase, veţi pieri.
Acum unii se pot întreba: „A, dacă el scrie creştinilor, nu înseamnă atunci că ei îşi vor pierde mântuirea?” Ei bine, nu, nu înseamnă asta, fiindcă întreg capitolul vorbeşte despre siguranţa mântuirii. „Atunci, cum trebuie înţeles?” Sugerez că trebuie să fie înţeles ca principiu general, ca o afirmaţie generală. Daţi-mi voie să vă ofer o ilustraţie. Să presupunem că vorbiţi unui copil, iar copilul se află într-un loc periculos, în care este foc. Şi-i spuneţi copilului: „Dacă ţii mâna în foc, te vei arde.” Acesta-i un principiu general. Vorbiţi în mod personal copilului. Folosiţi pronumele „tu”. Dar nu sugeraţi faptul că el are să o şi facă. Şi, probabil copilul n-o va face. Înseamnă doar că oamenii care-şi ţin mâinile în foc se ard. Sugerez că aceasta e ceea ce spune el aici. Şi, totuşi, o spune foarte tăios, într-un mod în care eu şi voi avem nevoie s-o auzim. Noi tratăm uşor păcatul, dar asculaţi ceea ce vrea el să spună: ‚Dacă voi, care vă declaraţi creştini, trăiţi după îndemnurile firii păcatoase (dacă continuaţi în păcat), veţi muri. Voi veţi pieri. De ce? Pentru că nu sunteţi cu adevărat creştini.’ Dar vedeţi, oamenii care sunt creştini nu trăiesc după îndemnurile firii păcătoase. Aceasta-i ceea ce spune el aici. În schimb, ei trăiesc pentru neprihănire şi-L slujesc pe Isus Cristos.
După ce am spus aceasta, doresc s-o aplic, aşa cum am spus că o voi face. Doresc s-o aplic în termenii scrisorii pe care am menţionat-o la începutul acestui studiu. Persoana care mi-a scris scrisoarea avea două probleme, vi le amintiţi? Prima – ‚Cum voi găsi tăria să fac ceea ce ştiu că trebuie să fac?’ Iar a doua: ‚De ce nu intervine Dumnezeu în viaţa mea să facă ceva special?’ Am sunat-o şi am vorbit puţin la telefon. Am întrebat-o ce mai face şi am aflat că este foarte bine făcând ceea ce trebuie, progresând şi aşa mai departe. Am discutat despre aceste întrebări şi i-am răspuns după cum urmează (intensific acum puţin pentru beneficiul vostru). Am spus ceva de genul acesta: „Tu te întrebi unde vei găsi puterea să faci ceea ce trebuie. Nu mă îndoiesc că vei găsi tărie să faci ce trebuie, fiindcă ai puterea să faci ce este corect şi drept. Nu vreau să spun prin asta că tu ai tăria în tine însăţi sau că tu deţii puterea voinţei în tine însăţi de a face ce trebuie, fiindcă niciunul dintre noi nu o avem. Niciunul dintre noi, în fire, nu avem putere să facem ceva. Însă, eu spun că ai puterea s-o faci, fiindcă eşti creştină. Tu ai Duhul Sfânt, iar Acesta e tot ce ai nevoie ca să faci ce este drept. Dacă eu şi tu, aflaţi într-o situaţie ca aceasta, am spune: ‚Dar nu am puterea să fac ce este corect, cu toate că sunt creştin/ă şi am Duhul Sfânt.’ ceea ce spunem realmente este că Duhul Sfânt e neadecvat, că Duhul Sfânt nu este suficient de puternic. Ceea ce ne trebuie este altceva. Avem nevoie de o minune. Iar aceasta este o insultă la adresa lui Dumnezeu, nu-i aşa? Cine suntem noi să spunem că Duhul Sfânt este inadecvat sau insuficient? Dacă Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt, atunci avem puterea de care avem nevoie să facem ce este drept. Nu înseamnă că întotdeauna facem ce e drept. Însă, avem tăria să facem şi dacă nu facem ce este drept, greşeala nu este a lui Dumnezeu, este a noastră.”
Apoi am spus: „Cea de-a doua întrebare este realmente cea mai grea. Şi, totuşi, mi se pare că răspunsul este sugerat în prima. Te întrebi de ce nu intervine Dumnezeu să facă ceva special în viaţa ta. Aceasta-i o întrebarea comună. Ce vrem să spunem când afirmăm acest lucru? De ce nu intervine Dumnezeu să facă ceva special în viaţa mea? Ne-am putea referi la unul din două lucruri: ‚De ce nu rearanjează Dumnezeu evenimentele şi circumstanţele din viaţa mea mai mult după plăcerea mea?’ ‚De ce nu rânduieşte El destinul meu mai degrabă în modul în care mi-ar plăcea mie să fie decât aşa cum doreşte El?' Dacă acesta-i modul în care punem întrebarea, suntem realmente foarte neînţelepţi. Nu vrem să punem acest fel de întrebare, fiindcă ceea ce spunem cu adevărat (dacă aceasta-i ceea ce spunem) este că noi ştim mai bine cum să ne conducem vieţile decât Dumnezeu. Credem că ştim ce avem nevoie, iar El nu ştie. A-I cere lui Dumnezeu să rearanjeze evenimentele din viaţa noastră mai degrabă după dorinţele noastre decât după planul Său perfect este îngrozitor.
Celălalt lucru la care ne-am putea referi prin această întrebare, pe care cred că-l intenţionăm cu adevărat când punem întrebarea, este că noi dorim ca Dumnezeu să rezolve problema noastră prin intermediul unor mijloace exterioare. Ceea ce am dori ca El să facă este probabil să îndepărteze ispita prin schimbrea gândirii noastre astfel încât să nu mai facă apel la noi. Sau prin oferirea unei experienţe care să priveze tentaţia de puterea ei. Dacă Dumnezeu ar face asta în viaţa noastră (şi El este capabil s-o facă), ar însemna realmente că viaţa creştină nu are niciun sens. Care ar fi scopul de a fi creştin la urma urmei dacă, ori de câte ori te-ai confrunta cu o anumită sarcină dificilă, ai cere ca Dumnezeu să intervină imediat şi s-o rezolve într-un mod miraculos. A fi creştin înseamnă două lucruri: că Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt şi, fiindcă avem Duhul Sfânt ca elementul dominant în viaţa noastră, avem acum abilitatea, prin prezenţa şi posesiunea Duhului Sfânt, să facem ce este corect şi drept. Nu avem nevoie de o metodă secretă, de o anumită formulă ezoterică sau de o experienţă mistică pentru a putea trăi pentru El. Dumnezeu ne-a echipat deja în mod perfect pentru sfinţenie. Apoi, în al doilea rând, a fi creştin înseamnă că vom trăi pentru El. Şi nu doar că vom trăi pentru El omorând faptele rele ale trupului în conformitate cu dorinţele Duhului Sfânt, ci că vom face aceasta într-un mod profund semnificativ. Ce ar fi dovedit dacă Dumnezeu ar fi făcut-o pentru tine? Noi ştim că Dumnezeu o poate face. Însă, tot ce ar fi dovedit e că Dumnezeu este atotputernic, iar noi ştim oricum acest lucru, nu-i aşa? Dumnezeu poate face toate lucrurile. N-ar fi fost nicio victorie nedescoperită în acest fel de intervenţie miraculoasă. Când tu şi eu, creştini normali, datorită faptului că-L iubim pe Dumnezeu, încercând să facem faţă tuturor problemelor vieţii acesteia, facem de fapt ce este bine, chiar şi atunci când, aşa cum se întâmplă uneori, asta ne frânge inima sau ne aduce într-o poziţie de sărăcie sau probabil chiar suferinţă acută, atunci faptul acesta dovedeşte ceva – arată că Dumnezeu are importanţă şi dovedeşte că noi contăm, fiindcă aceasta-i ceea ce ne-a rânduit Dumnezeu să facem aici. Şi aceasta-i victoria care biruieşte lumea – însăşi credinţa noastră. Iar această victorie, victoria noastră, este victoria care va dăinui spre slava lui Dumnezeu de-a lungul eternităţii.
Haideţi să ne rugăm. Tatăl nostru, ne place să credem că în vremuri grele Te avem pe Tine ca un fel de scăpare supranaturală uitând că Tu ai pregătit deja tot ce avem nevoie. Tu nu ai oprit sau reţinut în niciun fel ceea ce avem nevoie. Iar ce avem nevoie este să ştim că, datorită faptului că Tu ai asigurat totul pentru noi, suntem obligaţi să facem ce este bine şi drept. Nu ne rugăm pentru putere, noi avem puterea. Ne rugăm ca Tu să ne clarifici faptul că noi o avem, astfel încât să putem trăi efectiv pentru Tine şi să dobândim victoria ce biruieşte lumea, această lume de păcat, răzvrătire şi ură, lumea care Îţi este atât de ostilă. Şi, prin urmare, să arătăm în mijlocul acestui mediu marea diferenţă de a fi un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu şi un urmaş al lui Isus Cristos. Amin!
Tradus de Lacrisa Novac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu