Veta conduce acum și ea, sau mai bine zis, mai mult ea, mașinuța noastră, veche dar încă bună. Eu merge tot cu tramvaiul la lucru. Veta mai iese la cumpărături, mai duce copiii la școală, mai vizitează câte-o prietenă. Avea nevoie și de un telefon pentru cazuri de urgență, și să mai pot vorbi și eu cu ea în pauza de prânz.
Necazul e că nu prea reușesc să vorbesc cu ea. Dacă are cumva telefonul cu ea, atunci ori e închis, ori are bateria descărcată, sau e pus pe mut ‘’să n-o deranjeze’’.
De aia zic, că n-aș fi crezut vreodată că lu’ Veta o să-i placă aparatele electronice.
Minunea minunilor s-a petrecut când Veta a primit cadou o tabletă de ziua ei, de la o verișoară de-a ei din America. Neluțu era tare bucuros să pună el cotul pe ea, dar Veta i-a permis doar s-o învețe cum să dea cu degetele pe ea. Ce să vă mai spun că acum corespondează cu meiluri cu vară-sa și, culmea culmilor, Veta are și cont pe feisbuc. Zice că dă laicuri și că și primește laicuri de la frenții ei. S-o lăudat zile acestea că are deja câteva zeci de frenții. Frenții ăia, m-o liniștit Neluțu, nu-s altceva decât câteva surori de la noi de șa biserică și alți frați de aiurea pe care i-a acceptat Veta să fie prieteni cu ea pe contul ei. M-am speriat la început, că pe mine nu m-a întrebat Veta dacă sunt de acord sau nu să-și facă prieteni virtuali. Dar acum, asta e.
La început am crezut și eu ca tot omul că tableta e o jucărie mai modernă pentru oameni mari care n-au de lucru. Nu m-am prea speriat eu de ea. Am avut și eu în copilărie o tăbliță pe care scriam cu un griflu primele litere din alfabet. Mă gândeam că și tableta aceasta are cam același rol. Numai că lucrurile nu stau chiar așa. Veta și tableta au devenit o singură persoană. O ia cu ea peste tot. Și doarme cu ea sub perina de la cap. Idol nu alta.
Când vin acasă de la serviciu o găsesc cu capul în tabletă. Mai răspunde așa cu câte un mârâit la întrebările mele despre ziua care aproape a trecut, despre copii și școala lor. E clar că nu prea știe altceva decât ce spune la tabletă. E mai informată cu cele ce le face verișoară-sa din America decât cu temele de casă ale copiilor.
M-am îngrijorat la început, dar așa ca tot omul m-am obișnuit cu starea aceasta. Îmi mai spune din când în când și mie ce mai spune la tabletă, ba chiar îmi arată poze sau filmulețe pe care zice ea că le postează frenții ei. M-am acomodat cu starea asta și am început să-mi fac de mâncare singur când vin de la serviciu, ba chiar să-i hrănesc și pe copii. Fetele mai mari mă ajută și glumim împreună pe seama lui maică-sa care e tot cu capul în tabletă. Parcă-i pasă? Nici nu cred că ne aude.
Mi-a arătat ieri că are și GPS și poate să meargă la mătușă-sa chiar cu ochii închiși. O cucoană din tabletă îți spune unde s-o iai la stânga și la dreapta. Parcă noi nu știam până acum să mergem la mătușa? Duminică mi-a pus-o pe cucoana aceea să-mi dirijeze drumul până la biserică. Asta îmi mai lipsește mine… două cucoane care să-mi spună cum să conduc! Nu era Veta destulă?
Mă tot întreb unde o să ajungem cu familia noastră? Când vin copiii de la școală stau cu capul în telefoanele lor. Nu mai vorbesc unul cu altul. Dacă o întreb pe Flory ce tot face la telefonul ăla, îmi zice ori că ‘’textuiește’’ ori își verifică ’’meilurile’’. Aproape că nu mai am cu cine vorbi în casa asta. Toată suflarea vorbește cu altcineva. Copiii cu telefoanele și Veta cu tableta. Numai eu vorbesc acum de unul singur și m-am apucat să scriu din nou în jurnalul meu.
Cât o să dureze și prostia asta? La început am crezut c-o să se termine în câteva zile. Dar treaba e serioasă. Boala e mult mai gravă. Abia azi am aflat că tableta lu’ Veta a dus-o la alți idoli mult mai greu de învins. Unul este feisbucul.
Din jurnalul lu’ Ion Pocăitu: http://lascaupetru.wordpress.com/2014/12/09/veta-si-tableta-din-jurnalul-lu-ion-pocaitu/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu