Preoții din Biserica Suediei trebuie să oficieze căsătorii homosexuale sau să-și găsească altă slujbă, a declarat premierul suedez Stefan Löfven.
Într-un interviu pentru publicația Kyrkans Tidning, Löfven i-a comparat pe preoții care refuză să oficieze căsătorii între persoane de același sex cu moașele care refuză să realizeze avorturi.
Un tribunal din Suedia a condamnat recent o moașă care de ani de zile se lupta în justiție pentru a nu fi obligată să facă avorturi. Moașa, pe nume Ellinor Grimmark a ajuns cu cazul său la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, scrie Life Site News.
Premierul social semocrat, a declarat că partidul său lucrează pentru a asigura că toți preoții din Biserica Suediei vor „căsători” cupluri de homosexuali. „Văd o paralelă cu moașa care refuză să facă avorturi”, a spus Löfven. „Dacă lucrezi ca moașă, trebuie să faci avorturi, altfel trebuie să te ocupi cu altceva. La fel este și la preoți.”
Apoi premierul a continuat în mod halucinant, vorbind despre Biserică ca despre o instituție „democratică”, ba chiar „social-democrată”. „Biserica, ca instituție deschis democratică, este o organizație care militează pentru egalitatea umană. Biserica va deveni o interesantă arenă pentru social-democrație.”
Biserica Suediei permite hirotonirea femeilor ca preotese. „Episcopeasa” lesbiană a Stockholmului, care este „căsătorită” cu o altă preoteasă, a provocat de curând un scandal, afirmând că crucile de pe o biserică din capitala Suediei ar trebui înlocuite cu simboluri musulmane.
Căsătoriile homosexuale au fost legalizate în Suedia în 2009. În același an, Biserica Suediei le-a acceptat și ea. Circa jumătate din preoți au semnat o petiție în care condamnă oficierea căsătoriilor homosexuale în biserici.
Noul expert ONU in problemele homosexualilor afirma ca Libertatea religioasă „nu este absolută”, si trebuie restrânsă dacă se opune homosexualității.
Națiunile Unite s-au dotat cu un expert și apărător al LGBT. Acesta se numește Vitit Mountarbhorn, e tailandez, profesor de Drept și, bineînțeles, homosexual militant. Acesta a promis abrogarea legilor împotriva sodomiei și a căsătoriilor dintre persoanele cu același sex. Va interzice prin lege să se mai vorbească despre orice tendință LGBT ca fiind o „boală” sau o „tulburare”. Va integra atât empatia pentru gender (identitate de gen), cât și divestitatea sexuală încă din copilărie etc.. scrie newsnwtcrestin.
Într-un articol intitulat „Ce mi-a tulburat vancanța în Veneția”, Tony Berbece scrie:
„Am fost cu trupa Profides zilele trecute în Firenze pentru un concert și o nuntă, iar la întoarcere am vizitat și Veneția pentru câteva ore deoarece era în drum și era păcat să ratăm acest oraș superb.
Toate bune și frumoase. Aleile înguste și întortochiate pline de oameni și de magazine sunt un deliciu. Apa verde ca smaraldul nu miroase dezgustător cum se zice, ci doar pe alocuri mai simți câte un damf de baltă dar suportabil. Ne-am rătăcit de câteva ori dar e o plăcere să te rătăcești în Veneția.
Când să plecăm, văd doi bărbați albi care se jucau cu o fetiță mulatră. Încercau să pară grijulii și drăgăstoși cu acea fetiță. Mi-am dat seama imediat că erau homosexuali și că înfiaseră un copilaș. Toți oamenii se uitau la ei ca la un circ dar nimeni NU zâmbea. Cei care par așa de îngăduitori și înțelegători cu “iubirea” lor, nu mai sunt chiar așa de zâmbăreți când văd efectele acestei dezordini morale.
Într-o clipă mi-am imaginat cum va fi viața acelei fetițe, care în loc să vadă un tată si o mamă, fie ei și adoptivi, va vedea doi bărbați care vor încearca să își paseze reciproc fie rolul de mamă fie rolul de tată. Îmi aduc aminte de copilăria mea. Când tata mă învăța să fiu responsabil și gata să iau viața în piept, iar mama mă învăța gingășia și tandrețea. Mama mă certa și corija cu blândețe, iar tata cu o asprimie polițienească. Amândoi au fost ca sarea și zahărul în viața mea. Dar să te trezești în fiecare dimineață și să strigi tată și sa vină doi bărbați la tine este nenatural. Când ne întoarcem împotriva firii nu vom putea culege din societate normalitate. Efectele secundare ne vor tulbura groaznic.
Acum nici un secol acești oameni erau tratați, ajutați să se îndrepte și mulți dintre ei erau salvați dintr-o debusolare fizică și morală. Astăzi sunt încurajați prin legi și parade și, culmea, li se mai dau și copii. E cineva care vede toate astea și, așa cum spune Biblia, pedeapsa pentru ei și cei care-i încurajează este chiar în carnea lor.”
Exemplele ar putea continua aproape la nesfârşit dar nu cred că este cazul să insistăm. Vreau doar să vă spun un gând ce l-am avut pe când mă gândeam la toate acestea şi eram întristat.
La început astfel de lucruri au fost greu de acceptat chiar şi de către necredincioşi. Treptat, datorită propagandei intense făcută prin mass-media, lucrurile au început să devină normale. Recent în micul nostru oraş liniştit am auzit de o nuntă în care unul dintre cuplurile de naşi erau doi bărbaţi. Sigur că s-a vorbit şi se vorbeşte pe la colţuri dar problema este că prea ne obişnuim cu ceea ce nu ar trebui să ne obişnuim sub nici o formă. Cei fără de Dumnezeu sau cu un dumnezeu fals acceptă lucrurile cu uşurinţă pentru că bunul simţ, care odată era un fel de gardian, a ieşit la pensie şi numeni nu mai face slujba lui. Dar eu văd că problema este la cei ce cred în Dumnezeul cel adevărat şi răul se întinde şi datorită lor, a noastră. O să caut să mă explic.
În vremurile vechi testamentale poporul Domnului avea rânduiala lui, lăsată de Dumnezeu spre binele poporului. Atât timp cât această rânduială era respectată lucrurile mergeau bine şi poporul era ocrotit. Nu o să intru în detalii dar amintesc că slujbele de la Templu trebuiau ţinute cu stricteţe, jertfele aduse după nevoi şi rânduială, sărbătorile sărbătorite aşa cum cerea Dumnezeu şi idolatria trebuia respinsă categoric. Ideea este că nimic din ceea ce Domnul a poruncit nu trebuia neglijat. Fiecare lucru şi aspect al Legii era important. A face anumite lucruri dar a neglija altele, poate considerate de mai mică importanţă, era nesupunere faţă de Dumnezeu.
În Noul Legământ, mai bun decât cel vechi, Legea şi ceremonialul ei nu mai trebuie ţinute în acea formă veche. Suntem în perioada harului şi omul care crede în Isus Hristos este îndreptăţit şi sfinţit înaintea lui Dumnezeu numai prin credinţă. Formele, tradiţiile, ceremonialul, faptele, etc. nu ne pot justifica înaintea lui Dumnezeu, pentru că nimic nu se poate ridica la înălţimea Jertfei lui Hristos şi a sângelui Său sfânt care, singur, ne poate curăţa de păcat.
Numai că şi în această perioadă atât de binecuvântată a harului creştinul este chemat să facă ceva şi el nu este îndemnat doar să creadă, deşi mulţi aşa înţeleg. Iacov îi numeşte pe cei ce doar spun că au credinţă dar nu fac „oameni nesocotiţi”. Domnul Isus, Cel ce a lucrat pentru noi mântuirea prin credinţă, de multe ori îi îndemna pe ucenicii Lui la rugăciune. De asemenea nu o să insist, toţi care citesc Scripturile ştiu asta, şi o să amintesc doar pasajul din Luca 18: 1 „Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase. 2 El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina. 3 În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi-i zicea: „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu.” 4 Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, şi-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, 5 totuşi, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.” 6 Domnul a adăugat: „Auziţi ce zice judecătrul nedrept? 7 Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, cu toate că zăboveşte faţă de ei? 8 Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”
În tot contextul Noului Legământ rugăciunea are un rol esenţial în viaţa credinciosului şi a adunării, mult mai important decât în Vechiul Legământ. În Vechiul Legământ trebuia respectată Legea dar în Noul suntem mântuiţi prin har. Însă în epoca harului rugăciunea este o componentă mult mai importantă a vieţii de credinţă pentru că rugăciunea este una dintre cele mai puternice arme puse la dispoziţia celui mântuit, în vederea luptei pe care o are de dus, pentru el şi ai lui dar şi pentru ceilalţi şi pentru lucrarea lui Dumnezeu pe pământ. Dacă Daniel în Babilon se ruga de trei ori pe zi un credincios al Noului Legământ ar trebui să se roage mai mult şi nu numărul rugăciunilor cât durata şi profunzimea lor cred că sunt importante. Înainte de suferinţa Lui Domnul Isus îi certa pe ucenici pentru că un ceas măcar nu au vegheat împreună cu El în rugăciune. Două cuvinte repeta Domnul Isus: veghere şi rugăciune. Iar apostolii Lui insistă la fel, citiţi cu atenţie epistolele lor.
Credinţa adevărată merge mână în mână cu rugăciunea, nu se pot separa. Nu poţi spune că ai credinţă dacă nu te rogi şi nici rugăciunea, oricât de multă, nu are valoare fără credinţă autentică şi ascultare în şi de Isus Hristos.
Ce nu înţeleg mulţi din creştinii mântuiţi prin har este că ei se află într-o cumplită luptă spirituală şi că nu pot birui dacă nu se roagă. Nu vorbesc de rugăciunea formală ci de adevărata rugăciune luptătoare, vie, aprinsă, fierbinte, curată. Am fost recent la un grup de rugăciune şi acolo erau şi un soţ şi o soţie care au mulţi copii. Un cuvânt de dscoperire din partea Domnului îi spunea sorei că Domnul îi va păzi casa pentru că vede şi aude rugăciunile ei, rugăciuni care se fac dimineaţa, peste zi, în toiul nopţii. Aflată într-o încercare Domnul îi dădea asigurări puternice că îi va binecuvânta şi va zădărnici lucrările celui rău îndreptate împotriva lor.
Dar rugăciunile noastre trebuie să ţintească şi mai sus, nu doar pentru casele noastre. Noi suntem chemaţi la luptă spirituală iar vrăjmaşul nostru şi al tuturor oamenilor este Satan sau Lucifer, să nu vă lăsaţi înşelaţi de cei ce spun că Lucifer este bun. În Numele lui Isus Hristos şi prin ascultare de El noi avem autoritatea de ne război cu aceste puteri ale întunericului care caută să aducă rău şi nenorocire peste lumea întreagă. Indivizi în parte sau uniţi de la doi sau trei, au promisiuni extraordinare din partea lui Dumnezeu, atunci când se roagă în unitate şi dragoste sfântă. Aşa mari promisiuni sunt făcute credincioşilor, prin rugăciune, că nici nu prea le credem, părându-ni-se prea de tot. Dar ele sunt reale şi Satan ştie asta. De aceea şi caută să ne împiedice să ne rugăm adevărata rugăciune de care vorbeam. Împărăţia lui se clatină când oamenii sfinţi se roagă şi lucrările lui se limitează iar lipsa rugăciunii îi lasă câmp deschis de acţiune.
Eu cred că lumea a ajuns într-o aşa stare de decădere morală încât rivalizează cu Sodoma şi Gomora, iar spurcăciunea şi răul au ajuns să fie tolerate chiar şi în multe biserici, pentru-că creştinii au pus jos armele rugăciunii. Uitaţi-vă numai unde au ajuns majoritatea bisericilor cunoscute din lume. În loc de smerenie, ascultare de Cuvânt, rugăciune, s-a ajuns ca spectacolele din biserici să rivalizeze cu cele ale lumii fără de Dumnezeu. Casa Domnului nu este azi doar un loc de negustorie (şi ce negustorie se face azi în Casa Domnului!) ci este şi un loc de desfrâu prin spectacolele care au adus muzica lumii în biserici. Cuvântul a fost scos afară iar cel ce se mai vesteşte este, dacă nu contaminat cu erezii, subţire ca apa şi fără puterea de a schimba vieţi, iar rugăciunea a fost trimisă pe ultima bancă sau poate chiar în parcare. A ştiut cel rău ce face şi cum să-i amăgească pe creştinii care nu mai vor să lupte dar care vor să se bucure tot timpul.
Eu cred în puterea rugăciunii chiar şi acum când tăvălugul păcatului şi a spurcăciunii pare de neoprit. Pentru că Îl cred pe Dumnezeu. Dar trebuie să fim oameni care nu doar că văd răul (dacă unii îl mai văd) şi care se plâng că sunt vremuri grele şi că şi mai grele vor veni, ci oameni care să-şi plece genunchii în smerenie şi cu o credinţă puternică, stăruind înaintea lui Dumnezeu până ce El va clătina întăriturile duşmanului şi le va prăbuşi, împiedicându-i lucrările stricate, drăceşti. Să nu ne risipim puterile angajându-ne în discuţii, preocupări de tot felul care ne pot secătui de putere sau pot aduce frică, şi în orice altceva am crede noi că este bine, dacă nu ne-am angajat mai întâi şi înainte de toate cu stăruinţă şi dedicare în rugăciune. Dumnezeu va izbăvi România numai dacă aprindem tot mai tare focul rugăciunii. Ce spun alţii despre noi şi faptul că ne vorbesc de rău şi ne batjocoresc, nu contează. Contează ce spune Dumnezeu despre noi şi dacă suntem oameni ascultători de El şi luptători în rugăciune. Să folosim această armă puternică a rugăciunii, trecând de la motivele noastre (uneori egoiste) la cele mai înalte. Cele mai înalte motive eu le văd în dorinţa ca Numele lui Dumnezeu să fie glorificat în ţara noastră şi chiar pe întregul Pământ; apoi ca poporul Său să stea tare în credinţă, să nu facă compromis cu lumea şi păcatul; ca Dumnezeu să ridice bărbaţi puternici, plini de Duhul Sfânt, pe care să-i folosească pentru lărgirea Împărăţiei Sale; ca poporul Domnului să fie ocrotit în această luptă şi să se ridice o armată de luptători în rugăciune cărora să nu le fie frică în lupta tot mai aprigă cu duşmanul.
Toate darurile date de Duhul Sfânt copiilor lui Dumnezeu sunt bune şi de dorit dar acum cred că este nevoie ca toţi să cerem acest dar deosebit de necesar al rugăciunii stăruitoare. Să ne trezim creştini din somnul nepăsării şi al neputinţei şi să luptăm cu hotărâre şi dedicare în armata Celui ce este biruitor în vecii vecilor! Pentru gloria Lui şi binele nostru!
Dan Bercian - http://www.radiounison.ro/editorial/pentru-gloria-lui-si-binele-nostru.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu