Iadul din America. A obosit Dumnezeu?

Ceea ce se întâmplă acum în America, în Statele Unite ale Americii, este un atac concentrat asupra democraţiei, împotriva ei. Paradoxul este că, dacă democraţii înving în alegerile prezidenţiale care vor avea loc peste două luni, atunci democraţia va lua sfârşit în SUA. Cel puţin aşa cred eu.

Cuvântul „democraţie”, dar mai ales ceea ce oferea democraţia, ne-a fost tare drag nouă celor care am trăit în spaţiul aflat sub comunism. Democraţie era similar cu libertatea, cea care nu exista sub regimul comunist. Mulţi şi-au riscat viaţa ca să fugă din lagărul comunist şi să ajungă în libertatea oferită de ţările unde democraţia oferea acest deziderat. Iar ţara cea mai dorită de fugari sau visată de cei ce rămâneau în spatele Cortinei de fier, era SUA, America. Pentru că, pe drept cuvânt, America a fost ţara care a oferit o libertate aşa cum nu a mai oferit nici o altă ţară în ultimii patru sute de ani. America a oferit adevărata democraţie şi a fost un model în acest sens.

COVID în baruri şi în biserici

Nu este nici un dubiu că vremurile pe care le trăim în acest an 2020 sunt cu totul ieşite din comun. La nivel global niciodată populaţia lumii întregi nu a mai fost provocată la schimbări atât de drastice şi majore în ceea ce priveşte comportamentul zilnic şi modul de viaţă. În doar câteva luni de zile totul s-a schimbat. Despre aceste schimbări se vorbeşte şi se va mai vorbi şi sunt subiecte asupra cărora putem medita, căutând să vedem ce putem învăţa din ele. Dar eu vreau să vă îndemn să meditaţi asupra unui aspect, care, nădăjduiesc să vă fie de folos în luptele interioare pe care ştiu că le aveţi.

Dacă este adevărat că numărul cazurilor de Covid este în creştere atunci cauza pare a fi (aşa ni se spune pe canalele oficiale) faptul că populaţia s-a expus prin concedii, călătorii, evenimente în comun şi locuri publice, distracţii, tot ceea ce a făcut ca distanţarea socială să fie neglijată. S-ar putea ca lucrurile să stea aşa, nu ştiu. Ce ştiu este că, oricum, varianta care ni se propune, aceea de distanţare socială, nu este o variantă viabilă deoarece noi, oamenii, nu putem trăi aşa la nesfârşit. Sigur, ni se spune că va fi aşa doar o vreme, până va fi găsit un remediu, şi apoi totul va intra în normal. Tare mă tem că aceasta este doar propagandă şi încercare de a ne condiţiona pentru a deveni supuşi şi docili oricăror măsuri de constrângere. Ieri am citit un interviu pe care Bill Gates (iertaţi-mă că îi pronunţ numele) l-a dat unei publicaţii şi în care făcea aprecieri elogioase la adresa sistemului comunist din China care, după el, a gestionat mai bine ca alte ţări criza de corona, inclusiv prin limitarea drepturilor cetăţeneşti!

Mântuirea nu este o conlucrare între harul lui Dumnezeu, credinţă şi fapte bune!

„El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii…” (2 Timotei 1:9)

Cea mai răspândită predică a lumii este: „Fă cât poţi de mult bine, trăieşte o viaţă morală şi Dumnezeu te va mântui.” Dar predicarea evanghelică sună aşa: „Tu eşti un păcătos pierdut, şi nu meriţi de la Dumnezeu decât dizgraţia sa; dacă ar fi să fii mântuit, nu s-ar putea decât printr-un act de har suveran. Dumnezeu ar trebui să-ţi întindă nesilit sceptrul de argint al dragostei Sale, căci tu eşti un ticălos vinovat care merită să fie trimis în fundul iadului. Cele mai bune fapte ale tale sunt atât de pline de păcat încât nu te pot mântui cu niciun chip; harului benevol al lui Dumnezeu datorezi tu toate lucrurile.” Cineva ar putea întreba: „Ah, nu sunt de niciun folos faptele bune?” Faptele dumnezeieşti sunt de folos atunci când sunt dovezi ale mântuirii unui om, dar faptele bune nu mântuie un om şi faptele bune nu influenţează hotărârea lui Dumnezeu de a mântui vreun om, căci dacă ar fi aşa, atunci mântuirea ar fi chestiune de datorie şi nu de har. Domnul a declarat în Cuvântul Său în repetate rânduri: „Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:9); „Prin faptele Legii nu va fi nimeni îndreptăţit” (Galateni 2:16).

Lumea și viața noastră nu va mai fi niciodată cum a fost, spune un român-american

Sunt de 22 de ani în Statele Unite, în câțiva ani aș avea ani de America câți am trăit în țara mea, România. N-am prins începuturile comunismului, m-am născut mult mai târziu, însă am fost unul din tinerii care în 1989, atunci când aveam 21 de ani, am ieșit în stradă în Timișoara și am vrut dezrobirea țării de acel sistem comunist-socialist, sistem dictatorial și criminal. Îmi aduc aminte că oricine se punea împotriva sistemului, era anihilat, era urmărit, distrus, familia și viitorul unei asemenea persoane era pecetluit. Nici nu erau lăsați să plece din țară, erau ținuți la marginea societății și distruși pentru idealurile partidului comunist. Am simțit fiorul fricii în anul 1989, pe 16 Decembrie pe străzile Timișoarei foarte puțin, frica am simțit-o după aceea, atunci când mi-am pus întrebarea dacă regimul nu cade, atunci ce o să fie cu mine, cu viața mea și familia mea.

Am ajuns la circa 30 de ani după acel eveniment, locuiesc în Statele Unite și am ajuns să simt aceeași frică aici în Țara Model a Libertății, într-un Stat Democrat, ceea ce nu mă gândeam niciodată.

Păcatul curviei cu privirea (2)

În mesajul precedent, am vorbit despre gravitatea păcatului curviei cu privirea. Ştiu că nu este deloc plăcut, nici să predici, nici să asculţi predici pe această temă. Asfel de subiecte produc un fel de dezgust, atât predicatorilor, cât şi ascultătorilor. Dar de fapt, chiar am intenţionat lucrul acesta, pentru ca să înţelegem mai bine ce a simţit şi Domnul Isus, când a luat asupra Lui păcatele noastre şi când s-a rugat: ,,Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuş, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” (Lc.22:42) Sper ca această scârbă faţă de păcat să fie suficient de mare, astfel încât atunci când va veni diavolul cu ispita, să fugim cu toată puterea de păcat, şi să luptăm până la sânge împotriva acestuia, dupăcum ne învaţă Scriptura, fiind gata mai degrabă să murim decât să ne întinăm mintea, trupul şi sufletul. Sper ca dezgustul faţă de păcat să fie suficient de mare, astfel încât să ne umple ochii cu lacrimi şi inimile de milă, pentru toţi cei robiţi din jurul nostru, şi să strigăm către Dumnezeu pentru izbăvirea lor.

Păcatul curviei cu privirea (1)

„Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.” Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.” (Matei 5:27-30)

Chiar din primele cuvinte ale acestui text biblic, ne dăm seama că Domnul Isus, nu se adresează unor păgâni, nici unor habarnişti în materie de religie, ci unor oameni care „au auzit” ce s-a zis celor din vechime, unor oameni care cunoşteau foarte bine poruncile Vechiului Testament, ba mai mult decât atât, Domnul Isus se adresează unor oameni care totdeauna s-au considerat împlinitori ai poruncii: „să nu preacurveşti!” Însă nu mică le-a fost mirarea, când Domnul Isus le-a spus, că de comiterea acestui păcat se face vinovat, nu doar cel care întreţine relaţii sexuale înafara căsătoriei, ci chiar şi cel care pofteşte în inima sa trupul altei persoane decât al aceleia cu care este căsătorit.

DESPRE DARURILE SPIRITUALE – 1 Corinteni – Capitolele 12-14

- Istoricul Bisericii din Corint -

Biserica din Corint a fost înfiinţată de către apostolul Pavel în anul 50 în timpul celei de-a doua călătorii misionare (50-53 d. H.), în care a plecat însoţit de Sila (Fapte 15:40), iar pe drum i s-au alăturat Timotei în oraşul Listra (Fapte 16:3) și mai târziu evanghelistul Luca în oraşul Troa (Fapte 16:10).

Istoria apariţiei Bisericii din Corint este relatată în cartea Faptele Apostolilor capitolul 18:1-11.

******

Ajungând în Corint „Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat şi dovedea Iudeilor că Isus este Hristosul. Fiindcă Iudeii i se împotriveau şi-l batjocoreau, Pavel şi-a scuturat hainele, şi le-a zis: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. Deacum încolo, mă voi duce la Neamuri.” Şi după ce a ieşit de acolo, a intrat în casa unui om temător de Dumnezeu, numit Iust, a cărui casă era vecină cu sinagoga. Dar Crisp, fruntaşul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Şi mulţi dintre Corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut şi ei, şi au fost botezaţi. ” (Fapte 18:6-8).